Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaș Cadariu a declarat că vrea introducerea unei noi materii în școli și grădiniţe, respectiv „Educaţie prin sănătate“, o oră în care copii să înveţe despre alimentaţia sănătoasă, igienă și lupta împotriva alcoolului și fumatului.
Orele ar putea fi ţinute de medicii și asistentele cabinetelor din școli.
„Personal cred că aceste ore ar trebui să fie obligatorii și cred că avem o resursă fantastică la care trebuie să apelăm – medicii școlari. Suntem obligaţi să susţinem această specialitate, medicii școlari se împuţinează. Sunt medici școlari, asistente care lucrează în cabinetele școlare, cu o experienţă extraordinară și marea lor majoritate o dedicaţie extraordinară“, a declarat ministrul.