Ca de fiecare dată, în comuna ilfoveană Clinceni, cu ocazia zilei de 8 Martie, a fost omagiată feminitatea. Ce s-a întâmplat în această zi, în cinstea femeii, este memorabil și nu ar fi fost posibil fără implicarea primarului Adrian Budeanu și a Consiliului Local Clinceni, care a reușit să ofere bucurie și multe emoții frumoase. Mii de flori și cadouri au fost împărțite doamnelor și domnișoarelor din întreaga comună, iar seara a fost dedicată unei petreceri de zile mari.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 393, ediția print
Încă de la primele ore ale dimineții, echipe de bărbați din administrația comunei au străbătut zeci de kilometri pentru a oferi flori doamnelor și domnișoarelor, conform unei tradiții deja împământenite în Clinceni. Aproape 200 de bărbați, în frunte cu primarul Adrian Budeanu și viceprimarul Ion Simion, au străbătut circa 100 de km de străzi și au bătut la porțile celor peste 2.000 de gospodării. Domnii din Clinceni au pregătit peste 3.500 de trandafiri și tot atâtea eșarfe, ciocolate și felicitări. „Cu drag de mărțișor, primiți primăvara în sufletul vostru și fie ca acest anotimp să aducă în viața voastră împliniri, noroc, fericire, iubire și, nu în ultimul rând, căldură sufletească de la cei dragi. Vă doresc o primăvară frumoasă!”, sunt cuvintele tipărite pe felicitările semnate de primarul Adrian Budeanu, care au însoțit trandafirii și celelalte cadouri.
Au fost oferiți peste 3.500 de trandafiri
În jurul orei 10.00, în curtea Primăriei din Clinceni a fost mobilizare generală, în așteptarea camioanelor cu flori. După ce s-au verificat toate detaliile, primarul Adrian Budeanu, ajutat de viceprimarul Ion Simon și de grupurile de voluntari, a pornit pe străzile din comună și a început să împartă florile şi cadourile pregătite cu grijă pentru doamne și domnișoare. Primele flori, felicitări și eșarfe au fost oferite cadrelor didactice de la Liceul cu Program Sportiv nr. 1, Clinceni. Practic, nicio reprezentantă a sexului frumos nu a scăpat de ”vânătoarea” din 8 Martie, indiferent că se afla pe stradă, în gospodărie sau într-un mijloc de transport.
Așa se face că, spre exemplu, în cursa 456 de maxi-taxi Bucureşti-Clinceni, pasagerele care mergeau spre Capitală au avut şi ele surpriza să le fie oferite darurile de 8 Martie, de către edilul Adrian Budeanu.
„Această acţiune amplă a noastră este organizată cu ocazia zilei de 8 Martie. Vom oferi peste 3.500 flori, trandafiri albi şi galbeni, plus tot atâtea eşarfe, ciocolate şi felicitări. Ne-am mobilizat şi se vor ocupa de străbătut străzile localităţii noastre aproximativ 8 echipe de adulți şi adolescenţi, alcătuite din 200 de voluntari, adică tineri de la Clubul de Fotbal „Academica”, din Clinceni, adolescenţi ai Liceului Sportiv nr. 1, angajaţi ai primăriei şi consilieri locali ai administraţiei noastre. Toți – pentru a le oferi daruri tuturor locuitoarelor noastre, mame, bunici, fiice – alte rude, deopotrivă – sărbătoritele noastre. Vrem să le asigurăm de dragostea noastră, de preţuirea şi respectul pe care-l datorăm lor. Nu întâmplător, chiar eu am început periplul cu excelentul nostru Liceu Sportiv şi minunatele lui cadre didactice care ne educă şi formează pentru viaţă copii localităţii noastre, de la grădiniţă, până la ultimul an de clasă şcolară. Iar echipele noastre vor fi prezente în toate celelalte unităţi de învăţământ, din aria comunei. Viceprimarul Ion Simion se află în zona Călţuna, unde, de fapt, locuieşte, împreună cu familia sa. Fiecare dintre aceste echipe e condusă de către un consilier local. Sunt de acoperit cam 100 de străzi, pe un traseu în lungime totală de aproximativ 100 km. Ele vor acoperi în întregime zonele Clinceni, Călţuna, Slobozia, Olteni şi Ordoreanu. Noi ne îndreptăm acum spre satul Olteni şi vom începe cu str. Ciurari”, ne-a declarat primarul Adrian Budeanu.
În partea a doua a zilei, a fost petrecerea
Consiliul Local Clinceni, primarul comunei Clinceni, Adrian Budeanu, a invitat doamnele să sărbătorească ”Ziua Internațională a Femeii” la Complexul Belvedere din comuna Clinceni, începând cu ora 18.00. O petrecere superbă, cu o prezență record, de peste 500 de participante. La sosire, evident, invitatele au primit din partea edilului flori și cadouri apoi s-au așezat la mesele de sărbătoare.
Fondul muzical a fost întreținut de formația instrumentală Mihai Napu Band, care a deschis petrecerea: ”La mulți ani, o primăvară minunată”, le-a urat Mihai Napu invitatelor în acordurile romanticei melodii ”Astăzi e ziua ta”, felicitându-l pe primar pentru organizare, dar și pe doamnele care serveau la mese. ”Noi asemănăm natura cu femeia pentru că primăvara natura revine la viață, iar dumneavoastă sunteți dătătoare de viață. La mulți ani copilelor, domnișoarelor și mamelor din toată lumea!”, spus Mihai Napu și pe melodia”Jos pălăria pentru femei!”, sărbătoritele au venit la dans.
Imediat, ringul de dans s-a umplut până la refuz, mai ales că era greu să stai pe scaun cu un repertoriu atât de variat și antrenant cum a fost în seara de 8 Martie, la Clinceni. Sărbătoritele s-au distrat în ritmuri pop, disco sau rock and roll. Muzică populară interpretată de îndrăgita Mărioara Man Gheorghe a mobilizat și mai multe dansatoarele. ”În fiecare an, ne întâlnim aici, de 8 Martie. Vă doresc, încă o dată, ca Dumnezeu să vă aibă în grijă, să fim împreună în comuna noastră frumoasă, Clinceni, aici unde suntem și la bine, și la greu. Mulțumim domnului primar și consiliului acestei comune pentru că se gândește mereu la dumneavoastră și suntem aici, într-o seară atât de frumoasă. Mă mândresc de fiecare dată că sunt din Clinceni”, a spus artista, chemând pe toată lumea la horă.
Horele și sârbele au dominat seara și datorită artistului Daniel Turică, un alt interpret de muzică populară foarte apreciat la Clinceni.
Ca și în alte dăți, tânăra Mihaela Petrache, o artistă care a obținut trofee importante pe numeroase scene, a interpretat ”Pentru tine mamă dragă”, iar Cristina Budeanu, nora primarului, a încununat seara cu talentul său, fiind admirată de toată lumea pentru vocea sa deosebită. Evident, că nu a lipsit tortul, iar toată lumea a cântat cu emoție „La mulți ani!”