Temperaturile scă­­zute au un efect negativ asupra via­bilității polenului precum și asupra numărului de boabe din spic. De aceea, plantele trebuie să fie dezvoltate suficient până la venirea iernii, astfel încât călirea să se facă în condiții optime. Pentru aceasta, planta trebuie să acumuleze în celule o cantitate suficientă de glucide, care îi va asigura protecția. Acumularea zaharurilor are loc în perioada de înfrăţire, în zilele însorite de toamnă la 10-15 °C şi la temperaturi mai scăzute (0-6 °C) în tim-pul nopţii. Grâul realizează acest proces într-un interval de 15-20 zile, iar la sfârşitul acestei perioade el poate rezista la temperaturi de -12 °C la nivelul nodului de înfră-ţire. Pe măsură ce temperaturile scad până la -10, plantele elimină din celule o cantitate însemnată de apă liberă, concentraţia sucului celular creşte şi rezistenţa la în-gheţ se măreşte, astfel că plantele pot rezista la -18…-23 °C la nivelul nodului de înfrăţire. Pentru aceasta, semănatul trebuie terminat până la o dată care să asigure factorii necesari pentru producerea călirii, în condițiile în care se ştie că sistemul radicular al cerealelor de toamnă este mult mai sensibil la ger decât tulpina. 

O altă problemă este fenomenul de „descălțare” a plantelor. În solele cu umiditate necorespunzătoare, atunci când plantele se vor umecta și în urma alternanțelor îngheț-dezgheț, poate apărea fenomenul de „descălțare”. Pentru evitarea acestui fenomen vor trebui executate lucrări de tăvălugire, iar dacă terenul nu a fost semănat, aceste lucrări trebuie completate cu folosirea unei adâncimi de semănat ceva mai mari