Pe 31 mai, sărbătoarea tuturor copiilor s-a mutat la Ștefăneștii de Jos, tărâmul de vis unde prichindeii, dar și părinții lor, au avut parte de o petrecere deosebită, plină de momente artistice frumoase, surprize, cadouri și voie bună.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 454, ediția print

În cinstea și de dragul copiilor, de ziua lor, Primăria Ștefăneștii de Jos, prin edilul Ionel Robert Ștefan și Consiliul Local, au organizat o petrecere specială în comună, la care au fost invitați, cu drag, cu mic, cu mare, copii, părinți și bunici! Petrecerea în cinstea celor mici a avut loc vineri, 31 mai, unde altundeva decât pe ”Tărâmul copiilor”, amenajat în parcarea stadionului ”Dumitru Mătărău”.

Nu mai este o noutate faptul că edilii comunei Ștefăneștii de Jos se întrec pe ei înșiși când trebuie să organizeze un eveniment, dar merită să evidențiem toate eforturile depuse pentru ca cei mici să simtă cu adevărat că au avut și în comuna lor o sărbătoare a copilăriei cu toate ingredientele de care are nevoie o petrecere fabuloasă.

Daruri din inimă

Copilașii din Ștefă­neștii de Jos, împreună cu părinții sau chiar cu bunicii lor, s-au distrat așadar de minune, la cea de a doua ediție a petrecerii de Ziua Copilului organizată de primarul Ionel Robert Ștefan, au participat la concursuri și au primit numeroase cadouri din partea Primăriei și Consiliului Local. Am aflat noi, că ar fi fost vorba de peste 400 de daruri pentru fetițe și băieți. S-au împărțit jocuri Lego, minigi de fotbal, rachete de tenis, trotinete, păpuși, mașini teleghidate.

Evident, cadourile nu au fost date așa ușor, cei mici având de muncit ”din greu” pentru a intra în posesia darurilor. Ei au fost provocați de animatori să dea dovadă de mult curaj și să participe la tot felul de concursuri distractive, să danseze, să aplaude sau să cânte. Și să știți că nu este ușor deloc să primești atâtea daruri, să mănânci înghețată, pop-corn și vată de zahăr după pofta inimii, să bei sucuri, să te dai pe tobogane gonflabile și să cânți alături de artiștii tăi preferați, așa cum s-a întâmplat vineri, la Ștefăneștii de Jos.

Program plin de surprize frumoase

La ora 14:00, primarul comunei, Robert Ionel Ștefan, ca un adevărat maestru de ceremonii,  a dat startul fabuloasei petreceri de Ziua Copilului. Cum era și firesc, Ștefăneștii de Jos și-au promovat mai întâi talentele locale. Pe scenă au urcat copiii Școlii nr. 1, care au cântat, au dansat pe muzică populară, muzică țigănească sau au oferit reprezentații de dans sportiv.

Surprizele s-au derulat apoi una după alta, încântându-i pe cei mici, iar cadourile nu conteneau.

Teatrul a fost din nou prezent la Ștefănești prin actorii trupei Mirciolino, o trupă de teatru interactiv care aduce în scenă adaptări ale pieselor clasice. De această dată, copiii s-au amuzat copios cu Mirciolino și merele de aur.

Pe tot parcursul petrecerii, copiii s-au distrat și cu animatorii de la Trupa FUNtastic, care au întruchipat personaje îndrăgite de cei mici, din povestiri sau filme de desene animate, precum Mickey Mouse, Minnie Mouse, Donald, Daisy, Elsa, Ana, clownul Chichi, Batman, Spiderman, Albă ca Zăpada.

Tisha, asistenta Profesorului Trăznit, a făcut tot posibilul să vină din nou la Ștefănești cu experimentele sale trăznite, cu gheață carbonică și foarte, foarte mult fum.

Bineînțeles, din spectacol nu putea lipsi îndrăgitul Magician, care i-a uimit din nou pe spectatorii săi de toate vârstele cu scamatoriile sale nemaiauzite.

Roboții Transformers au venit să își dovedească forța pe scenă, dar au făcut și numeroase poze cu admiratorii fascinați de personajele fantastice pe care acum le puteau atinge și cu care puteau chiar vorbi.

Deși furtuna a venit la mijlocul petrecerii, ploaia puternică și vântul nu au reușit să îi intimideze pe spectatorii din Stefănești. Magia copiilor veniți să petreacă ca-n basme, de ziua lor, a învins și, chiar dacă norii nu s-au mai lăsat îndepărtați și umbrelele nu puteau fi închise definitiv, toată lumea a dansat și a cântat cu mult curaj și voie bună.

Seara a culminat cu artiști îndrăgiți precum Dorian Popa, Andra Gogan și, nu în ultimul rând, Andreea Bănică, care au încins atmosfera cu piesele lor renumite în acordurile cărora toată lumea a dansat și a cântat minute în șir.

Pentru copii, un viitor mai bun

Primarul comunei Ștefăneștii de Jos, Ionel Robert Ștefan, a fost permanent printre copii și părinți, a stat de vorbă cu aceștia și a făcut poze. Alături i-au fost viceprimarul Mircea Gheorghiță și echipa primăriei, care nu mai pridideau cu împărțirea darurilor sau erau atenți ca toată lumea să primească apă și să se hidrateze, fiind foarte cald.

Edilul Ionel Robert Ștefan a transmis atât în timpul petrecerii, cât și prin intermediul rețelelor de socializare, mesaje frumoase tuturor copiilor, de ziua lor. Iată, numai câteva dintre gândurile domniei sale, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului: ”Este datoria noastră, a tuturor, a Primăriei comunei Ștefăneștii de Jos, a cadrelor didactice şi a părinților să oferim copiilor tot ce este mai bun pentru ei, dragoste și atenție. 1 Iunie este o zi deosebită pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârsta la care ne aflăm. Trăim această zi prin copiii noștri, prin copiii din jurul nostru, iar fiecare moment din viața lor este și momentul nostru de trăire intensă, bucuria lor fiind și bucuria noastră. Prin ei, retrăim frumusețea. Așadar, nu putem sărbători această zi decât împreună cu ei. Indiferent de problemele pe care ­le-am avea, noi cei mari, copiii nu trebuie să le simtă, ei trebuie să se bucure de frumusețea vârstei, iar inocența și bucuria lor să ne dea putere să trecem peste orice obstacol”.

La mulți ani, tuturor copiilor din Ștefănești! La mulți ani, tuturor copiilor din toată țara! Am făcut acest eveniment în cinstea copiilor noștri, pentru că și copiii din comuna Ștefăneștii de Jos merită tot ce este mai bun. Pentru aceasta, voi investi cât mai mult în educația copiilor, pentru ca și ei să aibă șansa de a demonstra ce pot și pentru a ajunge cât mai sus. Au tot sprijinul meu, ca primar al localității.”