@ SPA Jilava a onorat singura cerere de lșivrare a apeipentru irigații 

De activitatea de îmbunătățiri funciare pe teritoriul județului Ilfov se ocupă filiala ilfoveană a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, instituție în subordinea Ministerului Agriculturii, iar în cursul lunii septembrie 2023, conducerea instituției a prezentat, în cadrul reuniunii lunare a Colegiului Prefectural Ilfov, ce se întâmplă cu aceste lucrări amenajate pe suprafața județului.

Astfel, s-au menționat pentru activitatea de irigații amenajarea pe teritoriul ilfovean a lucrărilor de irigații pe aproape 50.000 ha teren, deservite de 58 stații de pompare – din care 8 stații de bază și 50 de stații de pompare de punere sub presiune. Amenajarea de irigații Berceni-Frumușani-Vidra, de exemplu, a fost dată în folosință în 1978, având o suprafață deservită de 9.833 ha, din care 7.300 ha în județul Ilfov, o lungime a canalelor de aducțiune și distribuție de 26 km și 8 stații de pompare – din care SPA Jilava – stație de bază. În această stație, alimentarea cu apă se face gravitațional, pe canalul Sabar, de la barajul/stăvilar de pe râul Sabar, tranzitând 6 UAT – Jilava, Vidra, Berceni, Popești-Leordeni (în Ilfov), Frumușani (jud. Călărași) și Vărăști (jud. Giurgiu). SPA Jilava are în componență 5 agregate de pompare Siret900, cu o putere instalată de 1.600 KW și un debit instalat de 6,530 mc/s. Și, s-au precizat aici și cele 11 stăvilare de pe canale și 12 podețe. În anul 2023 a fost încheiat un singur contract sezonier pentru livrarea apei pentru irigații cu societatea comercială ADISTER electro SRL, pentru o suprafață totală de 100 ha. Conform cererii de apă a firmei, pe 31 mai 2023, stația de bază SPA Jilava a fost pornită pentru probe tehnologice și, evident, pentru a onora cererea solicitantului. Perioada cererii de apă a fost extinsă până la 15 septembrie 2023 – pentru irigații și udări de aprovizionare privind culturile de toamnă (rapiță, grâu, orz).
Desecarea, pentru prevenirea dezastrelor produse de indundații 
Desecarea și evacuarea apei în exces din zonele depresionare și crovuri de pe terenurile cu aport freatic (Lacul Morii, Valea Dâmboviței), cât și cele provenite din precipitații (ploi și topirea zăpezilor) se realizează printr-o rețea de canale de desecare care au rol important în combaterea pericolului de inundații. Mai mult, ca urmare a extinderii intravilanului și construirii multor spații de locuit și economice, fără a exista, de cele mai multe ori, infrastructură adecvată de canalizare pentru ape pluviale sau uzate menajere/industriale-
convenționale curate, în respectivele zone, ANIF – Ilfov preia și aceste ape în rețeaua de canale de desecare, în condițiile legi.
Emite avize de evacuare ape pluviale și încheie contracte de prestări servicii, conform normativelor legale în vigoare (163 contracte în primele 9 luni ale anului 2023 pentru evacuare ape pluviale și 91 contracte pentru ape uzate epurate). ANIF – Ilfov urmărește permanent pe traseul canalelor de desecare eventualele guri de evacuare a apelor, pe care nu le are în evidență, și ia măsuri pentru intrarea în legalitate a celor care le dețin.
Pe lângă această activitate, au loc, de asemenea, activități de întreținere și reparații cu terți sau cu efort propriu a amenajărilor de îmbunătățiri funciare, de combaterea a buruienilor care cresc în jurul unor asftel de canale – spre exemplu se cosește și erbicidează ambro
zia, de întreținere a agregatelor de pompare de la stațiile de pompare electrice, de menținere a curățeniei în clădirile administrate, securitatea obiectivelor din patrimoniu. De asemenea, tot de la ANIF – Ilfov se pot obține anumite documente – avize/acorduri tehnice de specialitate pentru autorizații de construire, avize PUZ/PUG, scoateri din circuitul agricol – 502 astfel de documente, pentru 9 luni din anul 2023.
Apel către primării!
O deficiență majoră semnalată de reprezentanții ANIF – Ilfov constă în faptul că primării-
le nu trimit, la eliberarea certificatelor de urbanism, persoanele fizice și juridice, să obțină Avizul Tehnic ANIF de construire, în vederea obținerii autorizației de construire și scoaterii din circuitul agricol definitive, conform Legii 50/1991 actualizată în 2018, art. 23, alin, (1), (2) și (3). Coroborat cu art. 5, alin 1), lit. d) se reglementeză unele zone de restricții stabilite prin reglementări speciale. Și, de asemenea, există Ordinul MAPDR 227/2006 care stabilește amplasarea și dimensionarea zonelor de protecție adiacente infrastructurii de îmbunătățiri funciare. De reținut aici că, potrivit legii IF 138/2004, art. 38, ”următoarele fapte constituie contravenții la normele privind exploatarea, întreținerea, reparațiile și protecția amenajărilor de îmbunătățiri funciare: executarea de construcții ori înființarea de plantații în zona e protecție din cadrul amenajărilor de îmbunătățiri funciare, fără avizul și acordul prealabil al Administrației, organizațiilor sau federațiilor ori, după caz, al persoanelor juridice sau fizice care exploatează; executarea de construcții ori modificarea sau extinderea construcțiilor în amenajările de îmbunătățiri funciare, fără avizul și acordul prealabil al Administrației, al organizațiilor ori al proprietarului acestor amenajări sau cu încălcarea condițiilor prevăzute în acord”.
O altă deficiență constatată este depozitarea necontrolată a deșeurilor în secțiunea de scurgere și zona de protecție a canalelor de desecare și irigații. Stoparea acestui fenomen este și o obligație a primăriilor, în conformitate cu Ordonanța 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, actualizată în 2017. ”Solicităm primăriilor să ia măsuri precum instalarea de panouri de averizare pentru interzicerea depozitării deșeurilor, patrularea polițiștilor în zonele cu lucrări de îmbunătățiri funciare afectate, identificarea vinovaților și aplicarea amenzilor și instalarea de camere video, în respectivele perimetre, incluziv zonele de protecție ale acestor canale”, a precizat șef Serviciu ANIF-Ilfov, Stelian Vînătoru.