Adăpostul pentru câinii fără stăpân din comuna Brănești este perfect funcțional
⬤ Aici, animalele nu vor fi eutanasiate, ci date spre adopție
Județul Ilfov se confruntă, în continuare, cu problema câinilor fără stăpân, iar numărul acestora, în localitățile limitrofe Capitalei, este unul destul de mare.
Una dintre comunele care a întreprins demersuri pentru a rezolva această problemă este Brănești, unde Primăria a construit un adăpost pentru aceste animale, la cele mai înalte standarde. El a devenit funcțional în urmă cu circa 2 luni, iar aici se află acum circa 60 de câini.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 565
Legea care privește câinii fără stăpân prevede obligativitatea înființării, la nivel de primărie, a unui „Serviciu pentru gestionarea câinilor fără stăpân”. Un astfel de serviciu a fost înființat și în comuna Brănești, care administrează adăpostul pentru câini din localitate, construit de primărie, care acum este funcțional, iar activitatea desfășurată de angajații acestuia este una foarte eficientă.
Despre cum a reușit administrația locală din Brănești să inființeze acest adăpost ne-a vorbit viceprimarul comunei, Cornel Stancu, el însuși un specialist în domeniu, având profesia de medic veterinar.
„Încă din 2012-2013, am avut probleme, ca peste tot în Ilfov, cu câinii fără stăpân. În perioada aceea am semnat un contract cu un adăpost privat, care urma să adune câinii de pe străzile din comună. Dar, după un timp, DSV i-a retras acestuia autorizația de funcționare, pentru că se schimbase legislația, și astfel a trebuit să reziliem acel contract, iar problemele cu câinii comunitari s-au acutizat din nou.
De aceea, în martie 2018 a fost dată o hotărâre de Consiliu Local prin care a fost înființat Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân și s-a aprobat studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii. Ideea inițială era să-l concesionăm către o fundație sau o asociație în funcție de ceea ce permitea legea, dar nu am avut nicio ofertă.
În aceste condiții, am luat hotărârea să demarăm construcția adăpostului pentru câini care să funcționeze în cadrul Serviciului pentru gesionarea câinilor fără stăpân și în care să aducem animalele capturate pe străzi. Totodată, pe perioada construirii adăpostului am aderat la ASPA unde am funcționat un an și ceva. Dar, pentru că tarifele creșteau mereu, costurile erau din ce în ce mai mari, iar între timp, în 2020, noi am finalizat adăpostul, am modificat HCL din 2018 și am acordat personalitate juridică de drept public serviciului, am luat toate autorizațiile necesare și am amenajat și un cabinet veterinar în cadrul adăpostului. Dar, am aflat ulterior că, potrivit legii, suntem obligați să contractăm și servicii veterinare, deși noi aveam un medic veterinar în cadrul adăpostului. Astfel, nu am putut să autorizăm cabinetul veterinar din cadrul adăpostului, pentru că legea spune că profesia de medic veterinar este una liberală, iar medicul veterinar privat trebuie să dețină 51% din acțiuni. Ne-ar fi fost mult mai ușor dacă medicul era angajatul nostru. Drept urmare, am găsit un cabinet veterinar care funcționează în cadrul adăpostului și, în fine, astfel am reușit să punem în funcțiune acest adăpost”, ne-a explicat viceprimarul Cornel Stancu.
Un adăpost la standarde europene
Adăpostul pentru câinii comunitari are o capacitate de circa 250 de animale și este alcătuit dintr-o clinică veterinară cu o suprafață de 239 mp, în care se află 2 săli pentru consultații, examinare medicală și pregătire preoperatorie, o sală de chirurgie, o cameră tehnică, o sală postoperatorie și recuperare, toalete, vestiare, un birou și spațiu de depozitare pentru hrană. Aici există 20 de cuști individuale acoperite, cu țarcurile aferente și alte 64 de cuști pentru animale, acoperite, de asemenea și țarcuri.
Pe lângă acestea mai există și un țarc de vizitare și un altul de recuperare, alei pietonale și carosabile, precum și o parcare de incintă cu 8 locuri.
Bugetul alocat Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân este de circa 800.000 lei, sumă ce a cuprins achiziționarea unui autoturism, a mobilierului, a hranei și a medicamentelor necesare pentru cei circa 250 de câini.
Câinii sunt îngrijiți cu mare atenție
Tiberiu Belous este medic veterinar și îndeplinește funcția de administrator al adăpostului. El ne-a asigurat că animalele adăpostite aici beneficiază de cele mai bune condiții de îngrijire.
„Câinii care sunt aduși aici sunt vaccinați, cipați și înregistrați, sunt examinați dacă sunt clinic sănătoși, și sunt tratați dacă sunt bolnavi, apoi sunt sterilizați și promovați spre adopție. Patologia la câinii fără stăpân este vastă, de la probleme gastrointestinale până la probleme pe oase, artrite, Babesia, adică mușcătura de căpușe, parvoviroza, la puiuți. Există și o zonă unde vom duce doar animalele cu boli infecțioase.
Avem și cuști individuale pentru câinii agresivi și pentru femelele cu pui, precum și boxe de prezentare – pentru că intenționăm să aducem și copiii de la școală să îi vadă și poate se îndrăgostesc de un cățel și îl iau acasă”, ne-a precizat Tiberiu Belous.
El a subliniat și faptul că nu se ia în calcul, sub nicio formă, eutanasierea câinilor fără stăpân, conform regulamentului de funcționare a adăpostului, aprobat în Consiliul Local, și sunt depuse toate eforturile ca aceștia să fie dați spre adopție. Singura excepție de la această regulă se aplică doar câinilor cu boli incurabile, în urma deciziei medicului veterinar. De asemenea, se fac toate eforturile pentru ca patrupedele bolnave să fie tratate fie la cabinetul veterinar, fie la un alt cabinet extern, dacă este cazul.
Darea spre adopție este prioritară, eutanasierea este exclusă
Viceprimarul Cornel Stancu ne-a mai vorbit și despre un proiect care urmează să fie pus în aplicare în cazul în care capacitatea adăpostului riscă să fie depășită.
„Am luat în calcul și varianta în care adăpostul este plin. Nici în această situație nu vom apela la varianta eutanasierii! Noi vrem să găsim o modalitate de a-i da către populație. În acest sens, ne gândim să le oferim celor care acceptă să ia un câine în îngrijire niște vouchere sau tichete cadou, în urma unui calcul care are în vedere costurile pentru un câine din adăpost. Astfel, noi vaccinăm, sterilizăm și cipăm câinele, îl dăm către cetățean să aibă grijă de el, și îi asigurăm și hrana, urmând ca starea animalului să fie verificată periodic de către administratorul adăpostului, împreună cu Poliția Locală. Iar dacă acesta se îmbolnăvește, îl ajutăm cu medicul nostru de la adăpost. În felul acesta putem să reducem și din cheltuielile noastre, care sunt destul de mari, pentru întreținerea unui câine în adăpost. Ne gândim și la o astfel de soluție. Astfel vom avea posibilitatea de a elimina eutanasierea”, ne-a spus viceprimarul.
În prezent, în adăpost sunt cazați circa 60 de câini, iar în ultimul timp au fost date spre adopție 15 patrupede, în Belgia. Totodată, de când s-a deschis adăpostul, mai multe persoane au donat hrană pentru animale și jucării, iar iubitorii de animale vin constant în vizită aici.
În curând, animalele vor fi capturate prin tranchilizare
Cornel Stancu ne-a mai precizat că prinderea animalelor este efectuată de angajați ai adăpostului, în prezența medicului veterinar, care este obligatorie, potrivit legii, doar pe teritoriul comunei. Pentru aceasta, serviciul are în dotare o mașină amenajată cu cuști speciale, în care sunt introduse animalele capturate.
„La început, prinderea câinilor se efectua cu crose sau sarbacane. Acum, administratorul adăpostului, Tiberiu Belous, a urmat cursuri speciale pentru utilizarea armelor cu tranchilizant, a dat examen și am achiziționat o astfel de pușcă. Este mult mai ușor să capturezi animalul, care nu mai este supus stresului și suferinței, ca atunci când este prins cu crosa, astfel că în cel mai scurt timp vom folosi doar această metodă”, ne-a spus Cornel Stancu.
Câinii fără stăpân sunt depistați fie prin intermediul cetățenilor, care anunță telefonic existența lor, fie de către agenții Poliției Locale din Brănești.
Am mai aflat de la viceprimarul comunei că, la nivelul Consiliului Județean Ilfov există intenția construirii de adăposturi pentru câini și în alte zone ale județului.
„După părerea mea, ar trebui să existe, la 4-5 localități, un astfel de adăpost, iar, în paralel, să se continue sterilizarea și ciparea tuturor câinilor de rasă comună care au stăpân, pentru că animalele de rasă nu se sterilizează. Astfel, vom ști cu precizie cui aparține animalul și dacă este sterilizat. Această activitate trebuie reluată neapărat, și sper că vom colabora cu CJ Ilfov în această direcție”, a adăugat Cornel Stancu.