Plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii pentru bovine a început încă din Săptămâna Mare, așa cum a promis Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Subvențiile sunt mai mari decât anul trecut. Astfel, crescătorii de bovine urmează să primească aproximativ 500 de lei pe cap de vacă de carne și 115 lei pe tona de lapte. Pentru ANT în sectorul bovine, Guvernul a aprobat, pe 4 martie, aproximativ 681 de milioane de lei, dublu prin comparație cu suma plătită crescătorilor de ovine și caprine. Odată rezolvată problema ANT, crescătorii de animale mai ridică o problemă. Ei îi cer ministrului să nu mai plătească impozitul pe metrul pătrat de grajd, echivalent cu metrul pătrat de vilă, sau impozitul pe tractor, egal cu impozitul pentru un autoturism de teren. „Este incorect să plătim la același nivel. Modificările ar trebui făcute în noul Cod fiscal”, afirmă Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine.