Acesta e un adevăr vizibil, chiar dacă te urci într-un avion care decolează de la aerodromul sportiv, de acolo. Comuna și-a schimbat înfățișarea, reperele civilizației sunt pregnante, iar administrația locală nu pare de loc liniștită și mulțumită numai cu atât. Aici, în permanență, orizontul faptelor împinge și dinamizează dorința de mai mult, mai bine, mai confortabil.
Sâmbătă, 25 iunie, cu începere de la ora 13:00, a avut loc în sala de ședințe a primăriei ceremonia festivă a constituirii Consiliului Local, plus validarea pe postul de primar a lui Adrian Budeanu. Întrunirea a avut ca ținte și configurarea altor structuri ale administrației locale. Ședința solemnă a fost coordonată cu calm și rigoare de către subprefectul Cătălin Pantazi, pentru respectarea întocmai a prevederilor legale.
Așa se face că, în final, membrii aleși ai Consiliului Local și-au depus jurământul, intrând de acum în exercițiul funcției lor. La fel, s-a întâmplat și cu primarul Adrian Budeanu, care, pentru încă patru ani de aici înainte, își va continua proiectele și va ataca altele noi.
E dinamica faptelor unei realități, care a asigurat și argumentele electoratului la urne, în ultimele alegeri.
Echipa cu care Adrian Budeanu a realizat toate aceste modele dinamice ale dezvoltării urbane îi este alături, în continuare. Pentru că, nu-i așa, fără un asemenea suport solidar e greu să progresezi, dar mai ales să câștigi încrederea comunității.
Viceprimarul Ion Simion a fost și el reales, prin votul secret al consilierilor, iar potențialul următorilor patru ani poate fi dinamizat cu proiecte bine închegate și se anunță îmbucurător.