Unitatea mobilă pentru efectuarea radiografiilor pulmonare s-a aflat săptămâna trecută în Vidra și Glina, iar în această săptămână staționează în Brănești și în Tunari
Săptămâna trecută a fost, din nou, una plină de … prevenție medicală. Campania de depistare precoce a tuberculozei este foarte bine primită de către ilfovenii din mediul rural și, în fiecare comună în care ajunge unitatea mobilă de screening TB a specialiștilor de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Capitală, cetățenii din cadrul grupurilor vulnerabile, cărora li se adresează proiectul, sunt dornici să se investigheze.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 671, ediția print
Reamintim, așadar, că aceste servicii medicale gratuite sunt realizate în baza unui protocol de colaborare încheiat de medicii de la Institutul ”Marius Nasta” cu reprezentanții Consiliului Județean Ilfov și Asociația Română Anti Sida (ARAS), au ca scop depistarea precoce (screening) a tuberculozei în cadrul populației vulnerabile și se adresează celor care au împlinit 18 ani, au domiciliul stabil în localitățile rurale din Ilfov și nu au mai beneficiat de un astfel de control, în cadrul programului.
Săptămâna trecută, marți și miercuri, unitatea mobilă s-a aflat în Vidra și a staționat în fața cabinetului medicului de familie din Sintești (Str. Principală, lângă Școala Sintești), iar joi și vineri, în Glina, în fața cabinetelor medicilor de familie din Str. Libertății 198.
În cursul acestei săptămâni, cei care doresc să-și verifice plămânii, o pot face până miercuri, inclusiv în Brănești, în parcarea de la dispensar (Str. Sublocotenent Petre Ionel), iar joi și vineri, unitatea mobilă de screening staționează în Tunari, în parcarea dispensarului (Intr. 1 Decembrie).
Popa Adrian, asistent radiolog la ”Marius Nasta” ne-a declarat, la Glina, că cetățenii sunt receptivi și chiar doresc să se investigheze. Procedura începe cu un triaj al pacientului, care completează un formular medical, după care se face radiografia pulmonară. Aparatul indică ”un scor”, poate depista 14 posibile patologii, iar în funcție de aceste rezultate, cei investigați primesc întâi un răspuns pe loc. Mai departe, însă, rezultatele sunt trimise și medicilor pneumologi de la Institutul de Pneumoftiziologie, care le interpretează în scris și le transmit medicilor de familie ai pacienților care au beneficiat de screening. În cazul unei anumite patologii, pacientul i se recomandă investigații suplimentare la pneumolog.
Este bine de știut!
Este bine să știți care sunt principalele semne ale tuberculozei pulmonare, la adult, spre exemplu:
l tuse persistentă, mai mult de 3 săptămâni, cu sau fără producție de spută,
l expectorație cu conținut de puroi și/ sau sânge,
l dificultăți în respirație,
l durere toracică,
l subfebrilitate sau febră,
l scădere în greutate,
l transpirație nocturnă sau după eforturi mici.
Tuberculoza este o boală infecțioasă, care se transmite de la om la om prin picături foarte mici de salivă sau de secreții bronșice. Cel mai adesea, la persoanele sănătoase, contactul cu aceste picături nu este urmat de îmbolnăvire, deci nu determină semne și simptome, ci numai o stare de sensibilitate denumită infecție latentă. Se estimează că circa o treime din populația lumii are infecție latentă tuberculoasă. Cu toate acestea, bacteria respectivă rămâne în corpul persoanei și poate să inducă apariția bolii (tuberculoza activă) la un timp variabil după infecție (luni, chiar ani), când persoana respectivă trece printr-o perioadă mai solicitantă și îi scade imunitatea (capacitatea proprie a corpului de a se apăra de boli/microbi).
Mii de ilfoveni și-au controlat plămânii
”Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente” este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și are ca obiectiv general promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al TB, inclusiv al TB latente, pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile, inclusiv derularea de activități de sprijin și asistență, inclusiv subvenții, pentru persoane din grupurile vulnerabile, completate de activități de informare, educare și conștientizare a grupului țintă, precum și prin organizarea de programe de formare pentru peste 500 de persoane în vederea asigurării unui nivel de competențe îmbunătățit al profesioniștilor implicați în prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnosticul și tratamentul precoce al TB și TB latente.
În ultimii trei ani, în comunele din județul Ilfov, au beneficiat de radiografii pulmonare gratuite peste 6.000 de persoane, circa 350 priminind indicație de teste suplimentare de spută deoarece scorul indicat de examenul radiografic a ridicat suspiciuni de posibilă infecție cu tuberculoză.