Cu doar câteva zile înainte de a intra în vacanța de vară, polițiștii din Ilfov au desfășurat o campanie de informare privind siguranța copiilor în vacanță. Mai exact, în perioada 07-14 iunie, angajați ai Serviciului Rutier, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciului de Ordine Publică au intrat în școli și licee și i-au învățat pe elevi cum să evite pericolele în cele trei luni de distracție și relaxare.
Așadar, după lecțiile de siguranță predate de polițiști, elevii din unitățile de învățământ ilfovene, știu cum să-și asigure o vacanță liniștită. Ei au învățat să se ferească de necunoscuți ca să prevină disparițiile de minori. De la oamenii legii au aflat că nu trebuie să accepte invitațiile cunoștințelor ocazionale ca să nu intre în anturajul unor persoane care i-ar putea agresa sexual. La momentul actual, copiii din Ilfov, știu cum să facă o evaluare rapidă a situației în cazul unei agresiuni. Totodată, ei au înțeles că trebuie să evite traseele izolate, neiluminate, spații închise ferite de ochiul omului sau întunecoase, ca să nu devină victimele unor furturi, tâlhării, violuri sau vătămări corporale.
Copiii, învățați cum să evite injuriile și bătăile
Pentru că ne aflăm în plin sezon estival, când copiii își petrec cea mai mare parte din timp cu prietenii în parcuri de distracții, în aer liber la pădure, la mare, la munte, în spații special amenajate pentru agrement unde pot avea loc conflicte, ei au fost sfătuiți să se comporte civilizat și au învățat cum să evite disputele, conflictele, injuriile și bătăile ce pot avea urmări grave. Polițiștii i-au sfătuit să nu se împrietenească și să nu dea curs discuțiilor cu tineri sau grupuri de persoane care se droghează, consumă băuturi alcoolice sau practică jocuri de noroc.
Regulile de circulație, pe lista cursurilor
În cadrul campaniei, elevii au învățat și cum să evite pericolele în trafic. La cursurile predate de polițiști, ei au fost sfătuiți să traverseze drumurile publice doar prin locurile special amenajate și marcate corespunzător pentru pietoni. Până și cei mai mici cursanți, acum știu că acolo unde nu există marcaj pietonal, indicator rutier sau semafor, pot să traverseze pe la colțul intersecțiilor, dar numai după ce se asigură că nu se apropie niciun autoturism. Deoarece, în perioada verii, zeci de copii își pierd viața în ștranduri, piscine sau alte locuri de agrement, micuții din Ilfov dețin informații despre riscurile la care se expun atunci când intră în apa foarte adâncă sau când nu știu să înoate.
IPJ Ilfov nu a uitat nici eroii neamului
De Înălțare, pe 13 iunie când au fost comemorați toți cei căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov au adus un omagiu eroilor neamului. Începând cu ora 10.00, au fost oficiate slujbe religioase pentru pomenirea celor ce s-au jertfit pentru popor în Snagov, Tâncăbești, Măgurele, Popești-Leordeni, Otopeni și Buftea. Împreună cu reprezentanți ai administrațiilor locale, polițiștii au depus jerbe și coroane de flori la monumentele eroilor.