Editorial
“… Alte guri, aceeași gamă”, spunea poetul. Aceeași impresie am avut-o la megamitingul electoral de la Arena Națională. Venisem chitit, în scepticismul meu, să mă las convins de discursurile celor doi bărbați de stat, Victor Ponta și Crin Antonescu. “Ecce homo!” aș fi strigat atunci emoționat dacă vreunul dintre ei m-ar fi făcut să cred că deține rețeta salvării nației de la marasmul economic și social în care se zbate țărișoara noastră. Dar, vai, decepție totală. Domnul Ponta nu a făcut decât să promită că nimeni nu se va mai atinge de pensii și salarii, că sistemul sanitar va beneficia de fonduri căcălău, că guvernarea USL va repara ceea ce au stricat pedeliștii și, în ciuda grelei moșteniri, în România vor curge lapte și miere. Apoi a băgat “placa” cu Băsescu care, în ciuda celor 7,5 milioane de cetățeni care l au vrut demis la referendum, nu vrea să se dea dus (cacofoniile sunt voite!), provocând delirul asistenței și un val de huiduieli, de credeam că sunt la meciul desfășurat cu o zi înainte. Și-apoi, dă-i si luptă cu bampirii de pedeliști care au supt sângele poporului și au pus țara pe butuci. Din nou, așteptările mele au fost înșelate. Nicio vorbă despre vreun program economic prin care să ieșim din criză și tot românul să prospere. Ca orice om cu idei puține, dar fixe, Ponta a ținut-o langa, preț de minute bune, cu mârșavul PDL, de căscau de plictiseală chiar și cei mai înverșunați susținători ai USL. Ce să-i faci, dacă nu avem și noi polonezii noștri, iar România nu a născut, încă, un Leszek Balcerowicz! Oricum, am rămas cu o nedumerire. Oare de unde va scoate viitorul guvern banii pentru a-și acoperi promisiunile electorale. Oricum, cei prezenți au jubilat cu satisfacție la discursul actualului premier când au auzit că, în sfârșit, li se va da și nu li se va mai tăia. Că doar așa votează alegătorul român, cu cel care-i dă!
Apoi a luat cuvântul urmașul Brătienilor, președintele PNL, Crin Antonescu. Ei bine, discursul lui a fost unul spumos, sau mai bine spus spumegos. Domnia sa a în-ceput să vitupereze cu înfocare împotriva celor care au furat România românilor și se închină servil la conducătorii UE. Țărișoara noastră, spunea el într-un delir naționalist fără precedent, nu este sluga nimănui, iar diriguitorii Europei nu pot dicta în România. Am închis pentru o clipă ochii și am avut impresia că în fața mea se afla Tribunul Vadim care înfiera cu mânie proletară ciocoii comunității Europene și pe trădătorul nației, „ultimul comunist și ultimul securist”, Traian Băsescu, care se ploconește Înaltei Porți europene. Mitingul s-a încheiat cu defilarea candidaților la alegerile din iarnă. Printre multe fețe noi, care s-au perindat prin fața tot mai puținilor participanți, după modelul J.O., am remarcat aceiași abonați la fotoliile de parlamentari, cunoscuți pentru statura lor morală și contribuțiile inestimabile la bunul mers al capitalismului de cumetrie, ai cărui reprezentanți de frunte sunt. În ordinea numerelor de pe tricou, i-am văzut pe domnii Viorel Hrebenciuc, alias Guzganul Rozaliu, Șerban Mihăilescu, zis și Micky Șpagă, Marian Oprișan, mai cunoscut sub numele de Portofele, Miron Mitrea din neamul lui Manivelă, Relu Fenechiu și mulți alții. Vorba-ceea, la vremuri noi, tot noi!
Estimp, pe partea cealaltă a baricadei PDL călărea pe cai mari. Mândri nevoie mare că Congresul PPE se desfășoară la București, pedeliștii, în frunte cu il capo di tutti capi, Băsescu, se filmau și se fotografiau cu “maimuța”, mai exact cu Jose Manuel Barroso, sau Angela Merkel. Și acolo, se roteau precum cocoșii de munte, perso-naje ca Nuți Udrea sau Adriean Videanu, alături de o pleiadă de băieți deștepți, dorind să demonstreze că doar ei reprezintă adevăratul spirit european dar uitând că au încercat scoaterea României din criză doar pe spinarea amărâților care de-abia aveau după ce bea apă. În tot acest timp, când se dădeau de ceasul morții că trebuie făcute sacrificii ca să nu ajungem în situația Greciei, aceeași băieți deștepți își vedeau de afacerile lor dubioase, prosperând și frecându-și satisfăcuți mâinile că proștii se sacrifică pentru binele lor. Mai mult, au tupeul să privească superior de sus și să se erijeze în adevărați salvatori ai națiunii.
În aceste condiții, concluzia nu poate fi decât cea din Glossa eminesciană cu care am început acest material. Aș continua și cu sfatul, atât de potrivit cu aceste vre-muri, al marelui nostru poet:
“… Amăgit atât de-adese,
Nu spera și nu ai teamă.”
