Pentru extravilan, procedura prevede intervenție etapizată și dacă riscul este unul iminent pentru siguranța oamenilor și a bunurilor ursul poate fi împușcat
De la un singur exemplar surprins de camerele de supraveghere pe raza administrativă a comunei Gruiu (pe 27 iunie 2026), la sesizări verbale privind întâlnirea unui pădurar cu el, în Codrii Vlăsiei, un apel la 112 despre o ursoaică cu pui sau un atac asupra unor stupi, la liziera pădurii, prezența ursului brun în nordul județului Ilfov nu mai este tratată ca o simplă ipoteză, ci ca un posibil risc pentru care toate instituțiile trebuie să fie pregătite să intervină rapid și coordonat.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 813

Astfel, la inițiativa Instituției Prefectului – Județul Ilfov, la Casa de Cultură din Snagov a avut loc, săptămâna trecută, o ședință operativă a cărei temă principală de discuție a fost intervenția unitară a autorităților locale și structurilor specializate – jandarmerie, poliție, ISU, medici veterinari în contract cu DSVSA, administratori de fond cinegetic etc – în cazul sesizărilor privind prezența ursului brun. La întâlnire au participat prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, subreprefecții Andrei Scutelnicu și Cristian Stamate, primari și viceprimari din Snagov, Ciolpani, Gruiu, Nuci, Balotești, Moara Vlăsiei, Dascălu și Petrăchioaia, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, gestionarilor fondurilor cinegetice și ai ocoalelor silvice din zona de nord a județului.
Mesajul întâlnirii a fost unul foarte clar: fiecare instituție trebuie să știe exact ce are de făcut atunci când este semnalată prezența unui urs, iar intervenția trebuie să fie unitară, rapidă și desfășurată exclusiv în limitele cadrului legal.
”Siguranța oamenilor începe cu pregătirea instituțiilor. Am avut o ședință de lucru aplicată cu primarii și viceprimarii localităților din nordul județului Ilfov alături de reprezentanții DSVSA Ilfov, ISU București-Ilfov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, IPJ Ilfov și Direcției Silvice Ilfov. Am analizat împreună modul de implementare a măsurilor prevăzute de OUG 81/2021 privind gestionarea situațiilor generate de prezența exemplarelor de urs brun și am prezentat procedura operațională care stabilește responsabilitățile fiecărei instituții. Am subliniat că intervenția autorităților se realizează numai în condițiile prevăzute de lege, ca urmare a unui apel la 112 sau prin orice alt mod legal de alertare a autorităților
competente, iar cooperarea dintre toate instituțiile este esențială pentru protejarea vieții și siguranței cetățenilor. Împreună construim un Ilfov mai pregătit, mai responsabil și mai sigur”, a precizat Simona Neculae, prefectul județului Ilfov.
De ce a fost necesară această întâlnire?
Pe 27 iunie 2026 a fost surprins în zona ”pădure 2 Gruiu-Snagov”, noaptea, pe o cameră de luat vederi aparținând Primăriei Gruiu, un urs care traversa drumul județean. Potrivit reprezentanților fondului cinegetic prezenți la ședință, ar putea fi vorba despre un exemplar tânăr, de circa 2-3 ani, estimat la aproximativ 300 de kilograme. Unul dintre pădurari a
relatat, de asemenea, că s-a întâlnit cu un urs în fondul forestier din zona Snagov, iar ulterior a existat un apel la 112 privind posibila prezență a unei ursoaice însoțite de pui, tot în zona Snagov. În aceeași perioadă, un apicultor din zona Gruiu a reclamat autorităților pagube produse stupilor de albine pe care îi are amplasați la liziera pădurii din localitate,
posibil provocate de un urs.
Însă, în urma verificărilor efectuate în pădure de către personalul silvic și, în afara acestora, pe drumuri – unde patrulează echipe de polițiști și/sau jandarmi, aceste informații nu au fost confirmate, nefiind identificate urme care să ateste prezența unuia sau a mai multor exemplare de urs. Rămâne, deocamdată, doar filmarea pe care se vede foarte clar
animalul, și, în aceste condiții, chiar dacă nu toate sesizările s-au confirmat, autoritățile sunt de părere că, pentru protejarea populației, este justificată o pregătire temeinică a tuturor structurilor implicate în cazul în care se impune intervenția rapidă. Mai ales că, nu ar fi deloc o premieră prezența urșilor în Ilfov, acum doi ani, o situație de același fel fiind
gestionată cu succes, animalul fiind prins în comuna Ciolpani și relocat.
Legea stabilește clar cine intervine și în ce ordine
O bună parte a întâlnirii a fost dedicată prezentării prevederilor OUG 81/2021, privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, specialiștii explicând diferențele dintre situațiile în care animalul este observat în extravilanul unei localități și
cele în care acesta pătrunde în intravilan. Astfel, dacă ursul este identificat în extravilan și nu reprezintă un pericol imediat pentru populație, echipa de intervenție realizează mai întâi evaluarea nivelului de risc. În funcție de concluziile acesteia, pot fi dispuse măsuri graduale, precum monitorizarea animalului, alungarea acestuia din zonă prin mijloace specifice sau, atunci când situația o impune și condițiile legale sunt îndeplinite, capturarea și relocarea. Potrivit locotenent colonel – Mihălcescu Andrei (Î) prim-adjunt al inspectorului șef al IJJ Ilfov, scopul acestor măsuri este îndepărtarea ursului din proximitatea zonelor frecventate de oameni, cu evitarea unor intervenții mai severe, atât timp cât nu există un pericol iminent pentru viața ori integritatea persoanelor. În schimb, atunci când animalul ajunge în intravilan și pune în pericol viața sau integritatea oamenilor, se permite aplicarea măsurilor prevăzute de lege pentru eliminarea riscului, inclusiv extragerea prin împușcare, dacă evaluarea din teren stabilește existența unui pericol iminent și celelalte soluții nu mai sunt aplicabile.
Participanții au insistat asupra faptului că fiecare intervenție trebuie analizată individual și că deciziile se iau exclusiv în baza evaluării nivelului de risc și a prevederilor legale.
Cine răspunde în cazul unei intervenții?
Autoritățile au trecut în revistă responsabilitățile fiecărei instituții. Primarul este cel care convoacă echipa locală de intervenție, dispune măsurile de avertizare a populației, solicită sprijinul instituțiilor competente, coordonează intervenția la nivel local și informează Instituția Prefectului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență analizează riscul, transmite
mesajele RO-ALERT și acordă sprijin operațional. Jandarmeria izolează zona, asigură ordinea publică și sprijină echipa de intervenție. Poliția dirijează circulația, restricționează accesul în zona de risc și, dacă este necesar, participă la evacuarea populației. Gestionarul fondului cinegetic participă efectiv la intervenție, stabilește metoda legală de acțiune
și pune la dispoziție personal autorizat. Medicul veterinar contractat pentru intervenție se implică atunci când este necesară tranchilizarea animalului, monitorizează starea acestuia și întocmește documentele prevăzute de lege. Instituția Prefectului monitorizează întreaga situație la nivel județean, asigură cooperarea între instituții și, dacă este cazul,
convoacă Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Fluxul operațional este și el foarte bine stabilit: apel la 112, confirmarea informațiilor, alertarea primarului, activarea echipei locale de intervenție, delimitarea perimetrului, avertizarea populației, alegerea metodei de intervenție conform legii, întocmirea raportului și informarea Prefecturii.
Lipsa unui medic veterinar, în județ, care să tranchilizeze ursul rămâne o vulnerabilitate. Se poate apela la alte județe
Una dintre problemele ridicate în timpul discuțiilor privește capacitatea de tranchilizare a unui urs în județul Ilfov. S-a discutat în acest sens că, din cei doar câțiva medici veterinari din județ, care pot tranchiliza niciunul nu deține autorizarea necesară pentru intervenții de acest gen asupra ursului brun. Adică, medicii veterinari care dețin arme cu tranchilizant le
utilizează pentru animale de talie mai mică, iar participanții au discutat despre necesitatea clarificării posibilității folosirii aceluiași tip de armament și pentru urs, folosind doze mai mari de tranchilizant, aspect pentru care așteaptă lămuriri suplimentare din partea IPJ Ilfov. În același timp, pentru intervenția asupra ursului, când acesta a fost identificat, autoritățile locale trebuie să încheie contracte atât cu medicul veterinar, cât și cu gestionarul fondului cinegetic, aceștia fiind cei alături de care, ulterior, se stabilește gradul de risc, în funcție de comportamentul animalului și medoda legală de intervenție.
Experiența unui jandarm venit de la Predeal: „Ursul nu este un animal cu care să îți permiți să greșești”
Un moment aparte al întâlnirii l-a reprezentat intervenția unui jandarm transferat recent de la Predeal la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov. Cu o experiență de cinci ani a intervențiilor zilnice în zona montană, care au implicat prezența urșilor, acesta le-a vorbit primarilor ilfoveni despre comportamentul imprevizibil al animalului și despre riscurile
pe care le presupune apropierea de acesta. Mesajul transmis a fost unul categoric: oamenii nu trebuie să încerce să fotografieze ursul, să se apropie de el sau să îl urmărească. În momentul în care observă un astfel de animal, trebuie să părăsească zona în siguranță și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112! Populația trebuie prevenită asupra
acestor riscuri, iar ilfovenii trebuie să conștientizeze că au de-a face cu un animal sălbatic al cărui comportament poate deveni periculos în orice moment, apropierea de acesta putând avea consecințe extrem de grave. De aceea, este foartă importantă respectarea recomandărilor autorităților.
Relocarea nu este întotdeauna o soluție
În timpul ședinței a fost readus în discuție și cazul ursului capturat în urmă cu aproximativ doi ani la Ciolpani. Exemplul a fost invocat ca o lecție pentru restul autorităților din nordul județului Ilfov, ursul de atunci fiind urmărit aproape două săptămâni până la capturare, iar găsirea unui fond cinegetic care să îl preia s-a dovedit foarte dificilă. Pentru că multe dintre acestea au refuzat relocarea, reprezentanții gestionarilor fondurilor cinegetice explicând că această soluție devine tot mai greu de aplicat, deoarece multe fonduri de vânătoare au depășit capacitatea optimă în ceea ce privește populația de urs și nu mai pot prelua alte exemplare. Acesta este, de altfel, și unul dintre motivele pentru care legislația actuală stabilește o procedură clară și diferențiată de intervenție, adaptată fiecărei situații întâlnite în teren.
Concluzie
Întâlnirea de la Snagov nu a fost convocată pentru a crea panică, ci pentru ca toate instituțiile implicate să funcționeze după aceeași procedură și să intervină rapid, în cadrul impus de lege, în cazul unei situații reale. Poliția și jandarmeria au dat asigurări că vor continuă supravegherea căilor de comunicație și se patrulează în zonele vulnerabile,
personalul silvic verifică fondurile forestiere, iar autoritățile locale au fost instruite asupra pașilor pe care trebuie să îi urmeze de la primul apel la 112 și până la finalizarea intervenției. În contextul în care prezența ursului în Ilfov ar putea să
nu mai reprezinte – acum sau pe viitor – un eveniment izolat, colaborarea dintre instituții și informarea corectă a populației devin principalele instrumente pentru prevenirea unor incidente neplăcute și protejarea comunităților.
Ghid de siguranță
Într-o situație de urgență legată de întâlnirea cu un urs, este important să se țină cont de următoarele măsuri de siguranță:
Păstrează distanța: Nu te apropia de urs. Observă-l de la distanță și nu încerca să-l hrănești sau să-l atragi!
Fii calm: Nu te panică! Ursul nu va ataca fără motiv, dar este important să nu-l provoci.
Retragere lentă: Dacă te întâlnești cu un urs, retrage-te încet și fără mișcări bruște. Nu întoarce spatele ursului!
Fă zgomot: În cazul în care te afli în zonă unde știi că pot fi urși, vorbește sau fă zgomot pentru a-i avertiza despre prezența ta.
Raportează întâlnirea: Dacă observi un urs în apropierea unei zone populate sau pe un traseu frecventat, informează autoritățile locale sau pădurile pentru a lua măsurile necesare.
Dacă te afli într-o situație de urgență, nu ezita să suni la 112 pentru a solicita ajutor!































