Don dottore Oprescu o făcu de oaie. DNA-ul îl prinse în flagrant cu euro-ul în gură. Totuși, pentru bucureșteni n-a fost nicio surpriză. Mai toată lumea se aștepta la acest deznodământ și făcea pronosticuri cu privire la momentul când acesta va intra pe mâna „organelor”. Pentru că era la mintea cocoșului că marele chirurg „șpăgician” nu avea cum să nu fie implicat și să nu știe nimic despre matrapazlâcurile celor doi oameni ai săi, Mădălin Dumitru și Solomon Wigler. Dar, se pare că Oprescu a refuzat să creadă că lui i s-ar putea întâmpla ceva. Arestarea celor doi ar fi trebuit să-i dea serios de gândit primarului șpăgar al Bucureștiului. Era limpede că procurorii anticorupție îi transmiteau un semnal cât se poate de clar acestuia. O „maimuță” mare și urâtă pe care aceștia i-o arătau. Orice om cu scaun la cap, în aceste condiții, ar fi lăsat-o mai moale, și s-ar fi oprit, măcar pentru o vreme, rugându-se ca mâna lungă și neiertătoare a DNA să nu ajungă și la el. Nu, însă, și intangibilul, infailibilul Sorin Oprescu! Stupefiant. După părerea mea nu pot fi decât două explicații pentru această atitudine. Omul ori este tâmpit, ori bolnav. Altfel nu pot să-mi explic cum poți să te încăpățânezi să pretinzi și să iei șpagă, în condițiile în care campania anticorupție a Justiției a atins cele mai înalte cote din ultimii ani. Și pentru că „primul chirurg” al Capitalei, în mod cert nu este lipsit de inteligență, rămâne de luat în discuție cea de-a doua variantă, boala. O maladie care poartă un nume clar: LĂCOMIA. Care la proaspătul cavaler la Legiunii de Onoare (care onoare?), acordată de statul francez, atinge, iată, forme paroxistice, greu de explicat. Ceva malefic se întâmplă în mintea unor asemenea oameni, dacă nu se pot stăpâni să acumuleze, pe căi necinstite, bani cu ghiotura. Probabil că dacă nu ar mai lua șpagă, ar intra în sevraj.
Iar când iese la iveală dedesubtul malversațiunilor unor astfel de găști de șnapani, rămâi intrezis. Chiar dacă, în străfundurile minții tale aveai o bănuială, parcă nu îți vine să crezi că un astfel de om, realizat în viață, profesor universitar, chirurg destul de apreciat, primarul unei capitale europene este, de fapt, cu totul altcineva. Un borfaș de rând care, împreună cu o gașcă de șpăgari, a băgat mâna adânc în buzunarele celor aproape 2 milioane de bucureșteni. Dintre care unii, destui de mulți, își chivernisesc fiecare bănuț pentru a plăti taxe și impozite pe care alții să le dijmuiască cu nerușinare, burdușindu-și cu lăcomie buzunarele fără fund. Pentru că, potrivit DNA, niciun contract din Primăria Generală nu trecea fără zeciuala „cuvenită” lui Oprescu. Era o regulă de fier și, se pare, exista chiar și un „mercurial” de prețuri. Îți stă mintea când afli despre asemenea măgării incredibile.
Bucureștenii au aflat, astfel, adevărata față a „doctorului” Oprescu, care dovedește că este mai degrabă doctor în „chirurgie” financiară, el procedând cu nerușinare la o „ablația” serioasă a unei părți din banul public. Un ipochimen jalnic, un măscărici autor de miștouri ieftine, un primar corigent la toate materiile, care visa cai verzi pe pereți, tichii de mărgăritar, autostrăzi suspendate, fântâni colorate și cântătoare, ceasuri suflate cu aur, într‑un un oraș plin de câini vagabonzi care sfâșiau copii și care va rămâne în amintirea locuitorilor Capitalei ca fiind un tâlhar mai abitir decât Terente. Slavă Domnului, a ajuns acolo unde merită!
