Sâmbătă, 30 noiembrie, a fost forfotă mare în pădurile din preajma comunei Brănești. O „armată” de prichindei însoțiți de părinții sau profesorii lor a poposit aici cu un scop nobil: să planteze copăcei pentru a regenera o parte din foștii Codri ai Vlăsiei. A fost o desfășurare de forțe impresionantă, încununată de succes. Această campanie de împădurire a fost organizată de Primăria Pantelimon împreună cu Asociația „O familie Sănătoasă”, în cadrul unui proiect denumit „Mic și ecologist”.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 481, ediția print

Punctul de întâlnire a participanților a fost în pădurea Pustnicu, de unde, cu mic, cu mare, au pornit către Cantonul Cozieni, locul în care urma să se desfășoare acțiunea de împădurire. Cu toții, dar mai ales cei mici, bine echipați cu cizme de cauciuc, erau plini de entuziasm și fremătau de nerăbdare. Ei nu au dat înapoi în fața drumului destul de istovitor prin pădure, pe care l-au parcurs cu multă voioșie.

Copiii au deslușit tainele plantării arborilor

Odată ajunși în locul unde urmau să dea viață noii păduri, s-au apucat degrabă să planteze puieții de copaci, dar nu înainte de a fi instruiți cu atenție de silvicultorii Ocolului Silvic Brănești. Astfel, ei au aflat că acest gen de împădurire se numește plantare de regenerare și este menită să înlocuiască anumite specii invazive, cum ar fi plopul, cu arbori specifici arealului ilfovean, cum ar fi, în primul rând, stejarul. Totodată, silvicultorii le-au explicat micuților tehnica de plantare a puieților și le-au indicat distanța la care trebuie săpate gropile cu adâncimea de 40 de centimetri, și anume aproximativ 75 de centimetri. Un lucru foarte important pe care silvicultorii l-au precizat a fost faptul că pământul trebuie foarte bine tasat pentru ca să nu mai rămână aer la nivelul rădăcinilor puieților. De asemenea, copiii au aflat de la Marian Șerbănescu, șef de district în cadrul Ocolului Silvic Bănești, că foarte importantă este succesiunea celor 5 specii pe rânduri, și anume, trebuie plantate patru rânduri de stejar, apoi unul cu specii de susținere – sânger, păr sau corcoduș, urmat de un rând de frasin, apoi iar unul cu specii de susținere și patru de stejar și așa mai departe.

Un milion de copăcei vor fi plantați de copii

Cu această ocazie, am făcut cunoștință cu inițiatorul proiectului „Mic și ecologist, Meda Dobocan, președintele Asociației „Familie Sănătoasă”, care ne-a vorbit despre ținta acestui proiect. „Asociația noastră desfă­șoară numeroase proiecte educaționale pentru copii. Unul dintre acestea se cheamă «Mic și ecologist», o campanie care a început la 1 septembrie 2011, iar prima plantare a fost realizată în data de 29 octombrie 2011. De atunci, în fiecare an, primăvara și toamna, am plantat împreună cu copiii zeci de mii de copăcei, iar astăzi suntem în cea de-a optsprezecea pădure. Așa cum ne-am propus, nu ne vom opri decât atunci când 1 milion de copăcei vor reîmpăduri România! Pentru astăzi s-au înscris 3.000 de copii de la 40 de școli din București și Ilfov. Sunt și participanți de la școlile și grădinițele din Pantelimon. Le mulțumim tuturor celor care au luat parte la această acțiune importantă pentru mediu, dar mai ales la această lecție despre protejarea și importanța pădurii pentru noi toți”, ne-a spus Meda Dobocan.

Implicare totală din partea Primăriei Pantelimon

Primarul orașului Pantelimon, precum și angajați ai primăriei s-au implicat total în susținerea acestei campanii. Ei au asigurat logistica (uneltele necesare plantării puieților, Poliția Locală a fluidizat circulația și a vegheat la siguranța participanților la această acțiune, iar Ocolul Silvic Brănești a asigurat materialul săditor și a avut grijă ca toate standardele să fie respectate. Lor li s-au alăturat voluntari din partea primăriei și a Direcției de Asistență Socială Pantelimon, care au asigurat buna desfășurare a evenimentului. „Este prima ediție pe raza orașului nostru, dar vor urma și altele, în diferite zone. Astăzi, peste 2.000 de copii, părinți și profesori, printre care s-au aflat și 60 de copii de la școlile și grădinița din Pantelimon, au participat la acțiunea de împădurire a cantonului Cozieni, organizată de Primăria Pantelimon împreună cu Asociația «Familie Sănătoasă». Au fost plantați 7.000 de puieți de către toți participanții, care au dat astfel naștere unei noi păduri de 1 hectar”, ne-a spus Mihai Voicu, directorul Direcției de Asistență Socială a orașului Pantelimon.