Guvernul urmează să desfiinţeze posturile vacante din administraţia centrală şi locală și să reducă numărul funcţiilor de conducere la 12%, potrivit unui proiect de ordonanţă.
”Vor fi desfiinţate posturile vacante păstrate, în general, pentru funcţiile de conducere, care aveau nevoie să aibă în spate un număr de posturi, chiar şi vacante. Eficientizarea aparatului administrativ este un prim pas, vor urma şi altele”, a declarat Victor Ponta, în şedinţa de guvern.
Tăierea posturilor ocupate va fi operată în Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne (inclusiv prefecturi), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei (inclusiv inspectoratele şcolare), Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii (inclusiv direcţiile de sănătate publică), Ministerul Transporturilor şi Secretariatul General al Guvernului (SGG).
Guvernul a aprobat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care vor fi desființate aproape 60.000 de posturi vacante, păstrate în urma aplicării principiului angajării unui singur funcţionar la şapte posturi vacantate.
“În acest fel, putem reveni la acea regulă de 1 la 1”, a precizat Ponta. Nu vor fi desfiinţate posturile vacante din sănătate şi educaţie. Numărul total al posturilor ocupate care vor fi desfiinţate a fost calculat la 2.860.
Pentru constituirea unui birou se va considera că este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie, pentru constituirea unui serviciu – de minimum 7 posturi de execuţie, pentru constituirea unei direcţii – de minimum 15 posturi de execuţie, iar pentru constituirea unei direcţii generale – de minimum 25 de posturi de execuţie.
Guvernul estimează că vor putea fi angajaţi 1.066 salariaţi la nivelul administraţiei publice locale. Angajările vor fi însă posibile doar cu acordul guvernului. Prin reorganizarea aparatului administrativ, executivul preconizează o economie la bugetul de stat de 45 milioane lei în acest an şi 108 milioane lei în fiecare dintre următorii patru ani.