Snagov
După ce Primăria Snagov a plătit, anul acesta, ultima rată de 53 de miliarde de lei vechi din datoriile acumulate de precedentele administraţii, în bugetul actual s-au găsit resursele şi pentru investiţiile necesare comunei. O discuţie cu primarul Marian Oancea despre cheltuielile prevăzute în bugetul recent aprobat lămureşte situaţia proiectelor pentru toate comunităţile din aria Snagov.
Tâncăbeşti: stomatolog, grădiniţă, parcuri, nocturnă, blocuri
Pe 30 martie, primarul Marian Oancea a semnat contractul pentru renovarea şi darea în folosinţă a unui cabinet stomatologic în satul Tâncăbeşti. “În maximum o lună, cetăţenii din Tâncăbeşti vor putea să-şi facă tratamentele necesare, chiar la ei acasă. Avem contract cu un medic stomatolog tânăr, care doreşte să profeseze la Tâncăbeşti. Apoi, tot în buget am prevăzut cheltuieli pentru renovarea şi extinderea grădiniţei, renovarea trotuarelor pe DN1. Să nu uităm de marea investiţie în privinţa apei şi a canalizării, pe care am anunţat-o deja. Tot pentru Tâncăbeşti, anul acesta se vor amenaja două parcuri: un loc de joacă în curtea Căminului şi un altul, în zona ştiută de localnici drept «La poieniţă»”, a spus Marian Oancea.
Potrivit primarului Oancea, tot în Tâncăbeşti, terenul de sport amenajat anul trecut pe malul apei, în spatele şcolii, va fi dotat cu instalaţie de nocturnă. „Știu că sunt foarte mulţi tineri amatori de fotbal şi cum, pe timp de vară, doar seara se poate juca, facem şi această investiţie. Pe de altă parte, trei blocuri în Tâncăbeşti vor fi reabilitate. Este vorba despre blocul de la Avicola şi B-urile de la intrarea în satul Tâncăbeşti. Nu în ultimul rând, se va face racordarea blocului de la Avicola la sistemul de canalizare. Sunt prevăzuţi 35.000 lei în buget pentru această operaţiune”, a anunţat primarul Marian Oancea.
15 blocuri vor fi anvelopate
Echipele de constructori angajate pentru lucrările de anvelopare a blocurilor sunt deja pe teren în mai multe dintre satele Snagovului. De la primarul Marian Oancea am aflat că sunt prinse în bugetul de investiţii pentru acest an, într-o primă fază, 15 blocuri. Nouă sunt din Snagov, iar şase din Ghermăneşti. „Pe locuitorii din Ghermăneşti îi anunţăm că vor fi reabilitate termic blocurile P 17, P 18, P 19, P 27, A1 şi A6. În Snagov, vor intra la reabilitare următoarele blocuri: D1, D2, D3, B2, B3, P1, P52, 28 blocurile 48 şi 50. Cele 15 blocuri enumerate sunt lucrările prevăzute pentru prima parte a anului. În a doua parte a lui 2016, la rectificarea bugetară, vor fi alte 15 blocuri care vor intra în reabilitare termică”, a spus primarul Snagovului.
Canalizare – reabilitare străzi
În bugetul comunei Snagov au fost alocate resursele pentru extinderea reţelelor de canalizare pe străzile Griviţei, Vaslui, Plevnei, Zorelelor, Tuberozelor, Panseluţelor, Plopilor şi Nufărului. “Apoi, vor intra la asfaltare, următoarele: Griviţei, Vaslui, Plevnei, Zorelelor, Aleile Tuberozelor, Violetelor şi Zorelelor, Panseluţelor, Plopilor şi Bobâlna. Pe Ciofliceni, avem la reabilitare-asfaltare: Dimitrie Cantemir şi Alex. I. Cuza. În Snagov, procesul de asfaltare se desfăşoară chiar în aceste zile pe strada Nuferilor, unde ne apropiem de turnarea covorului asfaltic. La fel, pe Socului. Odată cu preluarea mandatului, am asfaltat străzile Gladiolelor, Bujorului şi Panseluţelor. În 2012, am pietruit nişte străzi impracticabile, în aproape tot satul Ciofliceni. Mă refer la: Alex. I, Cuza, D. Cantemir, Ioan Vodă, Bogdan Vodă, Ștefăniţă Vodă, Vaslui, Plevnei, Nicopole, din Ghermăneşti”, a precizat edilul din Snagov. De asemenea, fidel, principiului de a-şi iubi în mod egal cei cinci „copii” (n.r. – satele arondate comunei), primarul Marian Oancea a anunţat că străzile Anatol Vieru şi Drumul Țarinei, din Tâncăbeşti, vor fi asfaltate anul acesta, cu fonduri rezultate din rectificarea bugetară. “De fapt, din 2012 de când am preluat mandatul, am pietruit străzile Anatol Vieru şi Drumul Țarinei, care erau străzi de pământ. Aceste două străzi au un rol important în deplasarea locuitorilor care, folosind aceste drumuri, evită să mai meargă pe DN 1 până la Ciolpani, unde trebuiau să întoarcă maşina ca să ajungă în Tâncăbeşti”.
Odată cu trecerea în revistă a străzilor pe care se vor face lucrări de canalizare şi, ulterior, de reabilitare, am aflat şi o particularitate inedită a comunei Snagov. Astfel, în satul Snagov, străzile poartă nume de flori. Ghermăneşti are străzi cu nume de bătălii istorice, Ciofliceni are drumuri cu nume de domnitori, Vlădiceasca – compozitori, iar Tâncăbeştiul – scriitori.
Iluminat public unic în România
Iluminatul public a luat-o înaintea finalizării lucrărilor de canalizare şi de asfaltare a străzilor. Tâncăbeşti este prima localitate a comunei unde s-au înlocuit vechile lămpi. „Pe iluminat public avem un contract deosebit de interesant, de eficientizare, modernizare şi extindere a iluminatului public la nivel de comună. Acesta prevede aducerea iluminatului public la standarde europene şi înlocuirea lămpilor cu lămpi noi moderne. Lămpile vor fi de intensitate diferită, unde stâlpii sunt mai rari punem o lampă mai puternică şi tot aşa. Asta înseamnă eficientizare. Avem şi o extindere de 21 km de iluminat public prevăzută în contract”, a spus Marian Oancea.
În plus, firma care a câştigat contractul prin licitaţie publică se obligă ca în doi ani de zile, să construiască un parc fotovoltaic şi să asigure iluminatul public pentru străzi şi instituţiile pentru care factura de electricitate este plătită de primărie. „Astfel, iluminatul nu ne va mai costa nimic, în doi ani de zile. Parcul fotovoltaic va fi amplasat în satul Tâncăbeşti, schimbarea lămpilor a demarat tot cu satul Tâncăbeşti. Contractul este pe 20 de ani şi dacă treceţi seara pe DJ şi în Tâncăbeşti veţi observa diferenţele. Din câte ştiu eu, un asemenea contract nu mai există în România. Altfel, în 2015, am schimbat o reţea pe strada Vidin din Ghermăneşti, iar anul acesta facem extinderi pe străzile Vidin, Șerban Cantacuzino, în Ciofliceni şi în Vlădiceasca, pe Ionel Perlea. Vorbesc numai de iluminat casnic”, a subliniat Marian Oancea.
Și crengile se toacă, nu-i aşa?
Primăria a investit într-un tocător de crengi pentru a reduce volumul de deşeuri din gospodării. “În zilele care urmează, vom primi un tocător pentru crengi, aşa că, i‑am anunţat pe cetăţeni să scoată gunoaiele la poartă şi noi, cu tractorul primăriei, trecem şi le luăm. Înainte, gunoaiele de acest gen erau lăsate la liziera pădurii şi situaţia devenise inacceptabilă. Volumul de crengi fiind imens, mai economic, cu creionul pe hârtie, s-a dovedit a fi achiziţionarea unui tocător de crengi. Doar că nu e doar atât: vom valorifica tocătura de crengi rezultată către societăţile care fac peleţi. Tot ce vreau este să scoatem cheltuielile cu adunatul crengilor şi să avem o comună curată şi frumoasă. Cei pe care i-aţi văzut pe stradă, pe lângă tractorul cu crengi, măturând şi curăţând, sunt angajaţii primăriei. Avem o societate care are circa 50 de angajaţi. Bineînţeles, vin şi asistaţii sociali, i-am triat, căci nu toţi pot presta muncă în folosul comunităţii”, a mai spus primarul Oancea.
De asemenea, primarul Marian Oancea a avut grija să aloce din bugetul local o sumă importantă pentru lăcaşele de cult. Astfel, toate bisericile din comună vor primi, de la bugetul local, câte 350 milioane lei vechi.