Când ai un dascăl cu dragoste de copii și meserie, care mai are și studii de psihologie, rezultatul muncii sale este pe măsură. Un astfel de om îndrăgostit de profesie și de cei mici cărora le călăuzește primii pași în viață este și prof. Doina Marin, de la grădinița „Rița Gărgărița”, din comuna Brănești.
Articol apărut în nr. 346 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Doina Marin a căutat și a găsit metode originale de a-i face pe copii să iubească învățătura, să înțeleagă mai bine lumea asupra căreia de‑abia își deschid ochii. Una dintre aceste metode este, să-i zicem, literatura pentru copii, sau mai bine zis poezia. Vineri, 7 aprilie, în „Săptămâna literaturii pentru copii”, la Casa de Cultură din Brănești, profesoara Doina Marin și-a lansat, în fața unei numeroase audiențe, primul său volum de poezii pentru cei mici, pe care l-a numit, ușor nostalgic, „Să ne amintim de copilărie”. Printre cei prezenți s‑au numărat reprezentanții Editurii Betta, care a tipărit cartea, profesorul și scriitorul brăneștean Nică D. Lupu, Horiana Petrescu, bibliotecar la casa corpului didactic Ilfov, „autoarea morală”, după cum ne mărturisea, a editării acestei cărți, Mariana Liscan, directorul grădiniței „Rița Gărgărița” din Brănești și scriitoarele Eliza Roha, Victoria Milescu și Hanna Botta, cunoscută pentru cartea sa în care povestește despre experiența sa petrecută printre canibalii din insula Vanuatu.
„Copiii rețin mai ușor poeziile care le plac”…
… spune prof. Doina Marin. Așa sunt, spunem noi, și poeziile cuprinse în volumul amintit. Cu ajutorul lor, prichindeii vor putea afla și învăța multe noțiuni despre lumea care-i înconjoară. Versurile prof. Doina Marin sunt simple, pline de candoarea copilăriei, dar, totodată, poartă în ele o încărcătură didactică deosebită. „Copiilor, le plac poeziile pe care le înțeleg și le rețin cu ușurință. Un copil căruia nu-i place o poezie, nu o învață! De aceea, am încercat să creez poezii special pentru copii, care au și un rol didactic important și micuții au învățat cu plăcere o bună parte dintre ele”, ne-a spus autoarea.
Despre cartea Doinei Marin au vorbit toți invitații prezenți pe scena Casei de Cultură, Eliza Roha, Victoria Milescu, Hanna Botta și Nică D. Lupu. Eliza Roha, a fost cea care a scos în evidență substanța educativă a poeziilor Doinei Marin. „Poeziile din acest volum tratează o gamă largă de teme întâlnite în procesul educativ și de formare a primelor noțiuni elementare de cultură generală, cum ar fi sărbători, tradiții și obiceiuri, anotimpurile, familia, elementele naturii, formele de relief, istoria neamului nostru și a țării, noțiuni de igienă personală, cunoașterea corpului, a obiectelor din mediul înconjurător sau a locului în care trăiesc copiii, cu scopul de a le insufla dorința de a cunoaște și dragostea pentru frumos”, a subliniat Eliza Roha.