Autorii de violenţe vor avea parte de pedepse mai mari, parlamentarii depunând două proiecte de lege în Parlament, unul care prevede majorarea pedepselor, iar altul eliminarea posibilităţii ca agresorul să se împace cu victima, ceea ce duce în prezent la înlăturarea răspunderii penale.

 

Un grup de 34 de deputaţi şi senatori liberali, printre care liderul PNL Alina Gorghiu, au depus în Senat o propunere legislativă care prevede majorarea pedepselor pentru cei care comit acte de violenţă în familie. ”Soluţia legislativă pe care o propunem, de modificare a articolului 199 din Codul Penal, vizează sporirea protecţiei penale acordate vieţii familiale prin majorarea cu jumătate a cuantumului pedepselor aplicate pentru săvârşirea de fapte cu violenţă în familie. În concret, se vor majora cu jumătate minimul şi maximul special pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte sau omor”, explică iniţiatorii. Pe de altă parte, deputatul Remus Cernea a depus, tot la Senat, o propunere legislativă pentru modificarea aceluiaşi articol din Codul Penal, el solicitând eliminarea prevederii potrivit căreia o împăcare duce la înlăturarea răspunderii penale. ”Prezenta propunere legislativă îşi propune să elimine din Codul Penal această posibilitate care permite ca agresorii să fie exoneraţi de răspundere penală în cazuri de violenţă în familie”, menţionează Remus Cernea. Cernea susţine că ordinul de restricţie ajută victimele violenţei domestice, dar nu le poate salva în orice circumstanţă. ”Dacă agresorul suferă de anumite tulburări de gândire generate de o obsesie ori de consumul alcool, droguri sau alte substanţe interzise sau pur şi simplu are o gândire extremistă şi nu acceptă să i se interzică să stea departe de partenera lui sau de partenerul ei, considerată chiar un fel de «proprietate privată», acesta poate recurge la un gest necugetat şi în ciuda ordinului de restricţie emis împotriva lui”, susţine Cernea în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege.