Interesele proprii sunt mai importante decât oamenii din categorii defavorizate 

Membri ai Organizației USR din oraș au organizat o campanie de strângere de semnături împotriva unei hotărâri de Consiliu local. Este vorba de HCL 95/2020 privind achiziționarea de locuințe sociale în valoare de 4.300.000 lei de către Primăria Bragadiru.

Nicolae Bragadireanu

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 509

Campania de strângere de semnături a USR a fost inițiată de către candidatul Alianței USR-PLUS propus pentru funcția de primar, Ionuț Dorin Iancu.

La acțiunea organizată „în parcarea Mega Image – Leroy Merlin din Cartierul Independenței” inițiatorul acesteia, Ionuț Dorin Iancu, „s-a prezentat doar pentru poza de grup și apoi «s-a evaporat». Membrii acestei echipe „au fost asaltați de către un grup numeros de persoane care ­și-au manifestat dezacordul față de acțiunea pe care aceștia o desfășurau”.

„În ciuda încercărilor de a-i convinge, reacția acestora a fost una de contestare ­vehementă. Motivele invocate de cetățenii nemulțumiți fiind organizarea necorespunzătoare a acțiunii, lipsa instruirii participanților și nerespectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea virusului SARS-Cov-2, respectiv purtarea necorespunzătoare sau lipsa măștilor de protecție, lipsa marcajelor privind distanța minimă de siguranță, lipsa mănușilor de unică folosință, lipsa dezinfectantului, în condițiile folosirii unui singur instrument de scris. Bragadirenii nemulțumiți de această inițiativă au invocat ca fiind o prioritate nevoia de locuințe sociale”, se precizează în comunicatul amintit.

Bragadirenii apreciază inițiativa administrației locale de a achiziționa locuințe sociale

Opinii ale cetățenilor aflați la fața locului, care au protestat față de inițiativa USR:

„Bugetul orașului nostru trebuie împărțit echitabil, astfel încât să fie rezolvate toate problemele locuitorilor orașului, iar sprijinirea tinerilor că­sătoriți și a categoriilor defavorizate este un lucru normal și necesar”, susține Florentina G.

Adriana Găină, se arată în scrisoare, „este agent de pază și are un salariu lunar de 1.400 lei și mai primește 200 de lei sub formă de bonuri de masă. Salariul încasat nu îi permite să acceseze un credit Prima Casă. Locuiește într-un apartament de 3 camere, o moștenire de la părinți, împreună cu soțul, doi copii, fratele său, soția și copii acestuia”.

„Numai Dumnezeu știe cum ne descurcăm!”

George Grigoraș este și el nemulțumit de campania USR și consideră binevenită inițiativa Primăriei Bragadiru.

„Am locuit pe strada Celofibrei, pe strada Diamantului, la sonde. Locuim de colo-colo cu chirie, pe unde putem, pe unde apucăm. Acum, locuim 8 persoane în două camere. Nu cerșim la nimeni, suntem oameni muncitori. Avem probleme cu proprietarii de imobile care măresc chiriile după bunul lor plac sau ne dau afară fără să ne anunțe în prealabil. Numai Dumnezeu știe cum ne descurcăm! Am depus dosar pentru o locuință socială, la primărie. I-am găsit aici, în parcarea acestui hipermarket, pe acești oameni care strâng semnături pentru anularea proiectului de achiziție a locuințelor. Mi-e scârbă de astfel de acțiuni politice! Useriștii profită de nenorocirile oamenilor pentru a-și face campanie electorală. Despre cei de la USR Bragadiru vorbește tot orașul că au case, au terenuri, au agenții imobiliare, au interese în diverse zone ale orașului. De ce nu e bun proiectul primarului? Că ne ajută să trăim decent? Că oferă ajutor și categoriilor defavorizate? Că sprijină familiile de tineri cu copii? Să ne primească la ei acasă, că ar face orice pentru un vot! Acești oameni de la USR și o doamnă, al cărui nume nu-l mai rețin, au păcălit și au înrăit toată lumea pe Facebook. Atât. Un haștag și atât! Acum vor să frâneze și toate lucrurile bune. Treziți-vă fraților!”, spune George Grigoraș.

La rândul ei, Roxana este de părere că „acești oameni aruncă cu noroi în Primărie invocând dezinteresul administrației pentru lipsa rețelelor de utilități publice. Păcat de USR, la început am crezut în ei, dar bat câmpii, ori ne cred proști. Rețelele de utilități aparțin operatorilor regionali care au proiecte pentru extinderi, am aflat de pe pagina primarului, și chiar am participat la consultarea populației privind sistemul de captare a apelor pluviale.”

Când aud de proiecte, reprezentanții USR dau bir cu fugiții

Atunci când au fost întrebați despre proiectele pe care le propun pentru dezvoltarea și modernizarea orașului, au tăcut mâlc, ba, mai mult, au anulat acțiunea și au părăsit locul cu coada între picioare.

La întrebări precum: «Care sunt proiectele dumneavoastră pentru viitorul orașului Bragadiru? sau «ce ați concretizat ­dumneavoastră  de când v-ați înființat partidul în orașul nostru?», surprinși cu mâinile în sân, neștiind ce să răspundă, reprezentanții USR PLUS au devenit iritați și au anulat această acțiune, părăsind parcarea supermarketului.

”Voințele puternice se susțin prin fapte!”

Am dorit să aflăm și părerea primarului orașului Bragadiru, Vasile Cimpoeru. Acesta
a refuzat să comenteze acțiunea USR PLUS, dar a ținut să sublinieze faptul că, „voințele
slabe se traduc prin discursuri, iar voințele puternice se susțin prin fapte”. Edilul a mai
dorit să precizeze că în anul 2018 a fost victima unei manipulări în presă, care a
răstălmăcit spusele acestuia. „În anul 2018, am fost fără voia mea «vedeta»
unui interviu comandat, plătit, trunchiat, folosit și astăzi pentru manipularea cetățenilor de
către anumiți rivali politici. Au scos propoziții din context și au reformulat cum au vrut ei.
Oamenii care mă cunosc cred că au priceput că este o făcătură. Nu voi răspunde niciunui
fel de provocare. Această pandemie ne-a întârziat unele dintre proiecte, dar noi am
muncit în fiecare zi! Realizările se văd. Mă prezint în fața bragadirenilor, a alegătorilor
care m-au învestit cu încredere, cu proiecte realizate, proiecte în curs, proiecte viitoare
care ajută la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor din orașul nostru”, a declarat
primarul Vasile Cimpoeru.