- Comisarii Gărzii de Mediu, polițiști și jandarmi au verificat, ”la sânge”, persoane fizice, firme, vehicule, gospodării și vetre de foc pentru a limita cât mai mult fenomenul arderilor ilegale din zona Sintești-Vidra
Peste 150 de comisari ai Gărzii de Mediu, jandarmi și polițiști ilfoveni au organizat săptămâna trecută o acțiune amplă de control în Sintești, comuna Vidra, fiind vizate persoane/firme care colectează și ard ilegal tone de deșeuri periculoase și nepericuloase, afectând calitatea aerului din zona respectivă, dar și din împrejurimi, concomitent cu riscul ridicat de propagare a focului și extinderea acestuia către gospodăriile din proximitatea locului unde sunt organizate vetrele de foc.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 499, ediția print
Au fost mai bine de 100 de polițiști, 40 de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, în colaborare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Matei Basarab”, care au descins la adresele unde aveau informații că se ard deșeuri și au încercat să afle care este proveniența acestora. Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că ”bănuiala este că aceste firme de colectare ard cantități semnificative de deșeuri, deși acestea ar trebuie să ajungă la valorificare. Din informațiile preliminare, suspiciunile par să se confirme!”. ”Comisarii au descoperit mai multe depozitări ilegale de deșeuri, zone cu urme clare de arderi, materiale fără acte de proveniență și multe alte nereguli. O să avem raportul de control gata în câteva zile așa încât, săptămâna viitoare (n.r. – în cursul acestei săptămâni), îl vom prezenta public”, a explicat oficialul. Acesta a amintit că în ultima vreme ”au fost produse mai multe incendii de vegetație, anvelope sau deșeuri în zonele din afara Bucureștiului. Acestea sunt niște acțiuni total iresponsabile ale celor care sunt în spatele lor”, a spus Alexe.
Verificări și pentru alte fapte antisociale
Poliţiștii ilfoveni au comunicat și ei că, pe 13 mai 2020. au avut loc mai multe acţiuni în satul Sintești, pentru combaterea infracţiunilor ce aduc atingere mediului înconjurător, combaterea evaziunii fiscale, precum și alte fapte antisociale. ”Peste 140 de forţe de ordine ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, prin structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, acţiuni speciale, criminaliști și jandarmi, împreună cu comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, au participat la activităţile care au vizat, în principal, localizarea focarelor unde, prin arderi ilegale a unor deșeuri în vederea valorificării materialelor reciclabile, se contaminează mediul înconjurător cu diferite materiale nocive, care interferează cu sănătatea oamenilor, calitatea vieţii sau funcţiile naturale ale ecosistemelor. S-a acţionat pentru depistarea persoanelor care ard în mod neautorizat diferite deșeuri (…), efectuându-se, totodată, controale la domiciliile acestora, dar și în exterior, pentru delimitarea exactă a locului faptei. Efectivele angrenate în acţiune au efectuat și verificări cu privire la depistarea persoanelor urmărite la nivel local, naţional, sau internaţional, respectiv cele care se sustrag urmării penale și faţă de care au fost emise diferite mandate pentru executarea pedepselor sau aducerea lor în fața instanţele judecătorești”, au precizat reprezentanții IPJ Ilfov.
În același context, poliţiștii rutieri au verificat și ei o serie de persoane și vehicule, instituind mai multe filtre pe drumurile publice din interiorul zonelor verificate, dar și adiacente acestora. ”Poliţiștii de investigare a criminalităţii economice au verificat legalitatea înfiinţării și funcţionării societăţilor comerciale, a activităţilor desfășurate de persoane fizice și de agenţii economici care desfășoară activităţi de comerţ privind reciclarea deșeurilor, precum și realitatea și legalitatea derulării acestor operaţiuni comerciale”, au mai declarat reprezentanții IPJ Ilfov.
Comisariatul Județean Ilfov – GNM: ”Verificarea legalității desfășurării activităților la amplasamentele controlate va continua”
Brândușa Orășanu, din partea Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Ilfov, ne-a informat că la finalizarea întregii cercetări vor fi făcute publice concluziile. Până atunci, în raportarea Comisariatului ilfovean către GNM se arată că ”urmare numeroaselor sesizări venite din partea societății civile, precum și a suspiciunii că pe raza localității Sintești se desfășoară acțiuni de incinerare deșeuri, colectare și eliminare neconformă a deșeurilor periculoase și nepericuloase, precum și a informațiilor deținute privind funcționarea unui număr semnificativ de societăți comerciale cu activitate în domeniul colectării deșeurilor – pe 13.05.2020 a fost organizată o acțiune de mare amploare, demarată la propunerea comisarului șef al Comisariatului Județean Ilfov al GNM, cu suportul Comisariatului General al GNM, în colaborare cu șefii instituțiilor deconcentrate ce reprezintă Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul județului Ilfov.
La acțiune au participat 44 comisari din cadrul GNM, Comisariatul General, Comisariatul Municipiului București, Comisariatul Județean Călărași și Comisariatul Județean Ilfov – care a inițiat și coordonat acțiunea, din partea GNM. Comisarii GNM au fost însoțiți de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov, prin reprezentanții structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, invesigare a criminalității economice, acțiuni speciale, criminaliști și jandarmi, de asemenea fiind utilizate echipamente din dotare (drone, câini de urmă).
Acțiunea a vizat verificarea amplasamentelor situate pe raza localității Sintești, comuna Vidra și limitrof comuna Jilava, pe care au fost sesizate sau există suspiciunea desfășurării de activități ce aduc atingere mediului înconjurător, amplasamente afectate de incinerări de deșeuri și materiale de orice natură, activități ilegale de colectare deșeuri reciclabile, periculoase sau nepericuloase. Astfel, peste 150 de reprezentanți ai instituțiilor publice au participat la activitățile care vizează, în principal, localizarea focarelor, unde, prin arderi ilegale a unor deșeuri în vederea valorificării materialelor reciclabile se pot pune în pericol mediul înconjurător, sănătatea oamenilor, calitatea vieții în zona metropolitană București-Ilfov.
Au fost verificate atât persoane fizice, cât și juridice, în scopul verificării deținerii actelor de reglementare pentru activitățile desfășurate, precum și legalitatea funcționării în conformitate cu actele deținute. (…) Au fost încheiate 27 acte de control, au fost aplicate pe loc 8 sancțiuni în cuantum de 168.000 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru lipsa deținerii autorizației de mediu, precum și pentru eliminarea deșeurilor în afara locurilor autorizate în acest sens. (…) Au fost impuse măsuri de evacuare a cantităților de deșeuri identificate și predarea acestora către operatori economici autorizați, interzicerea desfășurării activităților de colectare, reciclare, valorificare deșeuri doar în baza și cu respectarea autorizațiilor de mediu, precum și interzicerea incinerării de deșeuri și materiale de orice natură în instalații și amplasamente neautorizate în acest sens.
Verificarea legalității desfășurării activităților la amplasamentele controlate va continua, prin verificarea de documente și înscrisuri, urmând a fi finalizată în cel mai scurt timp. De asemenea, vom continua cercetările împreună cu celelalte instituții implicate în vederea stabilirii faptelor contravenționale sau de altă natură, după caz”, se arată în documentul semnat de comisarul șef al GNM – Comisariatul Județean Ilfov, Emil Grigore.
Luna martie 2020: 2 valuri de poluare însemnată în Ilfov și în Capitală, iar cercetările preliminare au indicat ca posibilă sursă arderile necontrolate ale diferitelor deșeuri, în Sintești Amintim că, la mijlocul lunii martie, Garda de Mediu a efectuat o serie de verificări în urma evoluţiei neobișnuite, din noaptea de 17/18 martie, a concentraţiilor de particule în suspensie din Capitală și au descoperit în zona Sintești-Vidra, din judeţul Ilfov, mai multe arderi ilegale care degajau fum negru intens, focarele situându-se pe proprietatea privată a unor cetăţeni.
Ministerul Mediului preciza atunci că acest caz a fost deferit organelor de cercetare penală. ”După creșterea obișnuită din perioada de seară (20:00-22:00), odată cu scăderea vitezei vântului până aproape de zero (calm atmosferic), a avut loc o creștere nu foarte amplă, dar constantă, a concentraţiilor, până în jurul orei 2:00 dimineaţa. Valorile maxime ale concentraţiei de PM10 au fost de 79,3 micrograme/mc, iar pentru NO2 valoarea maximă a fost 97,3 micrograme/mc. Precizăm că aceste valori maxime nu au condus la depășiri ale valorilor limită nici la media zilnică a PM10 (în jur de 30 micrograme/mc, faţă de 50, cât este valoarea limită), nici pentru NO2, unde s-a atins doar jumătate din valoarea limită. Ca termen de comparaţie, în cazul episodului de poluare a aerului din perioada 1-2 martie (când, pe pagina sa de Facebook, instituția spunea că explicația ar putea fi dată de ”posibile arderi necontrolate de deșeuri care au loc chiar acum în zona de Sud a Bucureștiului”), s-au înregistrat valori și de peste 600 micrograme/mc pentru PM10”, menţionau reprezentanții Ministerului Mediului. Conform sursei citate, deși valorile maxime nu au fost foarte mari, au fost luate măsuri preventive, Garda Naţională de Mediu fiind informată. Astfel, comisarii Gărzii și polițiști au efectuat deplasări în teren pentru controale și constatări la faţa locului. S-au identificat în zona Sintești-Vidra, din judeţul Ilfov, mai multe arderi ilegale care degajau fum negru intens, focarele situându-se pe proprietatea privată a unor cetăţeni. În urma analizei, s-a concluzionat că, cel mai probabil, este vorba despre aceleași persoane surprinse că ardeau cantităţi semnificative de deșeuri din anvelope și cabluri electrice, în urma controlului din perioada 2-8 martie. În urma verificărilor preliminare în limita competenţelor, s-a decis deferirea cazului către organele de cercetare penală”, anunțau după episodul de poluare din 17/18 martie a.c., reprezentanții Ministerului Mediului.
Sancțiuni pe măsură!
La Sintești s-au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 135.200 de lei – 13 amenzi au fost date pentru nerespectarea regulilor de protecție a mediului, 18 sancțiuni conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 3 conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Totodată, au fost verificate 23 de societăţi comerciale și persoane fizice autorizate, au fost legitimate peste 215 persoane și controlate 127 de autovehicule, fiind reţinute 2 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare retrase.