Concordia Chiajna a lăsat în urmă pantele munţilor de la Poiana Braşov şi, din 27 ianuarie, se află la Cadiz, în Spania, pentru un cantonament de două săptămâni. Jurnalul de Ilfov vă prezintă condiţiile pe care le au «vulturii» pe malurile Atlanticului.

Ilie Stan şi elevii săi s-au instalat la un complex hotelier de patru stele, Vincci Costa Golf din Cadiz, care face parte dintr-un lanţ de stabilimente împrăştiate în toată Spania. Nu ştim cât au plătit ilfovenii pentru acest cantonament dar, în acest moment, dacă vrei să te cazezi ca simplu turist în acest hotel, trebuie să scoţi din buzunar 80 de euro, cazare şi mic dejun. 

Hotelul se află în zona Chiclana de la Frontera, Cadiz, fiind situat pe una dintre cele mai frumoase plaje de pe Costa de la Luz. Ocupă o suprafaţă de 45.000 mp, cu grădini superbe, având 195 de camere duble și toate facilităţile necesare atât pentru petrecerea vacanţei împreună cu familia cât şi, veţi vedea de ce, pentru cantonamentul unei echipe sportive. 

Vincci Costa Golf are un centru de conferinţe, perfect pentru orice fel de întâlniri, chiar şi cu o capacitate mai mare de 300 de locuri. Cei care vor să facă sport pot alege între nataţie, curse de cai, golf, sau pot folosi terenurile de fotbal şi tenis din apropiere. De asemenea, relaxarea poate veni de la cel mai mare şi mai complet sistem Spa de pe Costa de la Luz, complexul Nammu urmând a deveni, cu siguranţă, şi locul de «pelerinaj» al celor de la Concordia.  Restaurantele de diverse «inspiraţii», plus barurile, cafenelele sau simplele terase întregesc un peisaj superb unde fotbaliştii de la Concordia speră să îmbine utilul cu plăcutul după un sezon greu şi înaintea unui retur care se anunţă de foc.

Salvarea vine din Regie?

Principala problemă a lui Ilie Stan o reprezintă absenţa unui vârf veritabil, care să facă diferenţa şi să fructifice cât mai multe dintre ocaziile pe care echipa, totuşi, le crează. Din păcate, vorbind despre această problemă, nici una dintre încercările ilfovenilor de a transfera un vârf nu a fost în-cununată de succes, rând pe rând declinând oferta Florin Costea, Adi Rocha, Gabriel Machado sau Costin Curelea.

Acum s-a deschis o nouă pistă, Viorel Ferfelea, mijlocaşul ofensiv al Sportului Studenţesc primind o ofertă din partea Concordiei Chiajna. “Con-cordia mi-a făcut o ofertă bună, mai ales că doresc, în primul rând, să revin cât mai repede în Liga 1. Însă, transferul nu depinde de mine, deoarece decizia finală aparţine conducerii clubului”, a declarat Ferfelea, care depinde de  acordul conducerii clubului din Regie, aşa că negocierile sunt foarte anevoioase. Ferfelea speră ca cele două cluburi să ajungă cât mai repede la un acord, însă se pare că preşedintele Sportului Studenţesc are şi alte variante pentru jucător.

Plus: La Concordia ar putea ajunge Tomi Petrescu, un mijlocaş de 26 de ani născut în Finlanda din părinţi români. Fotbalistul a jucat la echipe ca Leicester, Ascoli, Inter Turku şi FC Honka, evoluînd şi pentru selecţionatele finlandezilor de U17 şi U21. 

Minus: Steaua l-ar putea oferta pe tânărul fundaș dreapta Claudiu Belu, remarcat în tur după ce a fost promovat cu curaj de Ilie Stan în prima echipă a Chiajnei. Contracul său cu Concordia expiră în vară.