Pe plaja „Cazino”, din Mamaia - în sectorul rezervat primilor turiști din acest sezon estival, sosiți de la Moara Vlăsiei

Din timpuri vechi, râul ilfovean Cociovaliștea face el cumva și ajunge la mare. Însă nici locuitorii de pe malul său drept, din Moara Vlăsiei, nu se lasă acum mai prejos. Comuna numără cam 7.000 de suflete. Anual, aproape o treime dintre ei se urcă în autocarul modern al primăriei, care îi duce la Mamaia. Și asta se întâmplă trei zile pe săptămână, în fiecare marți, joi și sâmbătă, pe toată durata sezonului estival. În urmă cu opt ani – din inițiativa Consiliului Local, susținută de primarul Andrei Filip – a demarat programul de succes „O zi la mare, pentru fiecare”.

Articol apărut în nr. 359 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

mamaia 2

Sâmbătă, 8 iulie, a continuat această minunată tradiție. La ora 9:00 a dimineții, 54 de turiști din Moara Vlăsiei – primul val al ediției 2017 – a ajuns pe plaja Cazino din Mamaia, emancipata stațiune cu telegondole a litoralului nostru. Ziua însorită, briza și apa caldă a mării le-a însoțit liniștea relaxării și bucuria momentelor vacanței de vară.

Drum și popasuri

Distanța de 238 de kilometri până la mare a avut două escale, la dus și la întors. În popasuri, călătorii au primit sandviciuri cu cașcaval, șuncă, șnițele, apă minerală, cafea, toate la discreție. S-a ocupat de acestea Constantin Ciprian, coordonator de excursie și sofer al autocarului. Ca de fiecare dată, cheltuielile cu drumul și pentru gustări au fost acoperite integral din bugetul primăriei. Pasagerii înscriși pe liste au contribuit cu o sumă modică, de câțiva lei, pentru șezlongurile de la plajă și masa de prânz oferită la „Casa Țărănească”. Desigur, reducerile oferite turiștilor din Moara Vlăsiei au fost la ordinea zilei, așa cum se cuvine unor oaspeți care vin la Mamaia în număr mare și flux continuu, pe toată durata estivală a sezonului.

„Bucurii repetate”

Reporterul acestor rânduri își fixase obligația de a culege impresii ale celor care văd marea pentru prima oară. Dar, n-a fost să fie. Toți cei din autocar s-au aflat la a doua sau a treia întâlnire cu litoralul, în ultimii ani.

”E una dintre bucuriile noastre repetate”, a spus, între alții, Andreea Zidărescu, mama Mirunei și a Dariei. „Pentru că acest program de vacanță se adresează tuturor locuitorilor din Moara Vlăsiei, indiferent de vârste, în ordinea înscrierii lor pe listele de la primărie”, a conchis ea.

A fost o zi minunată de vacanță, de care toți s‐au bucurat din plin.

Au dat tonul bălăcelii nesfârșite în apa mării tineri ai comunei, care învață la București – elevi ai Liceului „Aurel Vlaicu”. Între ei – Mihaela, Ioana, Ionuţ, Bogdan, Cătălina, Alexandru, Maria, Andrei, Morena și Sorin. La fel, toți ceilalți – familii cu părinți, bunici, prieteni – s-au bucurat din plin de odihnă, plajă și recreere binemeritate.

La ora 18:00 a plecării spre casă, plaja avea de acum umbrelele strânse. Dar nu pentru mult timp. La Mamaia, peste numai trei zile, urmau să vină celelalte grupuri programate. Și tot așa, până în toamnă.