Ședință ordinară a Consiliului Județean Ilfov 

Ședința Consiliului Județean Ilfov (CJI), întrunită de la finele lunii aprilie a.c., a debutat cu un moment festiv, imediat după aprobarea de către consilierii județeni a Ordinii de zi, a proceselor verbale întocmite la sfârșitul ședințelor CJI din 11 martie, respectiv 24 martie 2015 și după validarea mandatului de consilier al domnului Ion Godin, supleant pe lista de consilieri județeni a PDL – Organizația Județeană Ilfov, la alegerile locale din 10 iunie 2012.

În ultima vreme, ani­mo­zitățile dintre consilierii ju­de­țeni au devenit de istorie. Acum, la nivelul Consiliului Județean Ilfov, constatăm existența unui consens în privința tuturor proiectelor de hotărâri supuse la vot, un lucru benefic pentru bunul mers al treburilor județului. Astfel, în cea mai recentă ședință de consiliu, s-au aprobat bani pentru drumuri, a fost modificată componența unor comisii, a fost votat contul de execuție al bugetului județului pentru primul trimestru al anului, dar și constituirea comisiei care se va ocupa de exproprierea terenului, în cazul litigiului privind canalul colector de la Mogoșoaia – Buftea.

Un membru nou, în CJI  

Așadar, după aprobarea proiectului de hotărâre privind validarea mandatului de consilier județean, Ion Godin a depus jurământul, în fața viitorilor săi colegi.

În continuare, au fost supuse aprobării, prin vot secret, proiectele de hotărâre privind modificarea HCJI 106/2014 pentru desemnarea reprezentanților CJI în Consiliul de Administrație al unității de învățământ special – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Periș, în anul școlar 2014-2015, dar și modificarea componenței Consiliului de Administrație al Spitalului de Psihiatrie ”Eftimie Diamandescu”, Bălăceanca. Propunerile vicepreședintelui CJI, Cristina Manicea, au fost: Dumitru Vasile, respectiv Andrei Scutelnicu – și au fost aprobate de către consilierii județeni, după ce fiecare nominalizare a primit câte 28 de voturi ”pentru”.

 Bani pentru drumurile județene

Și proiectul de hotărâre pentru modificarea HCJI 27/24.03.2015 privind aprobarea unor cheltuieli suportate de către Consiliu, în cadrul proiectului ”Modernizare sistem rutier pe DJ 401A, km. 0+000 (Vidra) – km. 28+209 (Domnești) în cadrul Programului Operațional Regional, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenție 2.1” – a primit votul consilierilor ju­dețeni. Ei au aprobat, astfel, ”cofinanțarea, din partea CJI, în valoare de 34.827.824,52 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile și plata cheltuielilor neeligibile și conexe aferente proiectului, asigurând resursele financiare necesare implementării optime a proiectului, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale”.

Tot legat de drumuri, a fost aprobată documentația tehnico-economică pentru faza ”Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții” pentru obiectivul: ”Reablitare și modernizare DJ 100 Ștefănești – Afumați, km. 12+860 – km. 17+506, între intersecția cu DJ 200 (Ștefănești) și DN 2 (Afumați)”. Valoarea totală este de 9.433.420 de lei cu TVA, valoare construcții-montaj – 8.287.790 de lei, iar perioada de execuție a lucrării a fost prevăzută la 6 luni.

 Protocol pentru informații, clasificat

Proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui protocol între CJI și Centrul Militar Județean Ilfov, în vederea asigurării protecției informațiilor clasificate inscripționate pe hardurile aparținând stațiilor de lucru (calculatoare), primite în folosință cu titlu gratuit de la CJI, a trecut, de asemenea, în unanimitate, fără vreo abținere sau vreun vot împotrivă.

Comisie pentru expropriere

Mult dezbătuta problemă a canalului colector de la Mogoșoaia-Buftea a ajuns în faza constituirii, în conformitate cu prevederile Legii 33/1994, a comisiei, ”pentru expropierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice a unor lucrări de interes județean, pe raza comunei Mogoșoaia”. Din componența comisiei aprobate, cu vot secret, de către consilierii județeni, fac parte – președintele acesteia, Cristina Manicea (vicepreședinte al CJI) și ca membri – Rodica Ștefănescu – arhitect șef, Valentin Ene – viceprimar Mo­goșoaia și Nae Alexandru – șef Serviciu Urbanism, comuna Mogoșoaia.

Actualizarea componenței Comisiei pentru Protecția Copilului Ilfov

Tot prin vot secret, a fost aprobată modificarea HCJI 59/2014 privind actualizarea com­ponenței Comisiei pentru Protecția Copilului Ilfov.

Astfel, Floricica Costea (a cărei detașare la AJPIS a încetat începând cu data de 1.01.2015) a fost înlocuită cu Diana Buzoianu – director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov. Prin urmare, acum, din comisie fac parte – președintele, în persoana Monicăi Trandafir, secretar al județului, vicepreședintele Bogdan Pîntea, director executiv al Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului Ilfov, Cristina Gherase, medic specialist pediatru, desemnat de către DSP Ilfov, Maria Anghel – psihopedagog – desemnat de către Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Alina Gavrilă – subinspector sociolog, desemnat de Inspectoratul de Poliție Ilfov, Diana Buzoianu și Rada Dumitru, reprezentant al organismului privat acreditat (The Door România).

 

A fost aprobat și  contul de execuție

Ultimul proiect supus aten­ției consilierilor județeni și votat de aceștia, în unanimitate, – a fost legat de aprobarea contului de execuție al bugetului local al județului Ilfov pentru trimestrul I 2015, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli.