Două zile pe culmile distracţiei

Sărbătoarea comunei Periș este, fără doar și poate, unul dintre evenimentele de neuitat din Ilfov. Spunem asta pentru că, în ultimii 10 ani de când se sărbătorește ziua comunei, perișenii au dovedit că știu să se distreze. Iar când programul artistic este unul de top, distracția atinge cote maxime.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 419

Nici anul acesta locuitorii acestei așezări ilfovene nu și-au dezmințit faima de oameni care știu să petreacă la zi de sărbătoare. Și, trebuie să vă mărturisesc, rar am mai văzut dansatori mai aprigi ca la Periș.

Așadar, așa cum s-a împământenit în ultimul deceniu, ziua Nașterii Sfintei Fecioare Maria este prilejul ca perișenii să-și sărbătorească locul în care s-au născut și trăiesc de veacuri. Iar primarul Anghel Albu le-a pregătit, ca în fiecare an începând din 2009, multe surprize care au făcut ca acest eveniment să prilejuiască două zile de distracție de neuitat.

Buriaș „a dat tonul” petrecerii

Pentru cei care nu cunosc zona, Buriașul este un sat aparținător Perișului așezat într-o zonă foarte pitorească, la poalele pădurii Scroviștea, la circa 12 kilometri de centrul comunei. De aceea, primarul Anghel Albu, fiu al acestui sat, s-a gândit să organizeze sărbătoarea de ziua comunei în două acte, pentru că distanța dintre Buriaș și Periș este destul de mare și greu de străbătut, mai ales pentru burieșenii mai în vârstă. Astfel că, în prima zi a evenimentului, la Buriaș este organizată o „avanpremieră” a sărbătorii (care continuă a doua zi la Periș), în curtea Casei de Cultură „Veronica Pricop”.

Astfel că, pe 7 septembrie, curtea acestui așezământ cultural s-a umplut de burieșeni dornici de o petrecere de zile mari. Și așa și a fost, pentru că în satul lor a poposit… „Caravana lui Axinte”! Iar îndrăgitul membru al grupului de umor „Vacanța Mare”, Florin Petrescu alias Axinte, a adus în caravana lui mulți artiști talentați care, timp de câteva ore bune, până spre miezul nopții, i-au încântat pe toți cei veniți aici, copii, tineri, părinți și bunici, laolaltă.

Distracție pe cinste, dansatori aprigi

Și pentru că nicio petrecere nu e cu adevărat petrecere „pe uscat”, la Buriaș au sfârâit grătarele cu mititei și cârnăciori picanți și au curs valuri de bere care au stins iuțeala bucatelor și au iscat buna dispoziție necesară unei astfel de sărbători. Efectul nu s-a lăsat așteptat, pentru că, așa cum li s-a dus vestea, burieșenii au pornit cu grăbire la dans, mai ales că aveau pe ce muzică să danseze alături de interpreți, pentru că niciunul dintre artiști nu a urcat pe micuța scenă din curtea casei de cultură. Așadar, la Buriaș au sosit Aurel Moga, cunoscutul câștigător al Festivalului de Muzică Mamaia în 1987 și cel care a lansat melodia „Fata Morgana”, îndrăgiții interpreți de muzică populară Mariana Stan și Constantin Enceanu, Julia Jianu, fosta solistă a trupei „Sexxy”, Ion Mache – „Sulamita” de la grupul „Vouă”, Alin Oprea, de la „Talisman”, Marius Văduva și, bineînțeles, Axinte, în carne și oase.

Văzându-i pe focoșii dansatori de toate vârstele din Buriaș, Mariana Stan a mărturisit că totul îi amintește de horele de pe vremuri din satele românești, din ­curtea câte unui gospodar de odinioară, după cum îi povesteau bunicii și părinții săi. O tradiție care, iată, este reînviată an de an aici, la Buriaș, de ziua comunei.

La rândul său, Constantin Enceanu, sosit pentru prima oară la Buriaș, s-a arătat uimit că toate străzile sunt asfaltate și l-a felicitat pe primarul Anghel Albu. „Băi frate, dar primarul ăsta a asfaltat toate ulițele?”, i-a întrebat el pe burieșeni, care au strigat în gura mare: „Daaa!”. „Să-i dea Dumnezeu sănătate!”, i-a urat îndrăgitul interpret edilului din Periș.

În fine, cu riscul de a mă repeta, după-amiaza zilei de 7 septembrie va rămâne în memoria burieșenilor ca o petrecere pe cinste, în care au dansat, au râs în hohote cu „Sulamita” și Axinte și chiar au cântat împreună cu Aurel Moga, Julia Jianu, Alin Oprea sau Marius Văduva.

Și încă ceva: se pare că petrecăreților din Buriaș nu le-a ajuns pe deplin distracția de vineri, pentru că pe mulți dintre ei i-am revăzut a doua zi la Periș…

Muzică de calitate, vedete de top și multă voie bună

… unde petrecerea a continuat mai abitir ca în prima zi, în parcarea sălii de sport din comună. Aici, programul a fost mult mai bogat și s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii. Dar, să vă povestesc pe îndelete.

Așadar, la Periș i-am revăzut pe o bună parte dintre artiștii care-i încântaseră, cu o zi înainte, pe burieșeni, dar primarul Anghel Albu, împreună cu năstrușnicul Axinte, le mai pregătise câteva surprize concetățenilor săi.

Astfel, prezentatoarea Roxana Vașniuc, a invitat-o în deschiderea spectacolului pregătit pentru marea sărbătoare a Perișului, pe scenă, pe Mariana Stan, o minunată interpretă a cântecului oltenesc. I-a urmat Georgiana Lepădat, o voce puternică și bogată, unică în folclorul românesc și în muzica de petrecere. Georgiana a purtat un minunat costum popular oltenesc dăruit de regretata Ileana Ciuculete, din repertoriul căreia a cântat câteva melodii cunoscute, printre care și celebra „Ciorbă de curcan”. Și, așa cum o știm, Georgiana n-a avut stare să cânte de pe scenă și a coborât în mijlocul mulțimii care, sub imboldul interpretării de înalt nivel artistic al acesteia, au încins o horă pe cinste, demnă de tradiția comunei.

„Talismane” muzicale

Am remarcat în acest spectacol paleta largă de genuri muzicale, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele, precum și modul inspirat în care s-au „împletit” momentele muzicale pe parcursul show-ului artistic din Periș.

Astfel, după folclor, perișenii au avut parte de un moment pop-rock de top, oferit de Alin Oprea și formația Talisman. Aceștia au interpretat câteva melodii de referință din repertoriul formației, iar spectatorii au cântat împreună cu ei, demonstrând că îndrăgesc această formație, un reper aparte, plin de personalitate, în muzica românească contemporană. Cât despre vocea deosebită a lui Alin Oprea, nu mai există loc de comentarii.

Copiii talentați ai Perișului, participanți la spectacol

Au urmat două momente inedite, susținute de nimeni alții decât de copiii talentați ai Perișului. Mai exact, dee trupa de dans sportiv din Periș coordonată de Adina Broștiuc, care au adunat în spațiul din fața scenei o asistență numeroasă. Grație și dinamism, așa am putea aprecia momentul de dans oferit de copiii pregătiți de Adina Broștiuc, moment care a smuls ropote de aplauze din partea privitorilor.

Lor le-a urmat corul „Xara” (în limba greacă – bucurie, n.r.), condus de părintele Cătălin Dumitru Răbușapcă. Ei au interpretat, în deschidere, ca o cinstire adusă Centenarului Marii Uniri, emoționanta melodie „Cântec pentru Unire”.

Programul a continuat cu muzică populară, Ștefan Tudorache fiind interpretul care i-a scos din nou pe perișeni la horă.

Vă pupă și vă cântă Jean!

Care Jean? De la Craiova, bineînțeles! Se poate spune că acesta a fost unul dintre momentele de vârf ale spectacolului. Jean are o carismă și un farmec aparte, mult talent și o voce deosebită. La acestea se adaugă caracteristicile aparte ale muzicii pe care o cântă. Nu sunt amator de manele, dar trebuie să recunosc că Jean cântă manele mult mai „comestibile”, cu versuri și muzică decente, mai apropiate de muzica ușoară românească decât ale altor interpreți de gen. Prin urmare, nu a fost de mirare că Jean a făcut un show de zile mari, care i-a pus literalmente „pe jar” pe cei peste 1.000 de spectatori prezenți în acel moment.

În continuare, pe scenă a urcat și Aurel Moga, care a cântat spre încântarea celor prezenți mai multe „oldies-uri” din muzica ușoară românescă, culminând cu „Fata Morgana”, melodie pe care a lansat-o, cum spuneam, în urmă cu mai bine de trei decenii.

Să râdem cu… Axinte!

Într-adevăr, a sosit și un moment așteptat de spectori – recitalul lui Axinte – Florin Petrescu. El a susținut un moment în care a folosit melodii populare cunoscute pentru o serie de cuplete umoristico-satirice, în care a ironizat prostia și lipsa de educație, dar și situația economică precară a multor oameni simpli, iar hohotele de râs au fost pe măsura simpaticului personaj de la Sadova, „fiul” Leanei și al lui Costel.

Și pentru a rămâne în registrul folcloric, lui Axinte i-a urmat Ilie Măndoiu, care i-a scos din nou pe neobosiții perișeni la horă, timp de mai bine de jumătate de oră.

Minodora – muzică de petrecere la „maxim”

Deși acum apreciata solistă Minodora nu-și mai zice „la Maxim”, muzica pe care o cântă ea poate fi caracterizată astfel din punctul de vedere a interpretării și a calității vocii ei unice în peisajul genului. Aplauzele spectatorilor i-au răsplătit din plin profesionalismul, iar momentul său a fost unul greu de uitat.

Apoi, seara fiind înaintată, perișenii au avut parte de un spectacol impresionant de foc de artificii, petrecerea fiind încheiată de recitalul trupei Alb Negru, cu Andrei Ștefănescu și Kamara Ghedi în mare formă și de Julia Jianu, care a pus punct unei seri într-adevăr magice.

La Buriaș s-a dansat cu foc pe muzica Marianei Stan
Constantin Enceanu
Jandarmii ilfoveni și Poliția Periș au asigurat ordinea
Jean de la Craiova
Primarul Perișului, Anghel Albu și Hubert Thuma – președintele Organizației PNL Ilfov
Minodora
Julia Jianu și fanii săi din Buriaș
Aurel Moga și a sa „Fată Morgana”
Georgiana Lepădat
Ilie Măndoiu
Ștefan Tudorache
Grupul de dans sportiv din Periș
Formația „Alb Negru”
Axinte
Alin Oprea și „Talisman”
Corul „Xara”, condus de părintele Răbușapcă