◉ Colaborare pentru mai multă siguranță în trafic
◉ Măsuri mai dure pentru conducătorii auto care parchează neregulamentar
Intrarea în Popești-Leordeni este mai lată cu o bandă și două trotuare, lărgirea aceste căi rutiere reprezentând un proiect menit să fluidizeze traficul rutier din localitate. Conducătorii auto au observat imediat beneficiile acestei lucrări.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 601, ediția print
Echipele din teren și aparatul de specialitate din cadrul Primăriei Popești-Leordeni lucrează zilnic pentru a duce la bun sfârșit toate proiectele asumate în cel de-al 3-lea mandat al primarului Petre Iacob. Și, este momentul să menționăm un proiect, care din punct de vedere tehnic este o lucrare relativ mică, dar care are deja un impact imens pentru traficul din zonă.
Mai precis, a fost lărgit tronsonul de legătură a orașului Popești-Leordeni cu Sectorul 4, prin definitivarea unui proiect care la recepția lucrărilor a avut două benzi de ieșire din Popești-Leordeni, fiecare bandă cu o lățime de 3,5 metri lățime și o bandă de intrare cu aceleași dimensiuni. ”Am solicitat, de asemenea, trotuare decente, de minimum 2 metri lățime pe ambele părți ale străzii, implementate, la rândul lor, prin proiect”, a declarat primarul orașului Popești-Leordeni, Petre Iacob.
În privința implementării acestor lucrări, dincolo de procedurile greoaie de relocare a utilităților (gaze, electricitate, canalizare), având în vedere că vor mai urma și alte proiecte similare, nu trebuie omisă procedura de expropriere și utilitatea acesteia, inclusiv în cazul de față, când exproprierea pentru cauză de utilitate publică a rămas ultima variantă de soluționare, a explicat edilul. ”Mulțumesc personal pentru înțelegere proprietarului terenului afectat, cetățenilor pentru răbdare și tuturor celor implicați în implementarea proiectului!”, a transmis primarul Petre Iacob. Edilul a mai menționat că au fost făcute toate demersurile împreună cu autoritățile Sectorului 4, pentru ca la recepționarea lucrărilor să fie implementată și semaforizarea intersecției.
Administratorul public al orașului, Alin Todireanu ne-a explicat că în privința exproprierii necesare pentru lărgirea drumului, pentru cauză de utilitate publică, s-a găsit înțelegere la proprietarul afectat, astfel încât administrația se judecă cu dânsul doar pentru stabilirea valorii de expropriere pentru metrul pătrat. ”Potrivit legislației, suntem obligați să facem exproprierea la prețul de grilă notarială. Știm cu toții că valoarea reală, de piață, a terenului este un pic mai mare. Am avut însă surpriza plăcută, ca dincolo de toate, să găsim înțelegere, inclusiv la proprietarul afectat, astfel încât am lucrat foarte ușor în colaborare cu acesta. Am mutat utilitățile rapid, am creat un al doilea gard, l-am desființat pe cel inițial, după care, în urma relocării utilităților, strada s-a lărgit, de la două benzi a câte 2,3 metri fiecare și un singur trotuar de 1,3 metri, la o formă finală de trei benzi, a câte 3,5 metri, partea carosabilă și două trotuare, pe ambele părți cu o lățime între 2 și 2,5 metri”, a spus administratorul public. Acesta a precizat că, ținând cont de rezultatele studiului de trafic, s-a decis ca două benzi rutiere să fie utilizate pentru ieșirea din Popești-Leordeni, iar pentru intrare a fost alocată o bandă. ”Șos. Berceni, fiind drum județean, permite în momentul de față unui conducător auto care dorește să vireze stânga, la ieșire, către comuna Berceni, să se încadreze separat pe banda pentru la stânga și astfel, acesta nu mai blochează tot traficul de ieșire de pe partea dreaptă, pentru cei care vor să meargă către București. Înainte de a realiza această lucrare, pentru un șofer care dorea să facă stânga, rămâneau în așteptare 20 de mașini care doreau să circule dreapta, iar din această cauză se creau ambuteiaje”, a precizat oficialul.
Colaborare pentru mai multă siguranță în trafic
Odată terminate lucrările, s-a constatat, încă din prima zi, îmbunătățirea traficului în zonă. ”Am avut reacții pozitive de la cetățeni. Proiectul și-a dovedit utilitatea. În plus, menținem colaborarea cu Primăria Sectorului 4, având în vedere și implementarea semaforizării acelei intersecții. Acolo vom avea în final, semaforizare cu intermitență la dreapta, pentru cei care ies din Popești-Leordeni. Ne dorim, împreună cu Primăria Sectorului 4 și implicit Consiliul Județean Ilfov, să creștem siguranța traficului rutier în acel sector de drum, care se dovedește a fi o intersecție periculoasă. Se circulă cu viteză, oamenii vor să facă stânga, se încadrează la risc și apar accidente. Așadar, nu se întâmplă totul numai pentru noi. Și celelalte autorități au interesul de a crește gradul de siguranță în zona respectivă, iar acest lucru îl vom realiza prin semaforizare”, a subliniat administratorul public Alin Todireanu. Din discuțiile cu Sectorul 4, reiese că procedura a fost deja înaintată, iar în privința sursei financiare, semaforul va fi montat în baza unui acord cadru, a mai precizat administratorul public.
Măsuri mai dure pentru conducătorii auto care parchează neregulamentar
În același context, legat de investițiile menite să ofere conducătorilor auto mai mult confort în trafic și să permită fluidizarea acestuia, administratorul public ne-a anunțat că parcarea publică din zona Biruinței este realizată în proporție de 70%. Jurnalul de Ilfov a oferit detalii în numerele anterioare despre această parcare care va avea o capacitate de 316 locuri. Vestea bună este că, în curând, va putea fi dată în folosință. După ce parcarea va deveni operațională, administrația orașului Popești-Leordeni își propune să implementeze un sistem de blocatoare pentru acele autoturisme care nu sunt parcate în mod corespunzător și blochează traficul.
”Am analizat situația, iar remedierea neajunsurilor privind parcarea neregulamentară implică foarte mult, și din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere administrativ. Organizarea sistemului de ridicări mașini este un procedeu complex, pentru că în situația de ridicare, ai nevoie de transport, un spațiu special amenajat, păzit permanent pentru depozitat mașina ridicată, ceea ce generează costuri și răspunderea față de mașină”, a spus Alin Todireanu. Administrația a decis, într-o primă fază, utilizarea unui serviciu secundar prin care, împreună cu Poliția Locală, va fi stabilit un regulament de blocare a roților autoturismelor care sunt parcate necorespunzător. ”Având în vedere că suntem printre cele mai monitorizate orașe din țară, nu cred că își va permite nimeni să își bage flexul pe un blocator și, prin sancțiune, s-ar putea să fie la fel de eficient să blocăm un autoturism, ca și ridicarea acestuia. Așadar, dacă ai parcat necorespunzător, ai găsit roțile blocate. A venit Poliția Locală, împreună cu cel de la societatea care transportă blocatoarele și te deblochează dacă plătești amenda la Poliție. Plătești inclusiv activitatea celor care blochează, amenda și pleci mai departe. A doua zi, nu vei mai lăsa mașina în zona respectivă. De aceea s-ar putea să fie un serviciu la fel de eficient ca și ridicarea autovehiculului”, consideră administratorul public.
Problema parcării neregulamentare este la fel de apăsătoare și în Popești-Leordeni, ca de altfel în toate marile orașe. Dezvoltatorii imobiliari au obligația de a crea locuri de parcare, dar cumpărătorul unui apartament nu are obligația să îl achiziționeze, iar astfel, deși teoretic sunt locuri de parcare disponibile, conducătorii auto parchează în zone nepotrivite. Prin regulament, în Popești-Leordeni trebuie asigurat câte un loc de parcare pentru fiecare unitate locativă, plus încă 25% pentru vizitatori. Problema cea mai mare se pare însă că nu vine neapărat dinspre locațiile rezidențiale, ci de la autoturismele care vin în vizită, firme de curierat, cetățeni care vin la muncă, pentru cumpărături sau diferite probleme. Unii, chiar dacă parchează pentru perioade foarte scurte de timp, parcând neregulamentar blochează circulația. Administrația speră însă că va reuși să îi determine pe conducătorii auto să respecte legea, ceea ce implicit permite fluidizarea traficului și mai multă siguranță pe drumurile publice.