Copiii din clasele primare şi grupa mare au primit câte un ghiozdan complet echipat pentru şcoală
Grădiniţele, şcolile şi Liceul Tehnologic ”Vintilă Brătianu” din comuna Dragomirești – Vale au fost pregătite să îi primească așa cum se cuvine pe copii, în noul an școlar 2021-2022. Autoritățile locale au inspectat toate unitățile de învățământ din localitate și au constatat că îndeplinesc și chiar depășesc standardele necesare redeschiderii, în siguranță, a școlilor și grădinițelor.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 566
Au fost efectuate lucrări de consolidare, de reamenajare şi modernizare, astfel încât şcolarii şi preşcolarii să beneficieze de spaţii adecvate şi de condiţii cât mai decente în aceast nou an școlar, iar autoritatea locală dă asigurări că se va implica în continuare în dezvoltarea unităţilor de învăţământ, ţinând cont atât de sugestiile locuitorilor din Dragomirești – Vale, cât şi de dorinţele elevilor. Spre exemplu, pentru a veni în sprijinul părinților, și a reduce puțin cheltuielile care se fac de obicei, la începerea școlii, la inițiativa primarului comunei, Gheorghe Socol, fiecare copil din grupa mare de grădinița şi elevii din clasele pregătitoare până la clasa a IV-a au primit, din partea Primăriei Dragomireşti – Vale, câte un ghiozdan plin cu rechizite! ”Viitorul oricărei comunităţi îl reprezintă copiii. De aceea, investim şi acţionăm în interesul celor mici. De-a lungul timpului, am organizat diverse acţiuni în beneficiul copiilor şi, în continuare, facem eforturi constante pentru a le asigura condiţiile şi resursele necesare unei evoluţii cât mai armonioase.
Pe 13 septembrie, chiar în prima zi a noului an şcolar, elevii din şcoala primară şi preşcolarii din grupa mare de la grădiniţă au avut o surpriză. Ştim cât este de important, pentru orice părinte, să îşi vadă copiii echipați pentru începutul de an. Ştim, însă, şi cât se străduiesc, cu toţii, pentru a cumpăra, din timp, tot ce este necesar pentru aceste momente pline de emoţii şi de trăiri. De aceea, încercăm să uşurăm parțial aceste eforturi și, în același timp, să-i încurajăm şi să-i motivăm pe cei mici să înveţe cu plăcere şi cu bucurie”, a declarat Gheorghe Socol.
Fiecare ghiozdan din cele 400 achiziționate cuprinde caiete A5 dictando, aritmetică și cu foaie velină, etichete, mapă de plastic, pix Pilot Frixion, linear, lipici solid, pahar pentru apă pictură, pensule, planșă plastelină, plastelină ușor modelabilă, radieră, acuarele, ascuțitoare, bloc de desen, carioca, creioane colorate cerate, creioane negre, foarfecă cu teacă, hârtie creponată, penar, stilou, rezerve cerneală.
”Vă asigurăm că educația copiilor noștri rămâne o prioritate și vom lucra împreună – reprezentanţi ai administraţiei locale şi membri ai comunităţii – pentru a identifica atât cele mai eficiente politici de educare și formare a copiilor din comunitatea noastră, precum şi cele mai bune modalităţi de finanțare a evoluţiei lor. Pentru că ei sunt cel mai de preţ dar al nostru!”, a mai spus primarul comunei.
”Este o inițiativă demnă de toată lauda și a fost foarte bine primită de părinți. Și ei și copiii s-au bucurat foarte tare. Le-am trimis fotografii pe WhatsApp și le-am spus să nu-și mai cumpere, că primesc de la școală tot ce au nevoie. La clasa I, întotdeauna manualele sunt noi, așa că și aceasta este o bucurie pentru cei mici”, ne-a declarat Niculina Dinu, profesor învățământ primar, clasa I, în Dragomirești – Vale.