Gata! M-am hotărât! Îmi fac partid! Vestea extraordinară pe care am primit-o astăzi m-a convins. Cică membrii comisiei de Cod electoral au votat un articol excepțional. În curând, dacă ai trei membri, poți s-o pui de ditamai partidul, de toată frumusețea! Fraților, așa o năzdrăvănie n-am mai auzit, în viața mea! La început, am crezut că nu am citit bine știrea. Apoi, mi-am zis că este o prostie cât Everestul. Pe urmă, m-am dumirit că este, de fapt, un triumf al democrației. Cum adică, pot să am și eu partidul meu personal? Vă dați seama? Tot poporul se va putea bucura, de-acum înainte, de calitatea de politician. Să primească subvenții de la stat, să se lăfăie în drepturi și privilegii. Parcă-i vezi pe românași întâlnindu-se: „Ce mai faci, Gică? Cu ce te mai ocupi?”/ Ei, sunt politician! Am întemeiat PCCR, adică Partidul Ce Cer Eu! Eu, nevastă‑mea și ăla micu’. Așa că m-am hotărât, cum vă spuneam. Îmi fac un partid care se va numi PLM. Adică Pisi (Mița, pisica mea), Luci (nevastă-mea) și cu Mine (adică eu). Doar nu vă veți fi gândit la prostii, când ați citit acest acronim? Să nu‑mi spuneți că unul dintre cei trei membri e o pisică! Ce, Caligula nu și-a făcut calul, pe Incitatus, senator. Mița mea e mai prejos? Vă spun eu, ar fi mult superioară unor senatori consacrați. Biata de ea nu a furat niciodată de pe masă, nici măcar un copan! Aș putea s-o cooptez și pe soacră‑mea, dar ea este bună de Opoziție și are prieteni destui să-și facă un partid pe măsură. Iar, ca democrația să triumfe, voi vorbi cu vecinii să ne facem și Parlament, la bloc. Păi, la 54 de apartamente, vom avea, acolo, măcar vreo 40 de partide. Să te ții, atunci, viață politică și democrație de bloc!
Dar, ce-o să se‑ntâmple cu partidele de-acum, cu sute de mii și milioane de membri? Vă dați seama, se supără vreun lider sau baron local – Trosc, un partid! Vom avea, astfel, un PSD de Ferentari, un altul de Cucuieți, și, precis, unul de Fierbinți, cu Celentano lider de necontestat. Da’ ce-o să facem la alegeri, că listele electorale vor arăta, fără doar și poate, ca niște dicționare, cel puțin. Până o să le consulți, o să treacă mai bine de o săptămână! Și să te ții candidați la președinție! Dacă împărțim 18 milioane de persoane majore, la trei, ar putea rezulta 6 milioane de partide. Așadar, tot atâția potențiali candidați la funcția supremă în stat! Oameni buni, mă minunez, din nou: Asta da, democrație! Mă ia amețeala, nu alta, de cât de tumultoasă va fi viața politică, în România!
Să lăsăm, însă gluma la o parte. Mie, unul, totul mi se pare o trăznaie, al cărei efect încă nu mi-l pot imagina, oricâte exerciții de imaginație aș întreprinde. Să ne aducem aminte, după Revoluție, numărul minim admis de membri ai unui partid era de 250. Cam câți nuntașii de la o cununie pe cinste. Dacă, în aceste condiții, partidele apăreau puzderie, ca ciupercile, ce se va întâmpla în noua situație? Nici nu vreau să mă gândesc!
