Pe 16 martie, la sala de conferinţe a Primăriei Buftea, au fost anunţate două noi proiecte cu fonduri europene, pentru oraşul Buftea.
20 km străzi modernizate
Prezentate asistenţei de însuşi primarul Gheorghe Pistol, cele două proiecte au un punct comun: fondurile au fost accesate prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov.
«Modernizarea infrastructurii rutiere şi refacerea suprafeţei carosabile în oraşul Buftea» are o durată de implementare de 26 de luni şi o valoare de 32.523.561,79 lei. Proiectul este cofinanţat prin POR (Programul Operaţional Regional) 2007-2013, Axa prioritară 1 «Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, subdomeniul Centre urbane». Conform celor anunţate de primarul Gheorghe Pistol, societatea care a câştigat licitaţia de lucrări este SC Delta Antrepriza Construcţii şi Montaj 93 SRL.
Şi la Buftea, o şcoală va avea haine noi
Este vorba despre Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII, al cărui contract de finanţare a fost semnat tot cu Ministerul Dezvoltării, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3, cu o durată de implementare de 6 luni. Valoarea proiectului „Reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII, nr.1 Buftea” este de 601.445,90 lei, din care contribuţia primăriei este de 10.636,81 lei. „Să ne bucurăm, deci, de lucrările de la această şcoală, unde şi eu am învăţat şi unde, în urma lucrărilor, toţi copiii vor avea aceleaşi condiţii de studiu ca şi colegii lor europeni”, a spus primarul Gheorghe Pistol.