◉ Tu ai controlul! Nu permite ”canabisului să se joace cu mintea ta”
Pentru Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, luna iulie a debutat cu o nouă serie de activități preventive desfășurate în cadrul campaniei naționale ”Dincolo de aparențe”, dedicate luptei împotriva consumului de substanțe interzise.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 608, ediția print
Astfel, săptămâna trecută, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității Ilfov, împreună cu polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov au desfășurat activități de prevenire și informare, având ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile generate de traficul și consumul de substanțe interzise. Activitățile s-au desfășurat în aer liber, într-un parc din orașul Voluntari, beneficiarii activităților de prevenire și informare fiind mai mulți copii, care se aflau în zonă. Aceștia au primit informații utile cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, despre consecințele care decurg în urma consumului, printre care alterarea relațiilor cu familia, cu prietenii, ori despre efectele dăunătoare asupra sănătății, dar și despre adoptarea unor comportamente distructive.
Pe 5 iulie, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov au organizat, de asemenea, două activități: una dedicată tot copiilor, iar cealaltă – cadrelor didactice din mai multe unități de învățământ din județul Ilfov. De data aceasta, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier și cei de la Compartimentul de Prevenire a Criminalității din Ilfov i-au vizitat pe copiii de 10-11 ani, prezenți într-o tabără de vară organizată în Corbeanca și au discutat cu ei despre cum să aibă o vacanță în siguranță, fără evenimente nedorite, inclusiv în mediul online. Copiii au fost foarte receptivi și au interacționat cu polițiștii, prin diverse joculețe, au adresat întrebări și au primit informații extrem de utile.
Mai târziu, polițiștii au participat, în sala de sport al Liceului Tehnologic ”Doamna Chiajna” din Roșu, Chiajna, la o întâlnire cu 22 de cadre didactice de la mai multe unități de învățământ din Ilfov. Scopul a fost acela de a-i informa pe profesori cu privire la prevenirea consumului și traficului de droguri în școli și în proximitatea acestora. Cadrele didactice au aflat informații importante cu privire la comportamentul și simptomele persoanelor care au consumat droguri, la cine pot apela în cazul în care au suspiciuni că anumite persoane consumă sau comercializează substanțe interzise, precum și legate de alte aspecte pe care trebuie să le cunoască, în scopul prevenirii consumului de substanțe psihoactive. Polițiștii au recomandat cadrelor didactice să desfășoare activități informativ-preventive în cadrul orelor de dirigenție, pentru ca elevii să conștientizeze riscurile și efectele negative generate de consumul de substanțe psihoactive, precum și despre modul în care consumul de droguri îți poate influența viața, putând duce la dependență, depresie, violență, accidentele rutiere și alte asemenea aspecte, relații deficitare cu familia și prietenii.
Tu ai controlul! Nu permite ”canabisului să se joace cu mintea ta”
Pe 6 iulie, polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din Măgurele și în colaborare cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ilfov din cadrul Agenției Naționale Antidrog au continuat activitățile de prevenire a consumului și traficului de droguri, de data aceasta fiind prezenți în orașul Măgurele, zona stradală, dar și la restaurantele și terasele unui complex din localitate. Polițiștii și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog au lucrat în echipă și au purtat discuții cu mai mulți tineri – angajați sau clienți, aceștia apreciind demersul și informațiile primite. ”Canabisul se joacă cu mintea ta” a fost unul dintre ”sloganurile” însoțite de prezentarea unor stări emoționale prin care poate trece o persoană, consumatoare de substanțe psihoactive. Tinerii au încercat ochelari care simulează efectele resimțite de consumatorii de substanțe psihoactive, conștientizând astfel, riscurile aferente consumului de droguri.
Polițiștii ilfoveni anunță că astfel de activități desfășurate pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise se vor intensifica, astfel încât adolescenții, tinerii, părinții, bunicii și profesorii să contribuie în număr cât mai mare, alături de polițiști și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, la reduceara numărului de persoane, care consumă substanțe psihoactive.