Spectacol extraordinar pentru angajații și pacienții de la Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfântul Nectarie”

La invitația voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, naistul Vasile Răducu și cantautoarea Felicia Popescu au adus emoții de bucurie pacienților și angajaților Centrului de Îngrijiri Paliative “Sfântul Nectarie”, din București. Artiștii au atins sufletele spectatorilor lor speciali, într-un concert de excepție, susținut chiar în incinta unității sanitare. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 558, ediția print

Cu prilejul împlinirii celor 15 ani de activitate a Centrului de Îngrijiri Paliative “Sfântul Nectarie”, din Capitală, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale  au organizat o nouă acțiune prin intermediul căreia le-au adus fericire pură atât pacienților care sunt greu încercați de boli severe, cât și cadrelor care lupta pentru salvarea acestora. La ceas aniversar, voluntarii au pregătit pentru pacienți și angajați un program artistic susținut de naistul Vasile Răducu și cantautoarea Felicia Popescu. Apoi, voluntarii au încurajat pacienții și le-au oferit flori și cărți cu Minunile, Acatistul și Paraclisul Icoanei Maicii Domnului “Pantanassa”. De asemenea, angajații centrului au primit din partea voluntarilor flori, încălțăminte, precum și legume bio, oferite de localnicii din satul prahovean Bâra.

Cu sufletul plin de dragoste 

“Aș dori să vorbesc despre colaborarea care există între voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale și Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfântul Nectarie”. Să menționez faptul că aceștia au fost primii care au venit în centru și la prima activitate au făcut curățenie și ne-au impresionat foarte mult. Pot să spun că dânșii fac parte din echipa Centrului “Sfântul Nectarie” și noi ne bucurăm că voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale vin cu sufletul plin de dragoste, cu sufletul plin de sinceritate, de căldură și aduc tot ceea ce ei preiau din biserică, de la duhovnicul lor, reușind, astfel, să transmită aici un sentiment de comuniune și de iubire frățească. Aș dori să punctez că împreună cu dânșii am organizat primul congres pentru a celebra Ziua Internațională a Îngrijirii Paliative “My care, my right”. Aceștia ne-au susținut și cu un aparat medical, un defibrilator. Dar cel mai important lucru este că de fiecare dată au reușit să atingă sufletele pacienților și angajaților”, a spus Adriana Căruntu, directorul Centrulului “Sfântul Nectarie”, din București. 

“Aici se află familia noastră extinsă”

“Am venit cu gândul de a aduce lumină și bucurie, un balsam pentru sufletele celor de aici, pentru că au mare nevoie de noi. Așa am considerat și cred că am reușit câtuși de puțin. Poate trebuia mai mult. Eu zic că trebuie să revenim și să le oferim și mai mult, pentru că sunt ca părinții noștri”, a spus Vasile Răducu, naist în cadrul Ansamblului Artistic „Ciocârlia“ al Ministerului Afacerilor Interne.  “Sper din tot sufletul ca acești oameni, prin rugăciunile noastre, să-și aline suferința. Prin cântecul meu, sper să duc acolo sus măcar un cuvânt către Maica Domnului”, a menționat Felicia Popescu, cantautor. Despre acest eveniment organizat din inimă către inimile tuturor pacienților și angajaților acestui centru, ne-a vorbit și Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale. “Iată-ne prezenți aici la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, aici unde se află familia noastră extinsă. Aici, de fiecare dată ne simțim ca acasă, alături de angajații centrului, alături de pacienți. Ne aflăm de fiecare dată în comuniune pentru a susține aceste persoane care au foarte mare nevoie de noi. Au nevoie de hrană sufletească, și prin activitățile pe care le organizăm aici, cu ajutorul pricesnelor, înălțăm rugăciuni către Maica Domnului să le aline suferința, îi încurajăm, vorbim cu ei, le transmitem atât personalului, cât și pacienților, că nu sunt singuri, îi susținem”, a spus Dănuț Prună. La final, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit centrului un tablou pictat de artistul plastic Delia Lungan, împreună cu tinerii și copiii dintr-o localitate prahoveană.