Praznicul închinat ocrotitoarei spirituale a lăcașului de cult din cartierul Studio, unic prin frumusețea și strălucirea sa spirituală Un sobor alcătuit din peste 20 de preoți a slăvit-o și a cinstit-o în chip deosebit pe sfânta care protejează spiritual orașul Buftea Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla este și Ocrotitoarea Moldovei
Miercuri, 7 august. Orașul Buftea a fost iluminat de o lumină divină în această zi specială, când localnicii însetați de credință s-au adunat în sânul bisericii din cartierul Studio pentru a celebra praznicul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, prima româncă trecută în rândul sfinților. Prin iubirea și dedicarea soborului format din peste 20 de preoți, biserica închinată ocrotitoarei spirituale a buftenilor a fost centrul unei sărbători deosebite, plină de frumusețe și har spiritual ce a pătruns adânc în inimile celor prezenți.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 715, ediția print
Praznicul a fost marcat de un sobor de peste 20 de preoți care au slujit cu dăruire, transformând evenimentul într-o ocazie deosebită. Biserica a răsunat de rugăciuni și cântări duhovnicești de la primele ore ale zilei până la amiază, oferind credincioșilor momente de profundă spiritualitate, iubire și prietenie cu Dumnezeu. Părintele paroh Daniel Marcu a primit credincioșii în casa Domnului cu dragoste deplină și multe surprize duhovnicești. În zi de mare sărbătoare creștină, biserica parohială a fost înmiresmată de florile credinței și înfrumusețată cu harul preoților slujitori care au împărtășit binecuvântările divine, oferindu-le credincioșilor momente de profundă spiritualitate, iubire și prietenie cu Dumnezeu. Părintele Marcu i-a îndemnat pe toți cei ce au asistat la rânduielile bisericești să urmeze exemplul Cuvioasei Teodora de la Sihla în slujirea lui Dumnezeu. ”Să luăm cu toții, exemplul Cuvioasei Maicii noastre și să-l urmăm cu deplină încredere pentru a putea înainta duhovnicește. Să nu uităm că, aici pe Pământ, ea a fost un om binecredincios și iubitor de Dumnezeu. Născută în Neamț, a sihăstrit mulți ani într-o peșteră și s-a îngrijit întotdeauna de buna creștere în frica lui Dumnezeu”, a spus părintele paroh Daniel Marcu. Părintele Daniel Stoica de la Parohia Sfinții Trei Ierarhi din Ploiești a adus un omagiu profund Sfintei Teodora, evidențiind legătura specială dintre biserica din orașul Buftea și zona Moldovei. Acesta a povestit despre viața sfintei și impactul său spiritual, oferind o perspectivă fascinantă asupra rolului său în istoria credinței ortodoxe. ”Știm cu toții, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650, în localitatea Vânători, din județul Neamț, aproape de localitatea unde preoții dumneavoastră și cu sprijinul dumneavoastră, s-a lucrat acest mobilier frumos care împodobește biserica. Deci este o legătură foarte apropiată între dumneavoastră, parohia dumneavoastră și această zonă a Moldovei” , a spus părintele Daniel Stoica.
Recunoscut pentru dragostea sa față de biserică și oamenii locului, primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a fost prezent la marele praznic și a transmis gândurile și urările sale alese. ”Dacă ieri sărbătoream Schimbarea la Față, iată, astăzi, orașul Buftea o sărbătorește pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla și, bineînțeles, odată cu aceasta, sărbătoarea parohiei din cartierul Studio pentru că are ca ocrotitoare pe Sfânta Teodora de la Sihla, dar și pe Sfânta Parascheva. Astăzi este o zi de bucurie pentru toți enoriașii care au fost prezenți la această Sfântă Liturghie, o Sfântă Liturghie unde au slujit peste 20 de preoți. Biserica a fost înfloritoare cu acest sobor de preoți și a încântat inimile tututor enoriașilor”, a spus primarul Gheorghe Pistol. Edilul a menționat realizările recente ale parohiei, inclusiv finalizarea picturii interioare și planurile de dezvoltare viitoare. ”Legat de lucrările care s-au realizat la această parohie, am finalizat inclusiv pictura din interior și avem în perspectivă să mai construim o trapeză, un lumânărar, un agheasmatar și un pangar. Bineînțeles, vrem să amenajăm toată curtea bisericii pentru că ne dorim ca anul viitor, poate de hramul bisericii sau când se poate, să și sfințim această minunată biserică. O rugăm pe Sfânta Teodora de la Sihla să mijloacească în fața Tronului Mântuitorului Iisus Hristos pentru înțelegere în comunitate, în familie, tărie în credință și să dea Dumnezeu să trecem mai ușor peste această perioadă mult mai grea”, a adăugat primarul Pistol. Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla a fost nu doar un moment unic de purificare spirituală și bucurie duhovnicească, ci și o oportunitate de întărire a comunității creștine. Mesajele transmise de preoți și de primarul Gheorghe Pistol au subliniat importanța unității, a credinței și a devotamentului în viața spirituală. ”Le transmit și eu tuturor buftenilor un post ușor în continuare pentru că suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului. Tuturor, le doresc sănătate, toate gândurile bune și multă rugăciune, căci credința ne-a rămas să putem trece peste această perioadă foarte grea”, a încheiat primarul Gheorghe Pistol.