◉ Peste 130 de animale au fost sterilizate

◉ Ilfov, un județ model

 

Timp de trei zile, în comuna Găneasa, satul Piteasca, a fost forfotă mare, deoarece aici a avut lor pe 23, 24 și 27 iunie, campania de sterilizări gratuite a câinilor și pisicilor de rasă comună, din curțile oamenilor, dar și dintre cele care sunt îngrijite (sau nu prea), pe străzile din localitate.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 606, ediția print

Acțiunea a fost organizată de Biroul Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, Primăria Găneasa și Center of Hope. Oamenii ­s-au programat la numărul de telefon anunțat în cadrul campaniei de informare din poartă în poartă, care a precedat acțiunea și la care a participat inclusiv primarul localității, Niculae Radu Gabriel, au venit cu animalele în mașini, în cuști, în brațe sau în coșuri și au apreciat inițiativa, conștientizând beneficiile pe care le aduce sterilizarea animalelor. Cei care nu au putut să transporte animalele la spitalul veterinar Center of Hope au fost ajutați cu transportul, iar Purina a oferit tuturor celor care și-au sterilizat animalele câte un sac de hrană uscată pentru câine sau pisică.

”Peste tot în jur e speranță. Oamenii veniți la această campanie sunt dornici să trăiască ­într-o comunitate lipsită de suferință. Într-o comunitate civilizată, fără animale singure hoinărind pe străzi. Rețineți: operația de sterilizare este ușoară, durează puțin, iar animalul este adormit și nu simte absolut nimic. Iar totul este GRATUIT! Eu și echipa mea avem peste 100.000 de sterilizări efectuate în 20 de ani, pentru că noi credem că doar prevenind și responsabilizând oamenii în legătură cu această situație foarte serioasă și costisitoare pentru societate (n.r. – animale care se înmulțesc necontrolat și sunt abandonate, apoi, pe străzi, câmpuri), marcantă din punct de vedere psihologic, pentru că vorbind despre niște ființe vii, putem aduce un plus în societate. Oamenii trebuie învățați să prețuiască prietenia unui câine sau a unei pisici și tot ce aduce compania acestor animale, într-o viață normală, din secolul XXI. Pentru că, da, în lumea civilizată, în secolul XXI, oamenii trăiesc în armonie cu animalele pe care le îngrijesc. Spitalul Center of Hope este, fără să exagerez, cel mai mare spital veterinar privat din țară, care se implică foarte serios în acest tip de campanii. Pentru că nu doar animalele de rasă au nevoie de îngrijire”, ­ne-a declarat medicul veterinar Ștefan Aurelian.

Peste 130 de animale au fost sterilizate

În prima zi a campaniei au fost sterilizate 47 de animale – câini și pisici – în doar opt ore. S-a muncit la foc automat. Fetele de la Consiliul Județean Ilfov s-au ocupat de recepția animalelor, le-au pus în cuști, ­le-au scos din cuști, au ajutat mult. Echipa medicală de la Center of Hope a operat aproape continuu. Băieții de la Primăria Găneasa și Biroul Protecția Animalelor au stat mult pe teren, au ajutat oamenii care nu aveau cu ce să aducă animalele la clinică. Au fost 21 de câini și 26 de pisici – sterilizate gratuit, joia trecută. Laude au mers și către primarul din Găneasa, care a avut un rol important, susținând și promovând în comunitate inițiativa și convingând oamenii să-și aducă animalele la clinică.

Ilfov, un județ model

”Eu am acasă un pisic sterilizat. Am sterilizat și mulți căței, de-a lungul timpului. Mă bucur să văd cât de mulți oameni răspund inițiativelor noastre”, a declarat și Thuma Hubert, președintele Consiliului Județean Ilfov, iar Anita Socol, consilier Biroul Protecția Animalelor din cadrul CJI, ne-a spus că vineri, în cea de-a doua zi a campaniei, au fost, de asemenea, sterilizate 44 de animale (dintre care 28 de câini, iar 8 dintre aceștia provenind de pe stradă, femele care făceau câte 5-6 pui cel puțin, de două ori pe an). Luni, alte 40 de animale au fost programate pentru sterilizare. ”Probleme cu animalele nimănui nu sunt doar în județul Ilfov, sunt peste tot în țară. Iar soluția pentru rezolvare este numai una: sterilizarea. Peste tot în țară e nevoie de asemenea campanii de sterilizări gratuite. Mulți oameni ne cer să venim în diverse localități din țară. Noi suntem doar în Ilfov, suntem Consiliul Județean Ilfov. Întrebați de proiecte similare la CJ-ul din județul în care locuiți. Ne înclinăm în fața echipei medicale de la Center of Hope, pentru că nu este deloc ușor să operezi continuu. Luni avem o nouă zi de campanie, tot la Găneasa, o comunitate care astfel se schimbă în bine. Și nu este prima localitate unde au avut loc astfel de campanii, dacă amintim aici de Petrăchioaia, Măgurele, Clinceni sau Periș, unde au fost sterilizate în total aproape 1.000 de animale. Așadar, este o campanie de succes, și în aceeași măsură, o campanie extrem de necesară. De altfel, legea este foarte clară. Animalele de rasă comună, cu stăpân, trebuie sterilizare și microcipate. Cu toate acestea, încă sunt foarte multe animale pe străzi, care provin din curțile oamenilor, se înmulțesc, apoi puii sunt abandonați sau chiar aceste animale”, ne-a declarat Anita Socol.

Pentru a afla localitățile în care se vor mai organiza astfel de campanii urmăriți pagina de socializare https://www.facebook.com/protectiaanimalelorcji sau cea a Consiliului Județean Ilfov – https://www.facebook.com/CJIlfov.

Dacă doriți, de asemenea, să adoptați, dintre cele 235 de animale care așteaptă să aibă o familie, și care se află în adăposturile publice din județului Ilfov, găsiți toate informațiile necesare pe site-ul https://ilfovadopta.ro/.