Olimpiada Ilfoveană 2013
În zilele de 4 și 5 decembrie, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ilfov a organizat, în sala sporturilor din Chiajna, Cupa Liceelor la fotbal, a treia etapă din cadrul Olimpiadei Ilfovene. La competiție au participat echipele celor 16 licee din județ.
Întrecerea a fost una aprigă, toate echipele fiind însuflețite de dorința de a intra în posesia marelui trofeu. Prima zi s-a desfășurat în sistem eliminatoriu, astfel că în sferturile de finală ale competiției s-au calificat cele mai bune opt echipe ale liceelor din județ. Meciurile din sferturi, disputate a doua zi, au opus echipele din Chiajna și Voluntari, Măgurele și Vidra, Buftea ( Liceul „D. Dumitrescu”) și Popești-Leordeni, Brănești și Snagov. În semifinală echipa liceului din Voluntari a înfruntat-o pe cea din Măgurele, iar liceul din Popești-Leordeni a jucat împotriva celui din Snagov. În finala mare s-au calificat echipa Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Snagov și echipa liceului „Horia Hulubei” din Măgurele, iar în finala mică urmând să se confrunte Liceul „Nicolae Bălcescu” din Voluntari și Liceul „Radu Popescu” din Popești-Leordeni. În finala mică, rezultatul partidei a dat câștig de cauză liceenilor din Voluntari, care s-au clasat, astfel, pe locul III. În cealaltă finală, după un meci aprig disputat, echipa liceului din Snagov a reușit o binemeritată victorie și a intrat în posesia multrâvnitului trofeu.
Premii generoase pentru câștigători
A urmat festivitatea de premiere, la care au participat inspectorul școlar general din Ilfov, Gabriela Ilisie și consilierul secretar de stat din Ministerul Tineretului și Sportului, Vlad Țone. Ei au acordat numeroase premii participanților. Astfel, în afară de cupe, medalii și diplome, echipelor partcipante la competiție
le-au fost înmânate tricouri, iar cele plasate pe primele trei locuri au primit câte o bicicletă. Totodată au fost acordate trofee pentru „cel mai bun portar”, „cel mai tehnic jucător” și pentru „golgheterul competiției”.
Vlad Țone a felicitat echipele participante pentru fair-play-ul de care au dat dovadă și i-a îndemnat pe componenții acestora să continue în acest mod.
„Țin să le mulțumesc, în primul rând, liceenilor prezenți și profesorilor coordonatori pentru modul exemplar în care s-au comportat pe parcursul competiției, pentru sportivitatea de care au dat dovadă. Adresez mulțumiri și partenerilor CS Concordia și primăria Chiajna, care s-au dovedit, ca și în alte rânduri, gazde perfecte, Inspectoratului Școlar Județean, MTS, care au făcut posibil acest eveniment și, nu în ultimul rând, Serviciului de Ambulanță București Ilfov, companiei de pază SAS și voluntarilor care au transformat acest eveniment
într-o reușită, chiar de la prima ediție”, s-a adrest celor prezenți Horia Ion, directorul DJST Ilfov, organizatorul competiției.