În cadrul proiectului ”Organizarea de programe de depistare precoce (screening),  diagnostic și tratament precoce al tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente”, cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, a continuat efectuarea gratuită de radiografii pulmonare, în localitățile rurale din județul Ilfov.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 699, ediția print

Proiectul, care are ca obiectiv general promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al TB, inclusiv al TB latente, pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile, inclusiv derularea de activități de sprijin și asistență, inclusiv subvenții, pentru persoane din grupurile vulnerabile, completate de activități de informare, educare și conștientizare a grupului țintă, precum și prin organizarea de programe de formare pentru peste 500 de persoane în vederea asigurării unui nivel de
competențe îmbunătățit al profesioniștilor implicați în prevenirea, depistarea preco-
ce (screening), diagnosticul și tratamentul precoce al TB și TB latente s-a derulat, zile-
le trecute, în Clinceni, unitatea mobilă pentru radiografii pulmonare staționând pe 7 și 8 septembrie la Dispensarul din localitate. Tot în cursul săptămânii trecute, unitatea mobilă de screening TB s-a aflat și în localitățile Jilava și Domnești, iar în această săptămână staționează în continuare, în Clinceni, dar și în Cornetu.

Peste 6.000 de ilfoveni și-au controlat plămânii

În ultimii trei ani, în comunele din județul Ilfov, au beneficiat de radiografii pulmonare gratuite peste 6.000 de persoane, 344 priminind indicație de teste suplimentare de spută deoarece scorul indicat de examenul radiografic a ridicat suspiciuni de posibilă infecție cu tuberculoză. 21 de persoane se află în tratament împotriva infecției tuberculoase, iar 565 de persoane au primit trimiteri către alte specialități medicale după interpretarea radiografiei pulmonare.

Asistentul medical Alexandru Ionescu, de la Institutul ”Marius Nasta”, ne-a de-
clarat că beneficiarii investigațiilor gratuite au de respectat câteva condiții: să aibă 18 ani împliniți, să domicilieze în oricare dintre cele 32 de comune ale județului Ilfov și să nu fi beneficiat de radiografie pulmonară gratuită, în cadrul programului, în anii precedenți. Rezultatele investigației sunt discutate pe loc, iar în 30 de zile, cei care au beneficiat de radiografii pulmonare, pot primi și interpretarea rezultatelor de către un medic pneumolog, în scris. ”Până la acest moment (n.r. – în programul zilei de joi, 7 septembrie, intervalul orar 09.00-14.00) s-au prezentat pentru radiografii 17 persoane și, din fericire, nu am descoperit nicio persoană suspectă de tuberculoză. (…) Avem această unitate mobilă, iar metoda de screening pe care o folosim ne ajută în depistarea mai multor afecțiuni pulmonare. Când avem suspiciunea de tuberculoză, se recoltează probe pentru analize suplimentare care sunt analizate de laboratorul de microbiologie de la ”Marius Nasta” pentru confirmarea sau infirmarea cu certitudine a diagnosticului”, ne-a spus asistentul medical.