Pentru ca iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să fie veseli și să se sărute în ziua de Dragobete!
Pe 24 februarie, românii sărbătoresc ”Ziua lui Dragobete”, zeul tinereții, al veseliei și al iubirii din Panteonul autohton, patronul dragostei și al bunei dispoziții, idenficat cu Eros, zeul dragostei în mitologia greacă sau cu zeul dragostei în mitologia romană – Cupidon, fiu mult îndrăgit al Babei Dochia. În această zi de sărbătoare a iubirii, începând cu ora 14.00, la Căminul Cultural din orașul Măgurele, dansatori, tineri recitatori ale unor minunate versuri de dragoste și cântăreți de muzică populară au pregătit un program artistic special, prezentat de actorul Nae Alexandru de la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din București.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 691, ediția print
Evenimentul de la Măgurele, organizat de Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov și Primăria Măgurele, prin Centrul Cultural al orașului, a debutat cu prezentarea de către actorul Nae Alexandru a unor povești din tradiția românească legate de Sărbătoarea de Dragobete, deschizătoarea primăverii, zi din an în care tradiția spune că fetele și femeile care nu au fost sărutate ”de Dragobete” vor fi singure tot anul. De aceea, se spune că menirea Dragobetelui este de a le găsi și a le săruta chiar și pe acele fete care nu sunt frumoase. Prin urmare, în dimineaţa de Dragobete, la ţară, toate fetele se îmbracă frumos şi pornesc spre câmpuri și păduri, ca să culeagă primele flori ale primăverii – ghiocei, brândușe sau albăstrele. Acestea se agață la icoane sau se pun seara sub pernă, pentru noroc de iubire.
Tot în ziua de Dragobete, conform tradiției, se impune să sărutăm, sau cel puțin să atingem, o persoană de sex opus. Astfel, spun tradițiile, vom avea noroc în dragoste tot anul. În schimb, dacă nu vom urma datina de Dragobete, credințele populare spun că vom fi tot anul singuri și nu ne vom întâlni jumătatea decât după Dragobetele din anul următor.
Dragobetele este, cum spuneam, sărbătoarea iubirii la români sau, cu alte cuvinte, ”Ziua românească a Îndrăgostiților” și marchează, totodată, și începutul primăverii. Așa că, dacă eşti împreună cu cel pe care îl iubeşti în ziua de Dragobete, fie şi pentru câteva clipe, veţi fi împreună tot anul, iar dacă eşti singură şi el este cel la care visezi, vorbeşte-i în această zi şi i se vor deschide ochii asupra ta!
”Cine vede pupăza în ziua de Dragobete va avea noroc tot anul!”, a dezvăluit actorul Nae Alexandru, iar publicul de la Măgurele s-a amuzat discret, fetele adăugând că, o altă zicere veche este aceea că, dacă vezi, în schimb, o pereche de păsări, vei fi iubită mereu.
Așadar, diferite obiceiuri și un prilej unic de a-ți afișa dragostea, o zi în care ”Dragobetele sărută fetele”, în care tinerii se bucură, sunt veseli și petrec, în care băieții nu au voie să supere fetele, o frumoasă sărbătoare românească a iubirii. În unele zone din țară, această zi este marcată, în schimb, pe 28 februarie, pe 1, 3 sau chiar 25 martie, Dragobetele numindu-se, în funcție de regiune, ”Cap de Primăvară”, ”Sânt Ion de Primăvară”, ”Ioan Dragobete”, ”Dragostițele”, ”Năvalnicul”, ”Logodnicul păsărilor” sau pur și simplu ”Logodnă”.
Dragobetelui îi plac muzica, dansul și declarațiile de iubire
Ansamblul folcloric ”Drag de Măgurele” din cadrul cercului de dans popular al Clubului Copiilor Măgurele, pregătit de Alina Dumbravă, a urcat pe scenă, pentru început, cu 8 fete talentate, după care, Sofia a avut o reprezentație solo, urmată de o grupă mixtă de dansatori și, în final, o grupă mai mică de vârstă a talentaților artiști.
Între momentele de dans, Nae Alexandru a recitat poezii de dragoste, primele versuri care au impresionat publicul aparținând lui William Shakespeare. Au urmat primele trei cupluri de tineri îndrăgostiți, unii mai emoționați decât alții, care și-au declarat, tot în versuri, iubirea. Razvan și Daria, Ionuț și Veronica, Emi și Antonio, într-o primă serie de recitare, la finalul căreia, organizatorii le-au oferit fiecăruia câte un ursuleț alb de pluș, care avea în brațe o inimă mare, roșie. Băieții au primit în ajutor și câte un trandafir roșu, pentru a-l oferi mai apoi partenerelor cărora le-au transmis dragostea lor, în versuri.
O scurtă pauză de la poezie și de pe scenă a răsunat vocea minunată a Biancăi Nicola Gheorghe, eleva din Afumați care a devenit deja un talent de necontestat în zona de interpretare a melodiilor populare.
Programul a continuat cu ”o scurtă trecere prin poezia populară de dragoste”, evident, în interpretarea excepțională a actorului Nae Alexandru, după care, alte trei cupluri de tineri îngrăgostiți au recitat versuri închinate iubirii. Din nou, s-au oferit ursuleți de pluș, iar domnișoarele au primit și câte un trandafir roșu, culoare considerată de cei mai mulți a pasiunii, iubirii, a vieții!
Versurile poeziilor de dragoste interpretate de tinerele cupluri au fost scrise de Mihai Eminescu, Ion Minulescu, George Coșbuc, George Topârceanu, Alexandru Macedonski și Adrian Păunescu.
”Ritual de Dragobete”, în pași de dans ai ”Doinei Ilfovului”
Ansamblul ”Doina Ilfovului” al Centrului Cultural Buftea, care în curând va marca opt ani de la înființare, și totodată opt ani de succes și spectacole extraordinare, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Sunt dansatori remarcabili, coordonați de prof. Daniela Mîndroc și instructor de dans Valentin Rogojinaru, iar la Măgurele au făcut încă o dată dovada talentului extraordinar. O suită energică de dansuri populare deschisă de călușari, după care, fetele aproape au rupt, la propriu, tălpile pantofilor de dans. Din sală s-a strigat de câteva ori ”Bravo!”, iar aplauzele au răsplătit pe deplin prestația dansatorilor bufteni.
Spre finalul evenimentului, publicul a primit amuzat o ”poezie-parodie” aparținând lui Dem Rădulescu, în interpretarea lui Nae Alexandru, după care, spectacolul s-a încheiat cu un ”ritual de Dragobete”, dans tradițional popular, pregătit de ”Doina Ilfovului”. Doamnele și domnișoarele prezente în sală au primit, la plecare, câte o floare, oferită în dar de organizatori, ca semn de prețuire, pentru a marca începutul primăverii, sărbătoarea Mărțișorului și, în curând, Ziua Femeii.
”Orașul nostru a fost gazda unui eveniment deosebit, sărbătorind împreună Dragobetele, o tradiție profund înrădăcinată în cultura românească. Printr-un spectacol artistic unic, am reușit să îmbinăm armonios tradiția și dansul popular, celebrând în acest mod bogăția patrimoniului nostru cultural românesc”, au transmis, în încheierea spectacolului, organizatorii.