Consilierii aleși în orașul Voluntari la alegerile locale din 27 septembrie 2020 au fost convocați, vineri 6 noiembrie, prin Ordinul Prefectului județului Ilfov, pentru ceremonia de constituire a Consiliului Local Voluntari.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 524

”În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare, am emis Ordinul Prefectului nr. 610/04.11.2020, prin care v-am convocat la ceremonia de constituire a Consiliului Local al orașului Voluntari”, a anunțat în deschiderea evenimentului, Daniel Tudorel Zamfir, prefectul județului Ilfov.

Secretarul general al UAT Voluntari a anunțat că în comună au fost validați 19 consilieri, la ceremonie fiind prezenți 16, s-a înregistrat o cerere pentru depunerea jurământului online, iar un consilier nu a putut participa. Prefectul județului Ilfov a mai anunțat prezența la ședință a președintelui CJ Ilfov Hubert Thuma și a subprefectului Andrei Scutelnicu.

Conform procedurii, reprezentantul Primăriei Voluntari cu atribuții de secretar general a dat citire ordinului prefectului și a anunțat că ședința este condusă de consilierul local, decan de vârstă, Tăutu Vasile, asistat tinerii consilieri  Calențaru Victoria și Iordache Viorel.

Secretarul general al orașului Voluntari a prezentat încheierea pronunțată de către Judecătoria Buftea privind validarea consilierilor locali aleși. Prin încheierea dată în ședința din camera de consiliu, din data de 21.10.2020, de către Judecătoria Buftea, în dosarul 27174/94/2020, privind validarea mandatelor de consilieri, instanța a dispus: ”În baza art. 114 din Codul administrativ, validează mandatele următorilor consilieri locali ce intră în componenţa Consiliului local al orașului Voluntari: Iordache Viorel, Pandele Florin-Valeriu, Țone Florina-Cosmina, Costache Constantin, Vițalariu Adriana-Cătălina, Lepădatu Lia, Dumitru Emil, Vaida Iulius, Bogaciu Ion, Majeru Crina, Leasă Georgiana, Tăutu Vasile, Andrei Ninel-Florin, Calențaru Victoria, Petre Norana, Vîrgă Aurelian, Leahu Oana-Luminița, Rolea Bogdan. Invalidează, ca urmare a declaraţiei de renunţare, mandatul domnului Lichwar Ștefan. Validarea mandatului membrului supleant, Grosu Valentin-Ștefan, va fi solicitată în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a încheierii de invalidare a mandatului consilierului local declarat ales.”.

În ordine alfabetică, consilierii aleși și validați de Judecătorie au depus jurământul, cu mâna pe Biblie și pe Constituția României. După ce Consiliul Local Voluntari s-a constituit legal, a fost citită hotărârea civilă prin care a fost validat de instanță prin hotărâre definitivă mandatul de primar al domnului Pandele Florentin Costel. Acesta a depus, la rândul său, jurământul de credință.

Primarul Florentin Costel Pandele, a mulțumit tuturor consilierilor pentru faptul că au jurat cu mâna pe Biblie.

”Pentru mine, faptul că toți ați  pus mâna pe Sfânta Scriptură reprezintă foarte mult. Tot ceea ce am făcut în acești ani, în primul rând am făcut cu ajutorul bunului Dumnezeu”, a spus el. Aflat la cel de-al șaselea mandat, primarul și-a reamintit că în anul 2000, la început de drum, a crezut că primăria este o joacă. ”Am crezut că funcția de primar este ceva foarte ușor, că voi veni și voi lua eu deciziile fără să mai țin cont de nimeni. Primele mele șocuri au fost destul de puternice, pentru faptul că am realizat atunci că democrația în administrația publică locală se împarte între legislativul localității și insitituția primarului”, a spus Pandele, precizând că acest nou mandat este de dragul orașului Voluntari. ”Sunt mai bine de două mandate de când spun că nu mai candidez pentru că mă simt foarte obosit. Nu vreau să îmi plângă nimeni de milă, pentru că nimeni nu m-a forțat să candidez. Veți spune că sunt teatral și că fac pe altruistul, dar asta am simțit și asta simt eu, cum simt foarte mulți colegi din CL. De afară, lucrurile par cu totul altfel. Veți vedea, stimați noi colegi, că de fapt ședințele CL sunt lecții în care învățăm unii de la alții și întodeauana în Voluntari totul se face în litera și spiritul legii. (…) Sincer, vreau să le spun colegilor din partidul mai tânăr că am venit cu oarece teamă, crezând că nu veți pune mâna pe Biblie. Faptul că ați pus mâna stângă pe Biblie reprezintă extraordinar de mult. Dacă veți gândi în spiritul binelui acestui oraș, acestei părți a României, sunteți prietenii mei pe vecie. (…) Vremelnic, m-am găsit în diferite echipe politice pentru că nu poți să activezi în administrația publică locală dacă în spatele tău nu este o echipă, dar niciodată nu am spus echipa lui Pandele, ci  echipa din care fac parte și eu. În rândul consilierilor locali sunt doi care au avut continuitate timp de 20 de ani. Ei știu prin câte am trecut. În multe locuri era un morman de gunoi. Sunt convins că în acest mandat vom face tot ce ne stă în putință ca Voluntariul să devină  un etalon în România”, a spus primarul. El a mulțumit președintelui CJ Ilfov pentru prezență, subliniind că este prima oară când se întâmplă acest lucru.

”Am convingerea că veți reuși să aduceți pace între CJ și noi, cetățenii orașului Voluntari. Mi-aș dori să nu fiți inflențați de niciun anotimp politic. Faptul că vă găsiți aici astăzi reprezintă pentru noi o garanție că vom putea veni sau vom trimite la CJ proiecte și vom fi priviți și noi nu ca înainte, cu ochi străini și reci”, a punctat edilul..

Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, l-a felicitat pe primarul reales pentru mandatul câștigat dar și pentru modelul de comunitate creat în Voluntari.

”Rezultatul alegerilor ne arată că Voluntariul este pe mâini bune. Aveți o echipă tânără de consilieri, care are mult entuziasm, ați făcut mult, mai aveți mult și de acum înainte și vreau să le spun colegilor consilieri că, chiar dacă facem parte din partide politice adversare, nu suntem dușmani, dimpotrivă, Nu vreau să fiu președintele CJ al primarilor PNL. Sunt președintele CJ  al tuturor primarilor. Îmi doresc ca Ilfovul să nu mai fie zona de lângă București, să fie o zonă în care oamenii doar locuiesc.  Îmi doresc ca Ilfovul să aibă o identitate din ce în ce mai clară, să fie o zonă în care oamenii își doresc să investească, să locuiască, să trăiască. Orice proiect pe care îl aveți, vă stau la dispoziție să vă ajut. Îi rog și pe toți consilierii de la partidele politice, dacă au proiecte care sunt benefice pentru județul nostru, pentru localitatea dvs., ușa mea la CJ este deschisă”, a declarat președintele CJ Ilfov.

Prefectul Daniel Tudorel Zamfir a declarat, la rândul său, că obținerea celui de-al șaselea mandat ”demonstrează că ceea ce ați făcut până acum a fost bine și cetățenii au recunoscut acest lucru și v-au reînvestit. Campaniile electorale vin și trec, competițiile din campaniile electorale trebuie să continue, dar trebuie să continue ca fiind competiții în ceea ce privește proiecte, bune intenții, colaborare. Sunt convins că împreună cu dl. primar veți face o singură echipă, care să lupte pentru binele acestui oraș. Sunt mândru că locuiesc în Voluntari, un  oraș european, și vă rog să nu precupețiți niciun efort pentru a duce acest oraș acolo unde îi este locul”.