Pe 4 aprilie, la sediul Instituției Prefectului județului Ilfov, a avut loc ceremonia de învestire în funcția publică de subprefect a proaspătului numit în funcție Vincențiu Voicu.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 447

La ceremonia care a debutat cu intonarea Imnului de Stat au participat secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Adrian Petcu, prefectul județului Ilfov, Mihai-Sandu Niță, vicepreședinţii Consiliului Județean Ilfov, Rizia Tudorache și Petre Popeangă, primari ai localităților ilfovene, reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate și ai altor instituţii şi personalul Prefecturii.

Vincențiu Voicu exercită cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, funcția publică de subprefect a județului Ilfov, în baza HG 164 din 29 martie 2019, ­înlocuind-o pe Laurenția Georgeta Tortora. Aceasta a lipsit de la ceremonia de învestire a noului subprefect, însă realizările mandatului domniei sale au fost subliniate de actualul prefect al județului, care i-a mulțumit pentru colaborare, chiar dacă aceasta a fost una de foarte scurtă durată. ”Mulțumesc celor prezenți astăzi, aici, alături de mine. Mulțumesc și celor care nu au putut ajunge, dar mi-au transmis mesaje de încurajare și susținere, celor care ­mi-au oferit această provocare – pentru că, pentru mine este vorba de o provocare – și vreau să asigur pe toată lumea că-mi voi duce mandatul la îndeplinire. Împreună cu prefectul Mihai-Sandu Niță vom forma o echipă puternică și unită. Avem vechime în cadrul Consiliului Județean Ilfov și nu numai, pentru că noi am mai colaborat, și vreau să-i asigur pe toți primarii din județ că toată experiența pe care o am în administrația publică o voi folosi pentru a fi cât mai operativ în toate solicitările care vor veni din partea domniilor lor. Voi fi subprefect pentru toți primarii, nu doar pentru unii. Sunt tânăr, am putere de muncă, sunt determinat”, a dat asigurări noul subprefect.

”Doresc să mulțu­mesc pentru colaborarea de până acum cu fostul subprefect, Laurenția Georgeta Tortora, să vă mulțumesc dumneavoastră pentru prezență, ­să-l felicit pe subprefectul Vincențiu Voicu pentru învestire. Este o persoană pe care o cunosc și, de aceea, sunt sigur că echipa aceasta va funcționa bine și va respecta litera și spiritul legii. Bine ai venit, domnule subprefect, în echipă! Avem mult de muncă, așa că… la treabă!”, a spus, la rândul său, prefectul Mihai-Sandu Niță.