Şaizeci de voluntari şi-au ales reprezentanţii în Parlamentul European

În perioada 30 noiembrie-9 decembrie 2018, la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, din Brănești, s-au desfășurat o serie de activități din cadrul unui proiect inclus Programului Erasmus+ intitulat „YOUth Vote Today” (Tinerii Votează Astăzi), care face parte din ramura „Youth Exchange” a acestui program. Proiectul care se va desfășura în perioada 1.08.2018-30.09.2019 își propune să-i familiarizeze pe  voluntarii participanți cu sistemele politice și de guvernământ dintr-o serie de țări europene și urmărește implicarea tot mai numeroasă a tinerilor în procesul electoral la nivel european.

Articol apărut în nr. 434 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

În derularea proiectului au fost implicate Asociația Voluntarilor pentru Viață, în parteneriat cu Liceul „Cezar Nicolau”, Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” – Ciorogârla, Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu” – Dragomirești Vale, Primăria Comunei Brănești, și Fundația pentru Tineret a Municipiului București. Alături de aceste orga­nizații și instituții au mai participat ”Youth and Civil Initiatives in the Rose Valley NGO – Bulgaria, Asociacion Cervino – Spania, Uluslararasi Genklik Aktiviteleri Merkezi Dernegi – Turcia și Sensational Opportunity Associaçao – Portugalia (Insulele Azore).

La acest proiect au participat câte 12 voluntari care au venit la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, din Brănești, din 5 țări: România, Spania, Turcia, Portugalia – Insulele Azores, Bulgaria.

Tinerii, stimulați să se prezinte la vot

„Principalul scop al proiectului urmărește creșterea prezenței la vot în rândul tinerilor, care, în ultima perioadă este la un nivel deplorabil, având ca țintă imediată alegerile europarlamentare din mai 2019. Mai exact, rata prezenței la vot în rândul tinerilor se situează, în prezent, la 20%, adică doar 1 din 5 tineri se prezintă la urne, la nivel european. Și în România procentul tinerilor care se duc la vot se află cam la aceeași medie europeană. Proiectul mai urmărește și un impact asupra prezenței active a tinerilor în orice înseamnă cetățenie activă. Și asta pentru că noi, tinerii, reprezentăm viitorul și doar astfel putem schimba ceva în bine în țara noastră sau la nivel european. Noi vom fi cei care vom duce mai departe evoluția social-economică și politică a continentului. Să nu uităm că șomajul în rândul tinerilor, la nivel european, este de 25%, așadar 1 din 4 tineri europeni nu are un loc de muncă. Este o cotă extrem de îngrijorătoare. Tinerii trebuie să se implice, prin urmare, în viața cetății, pentru a-și croi un viitor mai bun, pe măsura dorințelor și aspirațiilor lor.

De aceea am susținut multe activități în care am dorit să promovăm ideea de unitate între tineri, între cetățeni și, de asemenea, de a-i stimula activ pe tineri să participe la viața societății în care trăiesc. Totodată, ei nu trebuie să se lase înfrânți de sistem, pentru că au decizia în mână, în cabina de vot. În acest scop, am organizat o serie de workshop-uri, în care să analizăm modul în care a evoluat societatea din țările respective”, ne-a spus Ștefan Culea, managerul de activități al proiectului.

Sistemele politice, în dezbaterea participanților

Pe 6 decembrie, am avut ocazia să participăm la una dintre etapele acestui proiect care s-a desfășurat la liceul amintit, un workshop care a avut ca temă sistemul de guvernare, precum și structura Parlamentului și numărul de parlamentari din țările de origine ale voluntarilor. Ei au realizat prezentări bine documentate, care au stârnit o serie de întrebări din partea voluntarilor din celelalte țări, precum și dezbateri aprinse pe marginea fiecărui sistem politic prezentat.

„Este o temă extrem de interesantă și educativă. Sunt aici lucruri pe care nu le discutăm cu profesorii, cu ceilalți oameni, în general, dar noi, ca tineri, trebuie să cunoaștem toate aceste lucruri, iar această ocazie este binevenită pentru a ne familiariza cu acest domeniu al vieții politice”, ne-a declarat, Aida Netcu, elevă la Liceul „Pamfil Șeicaru”.

Voluntarii și-au ales reprezentanții în Parlamentul European

În ultima activitate a proiectului, a fost organizată o simulare a unui proces electoral asemănător celui din realitate. Astfel, echipele de voluntari au fost împărțite în grupuri mixte alcătuite din 10-12 participanți, în care a existat cel puțin un reprezentant al fiecăreia dintre cele 5 țări. Fiecare grup din cele cinci astfel formate a propus câte doi candidați, reprezentanții unor formațiuni politice virtuale, care au participat la o „campanie” electorală în care și-au expus programul politic. Dintre cei 10 candidați, voluntarii au ales 5 „europarlamentari” – Polina Eseva (Bulgaria), Rafael Moreno (Spania), Carolina Barao (Portugalia), Pedro Cipriano (Portugalia) și Aida Netcu (România), iar, ulterior, dintre cei cinci a fost ales Președintele Parlamentului European în persoana lui Rafel Moreno.

Ștefan Culea ne-a mărturisit că s-a confruntat cu mai multe provocări pe parcursul activităților efectuate, cum ar fi neîncrederea mai multor voluntari din Spania în procesul de vot, pe care l-au respins. „Ne-au spus că ei cred că votul lor nu are nicio importanță. Dar, în urma nenumăratelor discuții și activități, sunt convins că au înțeles importanța prezenței la vot și sperăm că am produs un declic în conștiința și convingerile lor. Mai mult, proiectul nu se oprește aici. Pentru că, după ce toți se vor întoarce în unitățile lor locale, prin asociațiile partenere, va urma o campanie de diseminare a informațiilor primite, a concluziilor dezbaterilor, în comunitățile din care fac parte, astfel că impactul acestui proiect va fi mult mai mare și nu se va rezuma doar la cei 60 de voluntari care au participat la proiect aici, la Brănești”, a precizat managerul de activități.