Iubitorii de istorie și de frumos ai comunei Afumați și-au dat întâlnire luni seară, pe 21 septembrie, în inima localității, la momentul special prilejuit de lansarea cărții „Afumați, file de istorie”.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 517, ediția print

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care sunt prezenți la lansarea acestei cărți minunate! Un asemenea eveniment nu putea să aibă loc decât în această clădire istorică ce datează de la 1696, la Conacul Stolnicului Constantin Cantacuzino, din Afumați. Conacul, alături de biserica veche cu hramul Adormirea Maicii Domnului, zidurile bisericii vechi și zidul din centrul comunei, ruinele Curții Domnești ale lui Radu de la Afumați fac parte din patrimoniul național cultural al României, fiind monumente clasate la categoria A. Mi-am propus, și în mare parte consider că am reușit, ca Primăria Comunei Afumați împreună cu Consiliul Local să susțină o viață socială, educativă, culturală, sportivă și spirituală cât
mai bogată. De aceea, la propunerea mea, Consiliul Local a aprobat înființarea Centrului Cultural Radu de la Afumați. Deci lucrurile referitoare la istoria comunei Afumați continuă și după apariția acestei cărți. Din acest gen de activități face parte și Ziua Porților Deschise la Conacul Stolnicului Cantacuzino, care a avut un real succes. Având sprijinul proprietarului, Claudiu Davițoiu, acest gen de evenimente va continua și în alte dăți, după un program stabilit de comun acord. Cartea lansată astăzi a fost realizată la propunerea mea, cu aprobarea Consiliului Local. Este rezultatul unei munci de mai mulți ani. Este un act de cultură pentru comuna Afumați, dus la bun sfârșit, la care au participat foarte multe persoane din cadrul școlii, a celor două parohii. Toți și-au adus aportul cum au putut încât să ajungem să avem o carte despre istoria comunei noastre. Mi-am dorit foarte mult ca localitatea noastră să aibă o asemenea carte și împreună cu acest colectiv minunat care este alături de mine am reușit să o finalizăm cu succes. Trebuie să fim mândri că suntem afumățeni! Aș vrea să menționez echipa care a participat la redactarea cărții: prof. Maria Gurgu, prof. Marius Ovidiu Sebe, directorul școlii, prof. Izabella Pena, cu sprijinul subsemnatului. Colectivul de redactare a fost condus de conf. univ. Mircea Negru. În această sală sunt oameni care ne-au ajutat atât la acest proiect, cât și la întreaga activitate a comunei – școală, biserică, notariat, avem și partea sportivă, campioni la tenis de câmp, la Triatlon, conducerea clubului de fotbal, consilieri locali, poliția etc. și nu pot decât să le mulțumesc. Vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați rupt din timpul dvs. prețios ca să participați la acest moment de suflet! Această carte este foarte bine structurată. Ea va fi multiplicată și publicată în câteva mii de exemplare, astfel încât fiecare familie din Afumați să o aibă”, a spus primarul Gabriel Dumănică, la lansarea cărții.
O carte document
Lucrarea a adunat în paginile ei istoria fascinantă a urmașilor lui Radu de la Afumați, domnitorul Țării Românești care a purtat nu mai puțin de 20 de războaie și care a fost unul dintre cei mai importanți voievozi pe care i-a avut acest ținut, de-a lungul timpului. Aceasta este un promotor al unei lucrări impresionante care va ilustra triumful și bogăția spirituală a acestei localități, de-a lungul veacurilor. Istoricul Mircea Negru, prof. Izabella Pena, pr. Nicola Alexandru, prof. Maria Gurgu, prof. Marius Sebe, pr. Florin Ionică și adm. Conacului Stolnicului Cantacuzino, Claudiu Davițoiu, au vorbit cu multă eleganță despre conținut, realizând o adevărată retrospectivă a istoriei cuprinse în paginile cărții.