Dacă societatea TAROM pierde pe bandă rulantă rute externe și are din ce în ce mai puțini călători, iată că alte firme profită din plin de declinul companiei românești. Astfel, grupul Lufthansa, format din companiile Lufthansa, Austrian Airlines şi Swiss Airlines, a înregistrat în 2011 o cifră record de pasageri pe piaţa românească, cu 1,1 milioane călători. “Numărul de pasageri a fost un record pentru noi în România, creşterea comparativ cu 2010 fiind de 15 procente, şi am constatat şi o creştere a gradului de încărcare”, a declarat un reprezentant al Lufthansa. La aceeași companie, numărul de pasageri transportat pe rutele din şi spre România a ajuns în 2011 la 680.000 de pasageri. “Majoritatea pasagerilor au ales Grupul Lufthansa pentru zboruri pe distanţe lungi, iar acest lucru a făcut din Grup cea mai mare reţea internaţională de transport aerian din România”, a explicat Patric Artiel, oficial al Lufthansa.