Câștigătorii Marelui premiu al acestei ediții a festivalului: Formația „Suflet de român”, de la Grădinița cu program prelungit nr.5, din Buftea. Îndrumători: Gigi Constantinescu și Alexandrina Cruceru. Cei 14 preșcolari au interpretat montajul literar-artistic intitulat „Pentru România”, dedicat Centenarului Marii Uniri

În acest oraş ilfovean s-a întâmplat. Mai bine zis, s-a petrecut. Căci, pe 31 mai, sărbătoarea în avans a fost în toi. Asta pentru că ziua de 1 Iunie trebuia întâmpinată cu gloria absolută a succesului, pusă deoparte. Totul consacrat de trofee, diplome, ovaţii şi felicitări, adică cele cuvenite oricărui star. Iar scena Casei de Cultură “Mihai Eminescu”, din oraşul Bragadiru, a strălucit de vedete ale muzicii, dansului şi recitărilor. Gala laureaţilor preşcolari a fost un spectacol remarcabil. Grădiniţe ilfovene şi din Capitală şi-au trimis acolo mesagerii cap de afiş, care au cules premiile ediţiei.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 405, ediția print

Alături de numele acestui eveniment deosebit  – “Zâmbetul Copilăriei” – se află cel al Anişoarei Ciobanu, în memoria acestei iniţiatoare entuziaste a festivalului, fost cadru al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Ilfov. Azi, tradiţia e continuată de aceeaşi instituţie, ca principal organizator.

300 de copii – un spectacol plin de vervă

Toate formaţiile, grupurile şi artiştii individuali au demonstrat valoarea muncii de pregătire dusă de cadrele didactice, care modelează micile talente. Li se adaugă efortul părinţilor, grija şi susţinerea autorităţilor locale, împreună cu  mulţi colaboratori specialişti, oameni de artă şi cultură. Dinamica şi sincronizarea scenice, interpretările, costumaţiile pline de fantezie şi culoare au dat recitalurilor o notă de excepţie.

Vedete, în deschidere

În debutul spectacolului au evoluat adolescenţi cu palmares, membri ai Ansamblului de Dansuri al Centrului Cultural Buftea, “Doina Ilfovului”, condus de Daniela Mândroc. A urmat interpreta Ilinca Niţă, în vârstă de 8 ani, deţinătoare a multor premii naţionale şi în afara ţării. Cel mai recent trofeu al ei – un „Grand Prix Junior” câştigat în urmă cu o lună, la Festivalul Muzical „Euro Stars”, din Malta.

Parteneriat și continuitate

Ediţia din acest an a festivalului e rodul bunei colaborări dintre IŞJ şi Ministerul Educaţiei Naţionale  (MEN), în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), Casa Corpului Didactic (CCD) Ilfov, primăriile multor localităţi, în frunte cu edilii lor, şi alte instituţii cu profil educaţional.

Gazde şi invitaţi de onoare

Amfitrioni au fost Vasile Cimpoeru – primarul din Bragadiru,  Alina Răducanu – dir. al Grăd. nr. 1, din localitate – coorganizator, alte cadre didactice şi colaboratori. Spectacolul  i-a avut ca oaspeţi pe primarul din Buftea, Gheorghe Pistol, iar din partea IŞJ pe prof. Florentina Costea – insp. gen.; Cristina Ghiţă – insp. gen. adj.; Leana Pelimon şi Gina Vasiliu – insp. înv. preşc.; Cornel Gănescu – insp. de specialitate. Au mai fost invitaţi prof. Alexandrina Niţă – dir. Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii (CJCPC) Ilfov; Silvia Borţeanu – metodist la CCD Bucureşti; Cristina Manoliu-Săvulescu – dirijor al Corului de copii “Sunetul Muzicii”, din Corbeanca şi Baloteşti; Rodica Cozma – dir. Centru Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Ilfov; Daniela Militaru – dir. Grăd.  “Voinicel”, Chitila. Lor li s-au alăturat Salex Iatma – scriitor, scenarist și regizor, George Grigore – actor și colaborator la CJCPC, Ilfov. Acești membri ai juriului de onoare au înmânat premiile micilor artiști.

Marele premiu

El a fost adjudecat de grupul preșcolarilor, din  Grăd. nr. 5, Buftea. 14 copii, din formația „Suflet de român” – îndrumați de educatorii Gigi Constantinescu și Alexandrina Cruceru – au interpretat montajul literar-artistic intitulat „Pentru România”, dedicat Centenarului Marii Uniri. Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, i-a felicitat și le-a înmânat copiilor marele trofeu al ediției. Tot el a oferit festivalului plachetele de onoare dăruite oaspeților din juriu. În cuvântul său, edilul le-a mulțumit tuturor pentru „sentimentul de mare familie cultural-educațională” oferit de această ediție. Și, a adăugat: ”Mulţumim organizatorilor, în special IŞJ, cadrelor didactice, părinţilor, pentru efortul pe care îl fac şi tuturor, pentru că aduceţi pe feţele ilfovenilor şi al bucureştenilor  «Zâmbetul Copilăriei»”, a conchis el.

Premii speciale și pentru locul I

În prima categorie s-au numărat copiii: Dinu Sofia (Grăd. nr. 52, București) și Maria Stoica (Grăd. din Jilava). Tot premii speciale au primit grupele de preșcolari ai grădinițelor: „Rița Gărgărița, Brănești; nr. 246, București; nr. 1, Dragomirești-Deal; „Voinicel”; nr. 2, Chitila; nr. 1, Otopeni; nr. 2, Buftea; nr. 1 Măgurele și „Rază de soare”, Buftea. Premiile I au fost câștigate de copiii: Darius Toni (Grăd. nr. 1, Dragomirești-Deal) și Ariana Ioniță (Grăd. nr 2, Bragadiru). La fel, grupele de preșcolari, din grădinițele: nr. 2, Buftea; nr. 2, Otopeni; nr. 1, Măgurele; nr. 185, București; nr. 2, Măgurele; nr. 2, Bragadiru; „Rază de soare”, Buftea; nr. 1, Pantelimon. Așadar, la Bragadiru, s-a petrecut o gală de succes a zâmbetelor copilăriei.