Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat miercuri, 20 ianuarie 2021, că fermele mici vor beneficia anul acesta de sprijin financiar, Submăsura 6.3 – Dezvoltare ferme mici.
Sprijinul financiar a fost acordat în PNDR 2020 fermelor mici prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Anul acesta, probabil, tot AFIR va lansa această submăsură. Beneficiarii sunt fermierii care dețin în proprietate sau folosință o exploatație agricolă încadrată în categoria de fermă mică; dimensiunea unei ferme mici este cuprinsă între 4.000 – 11.999 SO (valoarea producției standard).
Sprijinul nerambursabil a fost anul trecut de 15.000 de euro/fermă, anul acesta valoarea ar putea să crească. Fermierii mici au încasat, în 2020, sprijinul în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare; 25% din cuantumul sprijinului în maximum 3 ani de la primirea deciziei de finanțare. Sprijinul a fost acordat pentru o perioadă de trei ani, perioada de 5 ani s-a aplicat doar pentru sectorul pomicol.
Articol apărut în ediția print, nr.533