◉ Aniversare în avans…

◉ …cu momente unice și pline de iubire

Chiar dacă traversăm o perioadă deosebit de grea, generată atât de războiul de la granița României, cât și de molima care a schimbat viața pe pământ de mai bine de doi ani, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost, și anul acesta, cu sufletul alături de copii, de ziua lor. Preafericirea Sa i-a surprins pe copiii clericilor ce slujesc în parohiile rurale de categoria a II-a și a III-a, din Protoieria Ilfov Nord, cu daruri alese care le-au adus zâmbetul și bucuria pe chipurile gingașe.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 603, ediția print

Deși trăiesc și slujesc în biserici din apropierea capitalei țării, în județul Ilfov încă mai sunt mulți preoți care trec prin multe greutăți și lipsuri, dar care rămân alături de credincioși și de Dumnezeu, în ciuda tuturor încercărilor. Așa se face că, în timp ce unii părinți se grăbesc să le cumpere copiilor cele mai frumoase jucării de 1 Iunie, considerând că așa vor fi fericiți, cea mai mare fericire a acestor clerici de la sate este să-i facă fericiți pe alții. Din puținul lor, se îngrijesc ca oamenii fără adăpost să aibă unde sta, ca bolnavii să aibă medicamente, iar copiii sărmani din comunitate să meargă la școală, nemaiavând ce să le ofere propriilor fii și fiice, nici măcar în cele mai speciale zile din viața lor. Fiecare are o poveste minunată, care ne inspiră și pe noi.

Aniversare în avans…

De Ziua Internațională a Copilului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost alături de ei și anul acesta, așa cum este în fiecare an. Preafericirea Sa le-a trimis copiilor clericilor din parohiile simple și modeste pachete cu dulciuri, jucării și cele de trebuință. Acestea au ajuns la copii marți, pe 31 mai, prin intermediul conducerii Protoieriei Ilfov Nord, care le-a oferit cadourile într-un cadru festiv. Micuții au primit cu multă bucurie darurile, bucurie pe care am simțit-o și noi. „Îi mulțumesc Părintelui Patriarh pentru că s-a gândit și anul acesta la noi! Îi mulțumesc că iubește copiii! Și noi, la rândul nostru, îl iubim pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Merită toată recunoștința și prețuirea noastră, așa că îl vom păstra pentru totdeauna în sufletul nostru. Îmi place tradiția bisericească și obișnuiesc să merg la slujbele de  duminică și în restul zilelor de sărbătoare. Aș dori  să devin preot”, ne-a spus, plin de încântare, micuțul Teodor Gabriel Piciu, elev în clasa a IV-a la școala din satul Izvorani, comuna Ciolpani. Teodor este, însă, doar unul dintre micuții care au îmbrățișat această bucurie prețioasă izvorâtă din momentele pline de iubire.

…cu momente unice și pline de iubire

Și preoții organizatori au fost bucuroși să se implice în pregătirea acestei sărbători și să-și primească oaspeții cu darurile minunate. „Este o tradiție deja în Arhiepiscopia Bucureștilor ca Părintele Patriarh să trimită daruri copiilor de la parohiile din mediul rural de categoria a doua și a treia, parohii cu posibilități financiare mai scăzute. Acțiunile sunt organizate de către Sectorul Social Filantropic al Patriarhiei Române, de Sectorul Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de către Protoierie și, sigur că, fiecare Protoierie are libertatea să organizeze evenimentul așa cum consideră de cuviință. Noi am socotit ca și anul acesta să-i chemăm pe copii să vină împreună, în aceeași zi și la aceeași oră, la Protoieria Ilfov Nord. Este un moment de bucurie și de comuniune cu ei, pentru că ei
s-au arătat foarte încântați în anii trecuți de această activitate.

S-au bucurat foarte mult de darurile pe care le-au primit și am observat că și preoții, părinții copiilor, au apreciat acest dar făcut de Părintele Patriarh și au apreciat mai mult decât orice bucuria pe care au constatat-o în ochii copiilor dumnealor. La nivel de Protoierie Ilfov Nord sunt 55 de copii care au primit aceste pachețele, care constau în obiecte de igienă personală, jucării și alimente pentru copii, dulciuri, sucuri, fructe, cărți de povești și de rugăciuni”, ne-a spus Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord.