Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 12 state din Europa, a lansat, pe 19 iunie, la nivel național, prima Zi europeană de prevenire a furturilor din locuință.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 457, ediția print

Pentru că furtul din locuință este infracțiune în toate statele europene, autoritățile de aplicare a legii, reunite în cadrul EUCPN și EUROPOL au lansat o inițiativă ce are drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuinţa, pentru a nu deveni victime ale furturilor. Campania „Păstrați surprizele doar pentru vacanță!” este finanțată de Fondul de Securitate Internă al Uniunii Europene, iar prin intermediul acesteia, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN, EUROPOL și alte 12 state, își propune să atragă atenția asupra prevenirii infracțiunilor de furt din locuințe. Conceptul se fundamentează pe importanța conștientizării de către cetățeni a necesității adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuința şi bunurile proprii, precum și a consecințelor neluării unor măsuri preventive fundamentale. În cadrul campaniei, Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a desfășurat  o amplă acțiune de informare a cetățenilor din localități precum Otopeni, Bragadiru, Buftea. Chitila sau Popești-Leordeni. Ofițeri și agenți ai poliției ilfovene au format echipe care au mers în spații publice, precum Piața din Otopeni, ori au discutat cu oamenii întâlniți pe stradă. Polițiștii le-au explicat cetățenilor că check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar îi face vulnerabili în fața hoților. Cetățenii au fost sfătuiți să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă. Selfie-urile sunt și ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine.

Mai puține furturi, dar mai multe moduri de operare

Potrivit ultimelor rapoarte, la nivelul jude­țului Ilfov, în primele 5 luni ale anului 2019, au fost sesizate 136 infracţiuni de furt din locuinţe, cu 42 mai puţin faţă de perioada similară a anului 2018, majoritatea înregistrate în mediul rural. Analiza infracţiunilor de furturi din locuinţe evidenţiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârşirea unor astfel de fapte: unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție. În același context,  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov a organizat și un seminar tematic la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni, cu sprijinul Asociaţiei Române pentru Tehnica de Securitate, partener al Poliţiei Române în domeniul prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului. În cadrul acestuia, specialişti din instituţiile partenere au prezentat beneficiarilor informaţii referitoare la situaţia furturilor din locuinţe, la nivel naţional şi în judeţul Ilfov, modalităţi şi recomandări de prevenire.