Micuța Daria Sebe, impresionându-l pe Moș Crăciun

Casa Corpului Didactic Ilfov a organizat a opta ediție a Festivalului județean de colinde

Pentru a sărbători cum se cuvine Nașterea Domnului, Casa Corpului Didactic (CCD) a județului Ilfov a organizat, pe 19 decembrie, la Căminul cultural din Brănești, cea de-a opta ediție a Festivalului județean de colinde ilfovene ”O veste minunată!”.

Articol apărut în nr. 383 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

”A devenit deja o tradiție a CCD Ilfov ca, în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun, vestea minunată a nașterii Domnului să fie anunțată de glasuri gingașe de tineri colindători coordonați de cadrele didactice din întreg județul. Ne bucurăm că în acest an s-au înscris un număr mare de ”vestitori” ai miracolului nașterii lui Isus și mulțumim gazdelor care
ne-au primit – doamnei director Nicoleta Tone, care răspunde de administrarea Căminului cultural din Brănești”, a spus, în deschiderea Festivalului, Marius-Ovidiu Sebe, prof. metodist la CCD Ilfov, prezentatorul și organizatorul evenimentului.

Imediat după aceasta, pe scenă a urcat un reprezentant al lui Moș Crăciun, care pe parcursul întregului spectacol i-a admirat, de aproape, pe colindători. Prima voce care a încântat publicul a fost cea a invitatului special, Daniel Cătălin Turică, interpret de muzică populară. Tânărul, de 32 de ani, a fost cântăreț în parohia Bisericii Islaz, din Brănești, chiar
dacă s-a născut pe meleaguri teleormănene. El s-a stabilit în Islaz, după căsătoria cu o brăneșteancă. După evoluția lui Daniel Cătălin Turică, spectacolul s-a împărțit în două secțiuni – în prima evoluând cele 7 grupuri vocale înscrise în festival, din Afumați, Bălăceanca, Pantelimon și Brănești, iar partea a doua fiind rezervată copiilor angajaților. Așadar, pe scenă au urcat, pe rând, cei 20 de copii din Corul Liceului Teoretic ”Traian Lalescu”, Brănești, coordonat de prof. Iustina Daniela Ilie; patru colindători din clasa a III-a B de la Școala nr. 1, Brănești, coordonați de prof. Ungurenci Georgeta, alături de micile soliste Maria-Cătălina Pană și Ioana Slav; grupul de colindători al elevilor din clasa a III-a, de la Liceul Teoretic ”Traian Lalescu”, Brănești, coordonat de învățătoarea Georgeta Ulei; grupul format din 32 de colindători din Școala Gimnazială nr. 1, Afumați, coordonat de Adelina Moț; Ansamblul vocal-instrumental ”Kitarrino” (30 de copii din Școala Gimnazială nr. 1, Brănești), pregătit, de asemenea, de prof. Iustina Daniela Ilie; grupul ”Mlădițe”, al Școlii Gimnaziale nr. 3 Bălăceanca – Cernica și profesorul coordonator al acestuia Gherghina Oprea și grupul de colindători ”Trubadurii”, al Școlii nr. 1 Pantelimon, coordonat de prof. Valeria Kebăr. Pentru momentul copiilor angajaților, în fața ajutorului lui Moș Crăciun s-au prezentat Florisia Petrescu, cu momentul coregrafic ”Dansul Crăciuniței”, iar Daria-Andreea Sebe i-a dedicat Moșului un colind.