Se făcea că se apropiau alegerile. Pe mine personal mă durea la bașcheți: le dădusem terenuri la toți băieții care știu cum stă treaba cu parandărătul, ăștia de la Construcții Complete descomplataseră bugetul pe patru ani al primăriei, finu’ Buganu trecea Calu’ Bălan pe persoană fizică, lui Vadim îi dădusem cu flit, că prea se întindea la cașcaval, să îi dau eu bani să scoată mizeria aia de ziar “Tricolorul”, în loc să scot eu „Buftea azi” unde mă pup singur în cur pe banii localnicilor, ce mai, toate în regulă. Și cum moțăiam eu așa, liniștit, în fotoliu, la Primărie, numai ce văd la ușă un procuror de la DNA. Avea al dracu o moacă de te băga în sperieți. Pun mâna repede și îl sun pe avocat. Ăsta îmi dă reject, jigodia dracului, după cât a supt de la mine… Sun la Vadim. Canci, tribunul îmi spune scurt “Hai sictir și treci la gheridon, țărane!” și-mi trântește telefonul în nas. Mama voastră de jigodii, îmi fac eu singur curaj, ori scap, ori vă iau cu mine la Jilava, să facem o tablă cu Mladin. Procurorul, băiat subțire, ce să spun, mă ia pe ocolite: ”Mata ești bre primarul din filmul acela cu fraieri de Buftea?”. Ce era să zic, am recunoscut, așa, cu jumătate de gură. “”Bă primare, am auzit că de meserie ești chelner, bagă și tu un whisky, să încălzim atmosfera puțin, ce zici?”, m-a luat mardeiașul statului la sentiment. Ce era să fac, am umblat la sticla rămasă de la ultima vizită a lui Vadim în dulap și l-am servit cu o zeamă de-aia de porumb veche de 12 ani. Se uită ăla la sticlă, râde strâmb și-mi zice: ”Doișpe ani pe muchie îți iei bă, fraierică. Ăștia o să rămână cu terenuri și cu toate alea, lumea o să meargă la tine la sală și tu o să faci Spa la Jilava, cu băieții ăia cu cefele late și lanțuri groase la gât”. Când l-am auzit așa m‑au trecut fiorii, așa că m-am decis să atac frontal. După ce mi‑am ridicat brăcinarii-n sus până când mi-a ajuns cureaua la gât, l‑am întrebat șoptit:”Auzi prietene, n-o dăm și noi la pace, că am un lot excelent, chiar lângă Judecătoria Buftea”. “Pușchea pe limbă, să fie de capul tău”, a sărit ca ars procurorul. Abia acum mi‑am dat seama că și ăștia știu să înregistreze convorbirile, ba chiar mai bine ca mine. “Nătărăule, mă certam singur în gând, dracu te‑a pus să-l momești pe-ăsta, nu vezi ce față de călău are?”. Exact în secunda aia s-a auzit un pocnet de armă, de-am crezut că m-a și‑mpușcat ăla. M-am trezit leoarcă de sudoare, exact în fotoliul unde visam că sunt, dar în cameră era un frig ca de pușcărie. Iar uitase femeia de serviciu geamurile deschise, amărâta naibii. Fericit că nu a fost decât un coșmar l‑am sunat pe avocat numai așa de‑al dracu, să-i frec ridichea degeaba, să nu uite vreodată să-mi răspundă la telefon când o-i avea mai mare nevoie de el. “Cine mama naibii să se ia de mine, doar le-am dat la toți, nu?”, zâmbeam în gând pe când îi dădeam vesel una peste ceafă comunitarului care păzește butonul de la intrarea în primărie.
