@ În cel mai mare focar de până acum, de la nivelul Ilfovului, au fost omorâți 34 de porci
Pe 30.08.2018, în Ștefăneștii de Sus, pe str. Grădinii, comuna Ștefăneștii de Jos, s-a confirmat prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-o gospodărie cu 34 de suine, în noul focar – al cincilea din județ, intervenindu-se imediat, toate animalele fiind eutanasiate și incinerate și aplicându-se măsuri specifice de dezinfectare.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 418
S-au prelevat probe de la porci, în momentul uciderii lor, astfel încât să se poată determina modul în care a fost introdus virusul PPA în exploatație și perioada în cursul căreia el a putut fi prezent în gospodărie, înainte de notificarea bolii. S-au instituit dezinfectoare de picior iar circulația persoanelor înspre sau dinspre exploatație, dar și intrarea sau ieșirea vehiculelor înspre sau dinspre exploatație se fac doar cu avizul DSVSA Ilfov. A fost interzisă scoaterea din exploatație, comercializarea și folosirea în hrana altor porci a furajelor depozitate în exploatație, fără avizul DSVSA Ilfov. Acestea pot fi folosite în hrana celorlalte specii de animale existente în exploatație, nereceptive la virusul PPA. S-a interzis, de asemenea, repopularea cu suine a exploatației, până la ridicarea măsurilor din zonele de restricție și stingerea focarului de boală. Proprietarul animalelor moarte sau ucise, ca urmare a prezenței virusului PPA, va fi despăgubit în conformitate cu HG 1214/2009.
Zone de restricție
Ca și în cazul celorlalte patru focare, și de data aceasta s-a întrunit de urgență ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), vineri dimineață, în prezența prefectului Marius Cristian Ghincea și a vicepreședintelui Consiliului Județean Ilfov, Rizia Tudorache, și s-a stabilit zona de restricţie – formată din zonă de protecţie (ZP) şi zonă de supraveghere (ZS).
ZP se compune dintr-o parte din teritoriul comunitar pe o rază de cel puțin 3 kilometri în jurul exploatației infectate și cuprinde, în acest caz, Ștefăneștii de Jos, Ștefăneștii de Sus și localitatea Tunari, iar ZS – de 10 km, în care este inclusă și ZP este formată din Runcu, Dascălu, Creața, Petrăchioaia, Afumați, Găneasa, Moara Domnească, Pantelimon, Dobroești, Fundeni, Voluntari, Odăi, Otopeni, Dimieni, Căciulați, Sectorul 1 și Sectorul 2 din Capitală. Pentru fiecare zonă s-au dispus măsuri specifice.
În cazul localității Afumați, aflată în Zona de Supraveghere, care avea pregătit, pentru week-end ”Zilele comunei Afumați”, s-a atras atenția că se află ”sub restricțiile Hotărârii nr. 2/23.08.2018 privind interzicerea organizării de evenimente/manifestări publice, precum și suspendarea activității târgurilor autorizate de animale pentru vânzarea/cumpărarea animalelor vii, în zona de supraveghere a focarelor PPA de pe raza administrativ-teritorială a județului, în vederea stopării virusului PPA”. Prefectura Ilfov a atenționat Primăria Afumați că, ”în conformitate cu prevederile noului CP, cap. V – Infracțiuni contra sănătății publice, la art. 352 (1) este stipulat că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Precizăm că, în week-end-ul 25-26.08, și localitatea Tunari avea pregătit ”Festivalul Tunari”, care a fost amânat, din aceleași motive.