Autoritățile locale din comuna Corbeanca au inițiat, așa cum anunțam
într-unul dintre numerele precedente ale publicației noastre, un proiect cultural unic în județul Ilfov – o tabără de sculptură în piatră. Publicația noastră v-a prezentat, până acum 7 dintre cei zece artiști plastici participanți.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 495, ediția print
Evenimentul ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 25 aprilie – 31 mai, dar a fost amânat spre sfârșitul verii, din cauza pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, noi vom continua să-i prezentăm pe ceilalți 3 artiști, având speranța, dar și certitudinea, că odată cu terminarea crizei acest eveniment cultural unic va prinde viață. Acestea fiind spuse, în acest număr, îl avem ca „oaspete”, pe artistul plastic Dorin Lupea.
„Îmblânzitorul” formelor și al volumelor
Dorin Lupea este un artist foarte cunoscut atât în țară, cât și în străinătate. Așa cum ne-a mărturisit, el este un adept al non-figurativului, deoarece acest domeniu oferă posibilitatea descătușării imaginației artistului, călăuzindu-l către originalitate și inedit. El iubește metalul, din care zămislește personaje sau ființe uluitoare, care transmit mesaje transcendentale încărcate ezoterism. Lucrările sale cu un puternic impact vizual și emoțional pot fi întâlnite în multe colecții particulare din întreaga lume.
Maestrul Lupea s-a născut în data de 16 noiembrie 1953 în comuna Sadu, județul Sibiu. A urmat cursurile Academiei de Artă „Ion Andreescu”, din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în anul 1980. Încă din timpul studiilor universitare, artistul a avut o activitate prodigioasă, participând la nenumărate simpozioane și expoziții de grup sau personale atât în țară, cât și în străinătate (Bulgaria, Italia, Belgia, Franța, Austria, Elveția, Canada, SUA etc.).
Maestrul Dorin Lupea ne-a declarat că inițiativa organizării unei tabere de sculptură la Corbeanca este una de excepție și a subliniat că astfel de evenimente sunt benefice pentru „breasla” sculptorilor. „Ar fi fost cazul de mult timp să se reia fenomenul simpozioanelor în aer liber la nivel național, pentru că acest tip de manifestare a fost o școală de sculptură excepțională, pentru mine, cel puțin. M-aș bucura să finalizăm proiectul anul acesta, în ciuda problemelor care s-au ivit acum. Este un început extraordinar, pentru că puține locuri din țară se pot lăuda cu o moștenire, lucrări din piatră su lemn, lăsate de câteva generații de sculptori români”, ne-a declarat artistul.