O tradiție trebuie respectată cum se cuvine, se știe. Iar dacă această tradiție este legată de Ziua Internațională a Copilului, atunci chiar că e musai ca ea să fie onorată cu sfințenie. Așa s-a întâmplat și anul acesta la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni, când polițiștii de la Serviciul Transporturi Aeriene au oferit cadouri copiilor aflați în incinta aeroportului.

 

Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 354.

Vezi aici şi varianta PDF a paginii de ziar! 
22-page-001

 

De ce vorbesc despre o tradiție, sau mai bine zis tradiții, la Aeroportul Otopeni? Nimic mai simplu: pentru că aceste tradiții au fost create, de-a lungul ultimilor ani, de cei a căror misiune este să vegheze la securitatea pasagerilor și a bunurilor acestora atunci când tranzitează cea mai mare poartă aeriană a țării – polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene. Și nu se poate spune că au o misiune ușoară, dacă luăm în considerare faptul că, anual, prin aeroport trec peste 11 milioane de călători! Care sunt aceste tradiții? Ei bine, ele sunt legate de sărbători ale românilor sau de sărbători internaționale. Astfel, în fiecare an de 1 Martie, de 8 Martie, 1 iunie sau de Sărbătorile Crăciunului, polițiștii de la serviciul amintit au grijă să ofere mici atenții pasagerelor și pasagerilor de toate vârstele, aflați în tranzit pe aeroport.

Polițiștii îi iubesc pe copii

Ca și anul trecut, l-am găsit pe comisarul șef Marian Dinulescu, comandantul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene, în biroul său, îmbrăcat în uniforma de gală și așteptând cu emoție întâlnirea cu prichindeii de pe aeroport. Împreună cu subordonații săi, pregăteau cu minuțiozitate planul de desfășurare a acțiunii ce urma să aibă loc în scurt timp și verificau cu atenție pungile cu daruri pentru cei mici, sortate pe categorii de vârstă. „În subunitatea noastră este deja o tradiție ca, în fiecare an, să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului. Acestui eveniment i se adaugă și Ziua Națională a României, Crăciunul, Mărțișorul și Ziua Internațională a Femeii. Având în vedere profilul și specificul activității noastre, folosim acest prilej pentru a efectua și o campanie cu caracter preventiv, de informare a părinților, care are ca temă măsurile pe care aceștia trebuie să le ia pentru a evita furtul bagajelor sau furturile din interiorul acestora. Așadar, pe lângă micile cadouri oferite copiilor, le înmânăm părinților acestora pliante care cuprind sfaturi cu privire la modul în care își pot proteja bagajele de cei certați cu legea. Ca și cu alte ocazii asemănătoare, am fost sprijiniți în inițiativa noastră de câteva societăți comerciale, colaboratori de-ai noștri, cum ar fi DNATA și AUTOVIP, cărora dorim să le mulțumim pentru acest sprijin”, ne-a spus comandantul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene de la Aeroportul Otopeni.

Și noi vrem să fim polițiști!

Ați auzit vreodată un copil care să nu vrea să devină polițist? Eu, nu! Cei mici sunt fascinați de această meserie și văd în polițiști niște eroi care se luptă cu cei care fac rău, îi prind și îi supun rigorilor legii. De aceea, întotdeauna între copil și polițist se creează o legătură specială. La rândul lor, polițiștii, ei înșiși părinți, au o aplecare specială către puii de om. Iar din această relație aparte ia naștere o atracție reciprocă. Fapt care mi-a fost confirmat de fiecare dată atunci când am asistat la o întâlnire dintre copii și polițiști. Aceeași bucurie am citit în ochii polițiștilor și copiilor și joi, pe 1 iunie, în momentul în care polițiștii au coborât la terminalul Plecări pentru a împărți daruri celor mai micuți dintre pasageri. O echipă pe cinste, formată din insp. Constantin Monica, ag. șef. princ. Săndel Morărescu, ag. șef Florin Eftimie, ag. Marius Bocai, ag. princ. Daniel Velea, ag. șef princ. Laurențiu Manolache și „mascota” lor Taz, un superb labrador, câine polițist specializat în depistarea substanțelor explozibile, care i-a încântat pe copiii aflați pe aeroport. Ce să mai vorbim despre Robert, aflat în clasa pregătitoare, care mi-a declarat foarte decis că el vrea să se facă polițist, aici, la aeroport, ca să vadă avioane și „ca să prindă hoți!” Și nu orice fel de polițist, ci „polițist șef!” Și, tot ca în fiecare an, după ce au împărțt darurile iar copiii s-au îmbrăcat cu tricourile inscripționate cu denumirea „Poliția Transporturi Aeriene”, polițiștii de la Aeroportul Otopeni, în frunte cu comandantul lor, cms. șef Marian Dinulescu, au făcut tradiționala „fotografie de familie” cu micuții sărbătoriți în această zi specială, cu promisiunea să se reîntâlnească și anul viitor.