Opel se prezintă pentru prima oară cu o premieră mondială în Rusia. La Salonul Auto Internaţional de la Moscova (29 august – 9 septembrie), dezvăluirea noului As-tra sedan 4 uşi va fi punctul de atracţie indiscutabil al prezenţei Opel.

Niciodată nu a fost atât de mare standul Opel care, situat în Pavilionul 14, are o suprafaţă de 1.750 de metri pătraţi. Tot aici vizitatorii pot vedea încă două premiere mondiale: Astra 5 uşi şi Astra Sports Tourer îşi dezvăluie noul aspect şi noile elemente de design. În plus, debutul mondial al noii generaţii de motoare pe benzină are loc tot acum.

Peste un milion de vizitatori sunt aşteptaţi la Salonul Auto. Ei vor putea vedea alte doua premiere pentru piaţa din Rusia: modelul Astra OPC cu motor de 206 kW/280 CP şi modelul Mokka, cu care Opel pătrunde în segmentul B de autovehicule SUV, fiind primul fabricant german de pe această piaţă.

Astra sedan: o componentă esențială a strategiei de creştere

Cu prezenţa sa elegantă şi având calităţile specifice modelului Astra, ca şi o gamă largă de tehnologii avansate – unele fiind unice, altele neobişnuite pentru acest segment – noul sedan compact cu patru uşi al mărcii Opel (lungime/lăţime/înălţime: 4.658/1.814/1.476 mm) se adresează clienţilor cu aşteptări ridicate. Are un ampa-tament de 2.685 mm şi un spaţiu interior generos. Portbagajul său separat oferă un volum de 460 de litri – cu 90 de litri mai mult decât modelul cu cinci uşi. Prin rabata-rea fracţionată a scaunelor din spate în raport de 60:40, volumul portbagajului poate fi sporit până la maxim 1.010 litri.

Gata de start: sistemul de propulsie redefinit cu cuplu ridicat pentru motorul pe benzină de 1,6 litri.

Opel a anunţat că îşi redefineşte în mod fundamental gama de motoare, iar prima etapă a acestui plan începe acum. Trei familii de motoare complet noi sunt aproape de lansare. Motorul pe benzină, cu patru cilindri şi turbocompresor, cu o cilindree de 1598 cc şi sistem de injecţie directă, cu injectorul montat central în camera de ardere şi tehnologie Start/Stop, este primul motor de acest tip şi va fi lansat la Moscova. 

Noul motor SIDI (spark ignition direct injection) ECOTEC generează un cuplu maxim extraordinar de ridicat, de maxim 300 Nm. Producţia va începe la finalul anului şi se preconizează că Rusia va fi una dintre pieţele cele mai mari pentru noile generaţii Opel.